Concurs cu premiu (1). “Omul cu pisica neagră”. Scrieți o poveste!

Pe domnul din imagine l-am văzut plimbându-și pisica prin cartier. Ținea într-o mână o plasă cu feliuțe de salam și în cealaltă lesa pisicii. Pe baza fotografiei și a informațiilor, scrieți o povestire cât mai interesantă, care să aibă între 10 și 1.000 de cuvinte.

Cine vrea să participe postează aici povestirea, sub formă de comentariu, oricând timp de o săptămână, până în noaptea de luni spre marți la ora 00:00 a României. Premiul este un exemplar din romanul meu “Exitus”, cu semnătură și dedicație. Câștigătorul va fi decis de mine; dacă eu consider că, într-o săptămână, nimeni nu merită  premiul, nu se va acorda.

Dacă învingătoarea sau învingătorul este din București, ne întâlnim la o stație de metrou și-i înmânez premiul. Pentru cei din țară, plătesc eu cheltuielile de trimitere, prin Poșta Română. Dacă câștigătoarea sau câștigătorul sunt în străinătate, la fel, pot trimite cartea cuiva aflat în România, de unde o pot ridica.

Succes și inspirație!

De ce detest contrabanda

Nu mai fumez, dar dacă aș mai face-o, nu mi-aș lua niciodată țigări contrafăcute. Nu e vorba că am un înalt spirit cetățenesc, ci de un calcul și de un principiu.

Am luat de câteva ori lucruri care nu erau originale, de la piese pentru mașină până la stilouri sau băuturi. De cele mai multe m-am țepuit singur. Așa se întâmplă: ce costă de două ori mai puțin este de fapt de patru ori mai prost.  Continue reading

Cum puteți face mult bine fără efort

Dați 2% din impozit pentru Inima Copiilor! Banii voștri vor salva niște vieți mititele și greu încercate.

În centrul acestei lumi tehnologice, undeva, mic, este un nou-născut.

În București, într-o aripă nouă a Spitalului Marie Curie, se află o aripă pentru nou-născuți construită de Asociația Inima Copiilor cu sprijinul Fundației Vodafone. Nu știu cum să vă descriu senzația pe care o ai intrând în secția de Terapie Intensivă pentru nou-născuți. Pe de-o parte, sunt urmele unei lipse de griji proprii doar copilăriei: pe pereți, siluete desenate zâmbitoare îți arată drumul spre „Spital” ori spre „Unitatea de primiri urgențe”.

Pe de altă parte, ești ca pe o navă care transportă în cosmos muguri de viață umană. Cum mergi pe coridoare, vezi, în stânga și în dreapta, în niște camere de sticlă pline de aparate și de monitoare, cum pâlpâie niște vieți care – în acel mod anormal pe care ne-am obișnuit să-l denumim normal -, n-ar fi avut cum să reziste. Aceste boțuri de carne par atât de fragile, încât îți vine să-ți ții respirația și din spatele pereților transparenți, să nu le faci vreun rău. Continue reading