Cazul Vișinescu, înfrângerea României

visinescuAstăzi, de fapt, ar trebui să comemorăm toate victimele tuturor „Vișineștilor”, oameni care au sfârșit în închisoare, condamnați și după moarte, căci mulți nici măcar n-au fost reabilitați, morți de mâna unora care au sfârșit, liberi, în paturile lor, drept cetățeni onorabili și fără de pată.

Pentru că nu e o victorie, ci semnarea unui armistițiu cu uitarea. Nu Vișinescu a fost condamnat azi, ci românii – să meargă mai departe fără să înțeleagă ce li s-a întâmplat și cum au permis să se întâmple așa ceva. Dacă este o zi simbolică, așa cum scrie pe ecranele TV, atunci ea simbolizează o înfrângere, căci a trecut mai bine de un sfert de secol de la Revoluție până când primul torționar să fie condamnat definitiv pentru crimele sale. Altul, după știința mea, nu a fost judecat și nici nu e în curs de judecare. Așadar, mii de oameni morți la Pitești, la Gherla, la Aiud, în munți, la canal: un singur vinovat.  Mai citește

Campioni la „Cine-i șeful”

Ne pregătim de Euro 2016 jucând cu noi înșine.

12068996_970703009639529_9155475075412198973_oTurneul final a început din timp, prin meciuri deloc amicale între compatrioți. Selecționerul se ceartă cu antrenorul formației campioane, un altul apare și spune ce-ar fi făcut el dac-ar fi fost pus în situație.

Recunoașteți tiparul? E competiția veșnică a bărbaților, fie că se poartă prin metode câinești de trasare a teritoriului, fie prin îmbrânceli, într-o cârciumă obscură de la capătul lumii. Ștefan Bănică junior de la FRF, care ar trebui să vorbească, tace duios și înțelept. El conduce fotbalul românesc prin bule, ca peștele în acvariu. Iar când vorbește, îți dorești să fi tăcut.  Mai citește

Omul cu care râzi și oftezi

louie-(1)Dacă n-ați văzut deja serialul „Louie”, sfatul meu e să o faceți: e cel mai bun serial de umor de la „Seinfeld” încoace, cu care împarte premisa – viața ficțională a unui stand-up comediant -, nu însă și stilul.

Louis CK este, de fapt, Louis Szekely. Spectacolele lui de „stand up” sunt cel mai bine cotate în prezent. Are o descedență foarte interesantă. Bunicul patern era un evreu ungur emigrat în Mexico, care s-a căsătorit acolo cu o catolică(la rândul ei  de descendență spaniolă și nativ sudamericană). Mama sa, născută în America, are rădăcini irlandeze și germane.

Ce-a adus nou „Louie”? Comedia depresivă, existențială, râsul amar privind spre interior, ludicul și, ca regulă principală a jocului, încălcarea multor convenții ale genului. Nu știi nicicând dacă e ceva cu adevărat din viața lui Louie – multe sunt – ori e ficțiune. E un om care înaintează prin propria existență ca prin melasă și, uneori, ai senzația că Louie face acest serial împotriva voinței sale și fuge de succesul pe care i-l aduce.  Mai citește

Bărbații vin de pe Marte, femeile de la coafor

O anecdotă literară stupidă spune că Sadoveanu, când ieșea la vânătoare, se trântea sub un tufiș, își punea pălăria pe ochi și trăgea la aghioase. După două ceasuri de somn, se ridica și începea să descrie cu precizie mersul norilor pe cer, curgerea râului, mișcarea ramului și zgomotul ierbii. Adică, nu ierta nimic.

2868

Cam asta au făcut Simona Tache și Mihai Radu în noua lor carte „Bărbații vin de pe Marte, femeile de la coafor”, urmare a volumului “Femeile vin de pe Venus, bărbații de la băut”. N-au iertat nimic din ceea ce un cuplu poate face sau poate suporta. În cele mai liniștite și banale situații, cei doi descoperă firul de umor. Îți trebuie minute bune ca să realizezi că umorul teribil care apare în fiecare paragraf era acolo, lângă tine, îl știai și tu, ce dracu au făcut ăștia doi?, au camere de luat vederi în bucătăria noastră?, au intrat în patul nostru?, o să le cerem cotă parte din drepturile de autor. Și, după ce te calmezi, tot ce-ți rămâne de făcut e să râzi, să râzi până nu mai poți, să râzi în sufragerie, în metrou, la WC, oriunde te prinde programul după ce ai deschis cartea lor. Pentru că nu poți s-o mai închizi până la ultima pagină.  Mai citește

Țepe de mare valoare

Dacă tenisul admite funcția de “căpitan nejucător”, fotbalul românesc a consacrat-o pe cea de “jucător nejucător”.

Gabriel_Tamas (1)Există motive pentru care transferurile ce se fac în această iarnă sunt denumite „istorice”. Fie ele devin istorie în scurt timp, prin nefinalizare, fie se referă la fotbaliști care erau activi pe vremea lui Herodot. De pildă, Eboue: „un fost finalist al UCL”, numai că finala aceea din UCL a avut loc acum mai bine de 10 ani. Mai este cazul lui Siaka Tiene, aflat la frumoasa etate de 34 de primăveri, dar „fost coechipier al lui Zlatan”.

Acestea sunt însă doar nade aruncate publicului, pentru creșterea interesului în jurul unui campionat foarte slab. Să vedem transferurile deja făcute. Noului venit la Steaua Timo Gebhart i se spune „Bad boy” nu pentru că ar fi o fiară pe teren, ci pentru că a strangulat o femeie. De altfel, în ultimii trei ani, după cum informează gsp.ro, omul a stat 677 de zile pe tușă, pentru accidentări la adductori, pelvis, inghinali și la rotulă. La Petrolul vine un „magician de 17 milioane de euro”; algerianul Ziani are deja 33 de ani, o vârstă a marilor promisiuni doar dacă te apuci de darts.  Mai citește

Ne ascundem de fotbal

Am ajuns în faza tragicomică a Campionatului European și nici măcar n-am început să jucăm.

Ce multe s-au schimbat de la ultima participare la un turneu final, din 2008! Pe atunci, componenții lotului încă erau împărțiți în jucători din campionatul intern și “stranieri”. Acum însă, granița dintre cele două categorii e greu de sesizat: azi ești rezervă la Kongürlümspor ori la Kakabirligi, mâine revii în Liga 1 ca atu important al noii tale formații în lupta pentru evitarea retrogradării. Condiția necesară și suficientă pentru împlinirea profesională a unui fotbalist român pare a fi, acum, revenirea în țară. Odată trecut turneul final, același fotbalist va fi considerat realizat dacă va reuși, măcar pentru două luni, să plece din țară.  Mai citește