in În pat cu duşmanul

Să dai mai departe un cadou?


Filtre de cafea

de Adrian Georgescu

seinfeld-regift2La nuntă, am primit, printre altele, trei filtre de cafea, patru seturi de tacâmuri, două mese de călcat, şi un agitator pentru sucuri naturale. Ca urmare, în următoarele săptămâni, le-am “măritat”. Am simțit atunci adevărata bucurie de a dărui, sentiment cu atât mai puternic cu cât a fost dublat de ușurarea de-a elibera casa.

Ce ar fi trebuit să fac cu atâtea lucruri inutile? Să le păstrez până când, prin 2027, ultimul filtru ar fi intrat în serviciu? Măcar am avut grijă să nu dau filtrele excedentare cuiva căruia medicul i-a interzis să bea cafea. Aceste obiecte sunt precum cartea mergătoare de la “popa prostu’”, trebuie să le transmiţi mai departe, având grijă să păstrezi sensul de joc, pentru a nu te găsi în stânjenitoarea situaţie de a returna obiectul exact celui care ți l-a dat. Probabil că prin lume există un şir al filtrelor de cafea care călătoresc din casă în casă. Nu-i exclus chiar să primeşti unul, încă sigilat, oferit prima oară la o nuntă ţinută în ’86 în Bogota.

Oricum, e singurul antidot pentru “cadoul simbolic făcut în glumă”, atrocitatea supremă în materie de relații sociale. Nu demult, am primit o maşină de tuns, cu mesajul subînţeles “Mai tunde-te!”. În mai puţin de o lună am măritat-o cu un prieten căruia chiar îi cade părul. Mă voi supăra dacă, în momentul în care respectivul îşi va face un implant, o va da mai departe? Deloc. E mașina lui de tuns, nu a mea.

P.S. Agitatorul de sucuri naturale primit la nuntă l-am aruncat. Era complet inutil. În schimb, persoanei care mi l-a dărut i-am făcut cadou de ziua ei un foarte folositor filtru de cafea.

Adevăratul preţ

de Elena Georgescu

Darul a devenit un fel de bilet de intrare la o petrecere, achitarea unei obligaţii sociale. Ceva din modelul societăţii de consum se regăseşte şi în felul în care facem cadouri: înconjuraţi de o abundenţă de obiecte, acestea trebuie să circule, în numele convenţiilor în care s-a dizolvat bucuria de dărui. Există o tablă nescrisă a preţurilor pentru diferite situaţii: nuntă, botez, vizită, zi onomastică, mutarea într-o casă nouă. Până şi reacţia este aceeaşi, indiferent că primim ceva ce ne doream de mult ori o carte pe care deja o aveam: „Vai, ce surpriză! Nu trebuia!” spunem, deşi toată lumea ştie că trebuia.

A dărui nu înseamnă doar a căuta un cadou prin magazine, a-l cumpăra şi a-l înmâna. Ar trebui să fie un proces mai îndelungat. Nu dăruieşti gândindu-te la tine şi la ce ai vrea tu să aibă cel cadorisit, ci la acesta: dacă îi va face plăcere, dacă are nevoie de acel obiect şi dacă nu cumva îl mai are. În acest scop, începi din timp să te interesezi subtil de aceste lucruri, fie „trăgând de limbă” persoana în cauză, fie întrebându-i pe cei care o cunosc mai bine.

Există oameni ale căror cadouri, chiar dacă aş vrea, nu le-aş putea „redărui”. Sunt atât de personale, reflectă într-o asemenea măsură atât aşteptările mele cât şi, discret, individualitatea şi grija celor care mi le-au dăruit, încât pentru altcineva nu ar însemna aproape nimic. De aceea nu cred în acest procedeu: îi răpeşte cadoului cea mai importantă parte. Nu preţul, ci preţuirea.

Voi cum faceți? “Redăruiți” sau nu?

Write a Comment

Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

29 Comments

  1. Hello

    Nice. Intr-o mai mare masura ii dau dreptate doamnei (desi “cioburi” am primit si eu destule)
    Felicitari pentru ideea de “dublu” dar si pentru perseverenta. Il consider un cadou reusit. :)

  2. Eu nu am primit niciodata ceva dublu. In schimb lucruri cu care nu aveam ce face pe care normal ca le dadeam mai departe.
    Cea mai misto faza i s-a intamplat sotului meu. Cu ani in urma de ziua lui venise o cunostiinta si i-a dat 2 lp-uri.
    Sotul meu a dat unul mai departe, si in scurt timp ma trezesc cu cel care i le daduse la usa. Omul venise sa le ceara inapoi pt ca i le daduse doar sa le asculte. Reactia mea a fost: pai au fost facute cadou, el sustinea ca i le-a imprumutat. L-am rugat sa vina cand e sotul meu acasa. Cand i-am spus asta sotului era sa pice. Oricum, in cele din urma dupa multe cautari a reusit sa-l cumpere si sa i-l dea inapoi. Acum mi se pare foarte amuzant si daca nu as fi avut incotro i-as fi spus adevarul. El si-a primit discul si stiu ca mai intra la noi in casa doar daca nu-s eu acasa. :)
    :)

  3. “Darul a devenit un fel de bilet de intrare la o petrecere” – bine spus…
    Pacat ca oamenii nu dau cadouri din inima…

  4. Nu pot sa-l dau mai departe. Indiferent cat de mult imi displace. N-am ce face, asta-s eu.
    Dar lucrez la imbunatatirea defectelor :)).

  5. In tinerete dupa cateva incercari de a cumpara un cadou pentru ziua prietenilor ( in general cumpart in comun cu restul grupului de prieteni si de obicei cam fara prea mult gust :D ) am ajuns la un acord : nimeni nu mai primeste cadou de ziua lui ….si am trait si petrecut in liniste cativa ani … Totul s-a schimbat cand noi baietii am inceput sa venim insotiti …si fetele neintelegand pactul nostru au inceput sa ne oblige sub presiunea ” nu cumperi cadou nu merg la petrecere ” asa ca am inceput sa cumparam din nou cadouri …

  6. Buna seara,

    Desi nesolicitat, apreciez subiectul abordat. Din motive mai dificil de exprimat, autorii prezinta – in opinia mea – un comentariu sensibil, fara a aprofunda elementele jenante.

    Refuz sa cred ca d-na Georgescu este una din persoanele care foloseste celebrul “Vai, ce surpriza! Nu trebuia!”, judecand din perspectiva multora din comentariile pe care le-a semnat aici. Consider ca din politete si eleganta a folosit pluralul la persoana intai, incluzandu-se. Intrebarea mea este: chiar nu ar putea spune mai mult d-na Georgescu ? Nu sugerez ca ar fi usor, dar cred ca ar putea. Ar fi o “provocare” profesionala pentru un profesionist probabil – fiindca nici nu o cunosc, nici nu ma pot considera chiar calificat sa determin – pregatit sa incerce.

    A fost o surpriza, la un moment dat sa “aflu”” ca si entitati “nevii” au viata, imbatranesc, mor. Limbile si obiceiurile, de exemplu. Candva, intr-un timp de (relativa) puritate a unei societati umane, darurile au fost purtatoare de semnificatie aleasa, cu rezonanta in minti rafinate. Mai apoi, societatea s-a “scolit” in a face exceptia rafinata un obicei comun. Si se ajunge … aici. Se ajunge ca un cadou de natura tehnologica al unui presedinte american pentru o regina britanica sa fie considerat nepotrivit, cel putin de o parte din oameni. In limbaj “poetic” de secol 19, lucrurile se “ticalosesc” in timp … imbatranesc, adica. Iar “copiile” se fac tot mai prost, ca la ADN, de exemplu.

    Intrebare: ce putem face in fata unei astfel de degradari in timp ?

    Multumesc.

  7. salut ,ca deobicei inca un subiect placut ,intodeauna ne grabim sa luam cadoul pt a fugii la eveniment dar e un lucru foarte frumos spus de elena ,,nu pretul ci pretuirea,, eu stiu pe cineva care la nunta din partea socrilor si 2 unchi ai sotului ei a primit 4 tocatoare de ce 4? ca are doua perechi de socrii ,deci tocatoare :P

  8. Ce ar mai fi de comentat pe langa acest subiect,amandoi ati surprins si partea amuzanta si sensibila,dar cu toate acestea nu reusesc sa surprind prea tare cand ofer ceva,doar pe copii,mi se spune ca sunt prea sensibila cand “ma laud” cu cel mai frumos cadou care l-am primit,13 bujori rosii culesi special pt mine,intr-o zi de 13,luna florilor,si cel mai amuzant un parizer de comtim , scris cu carioca la multi ani,tipa s-a scuzat ca am luat-o prin surprindere.Nu in ultimul rand articol e un cadou amuzant si sensibil. l

  9. un cadou trebuie sa fie inutil, sa nu foloseasca la nimic, sa starneasca mirarea celui care il primeste tocmai prin aceasta ne-folosinta. cautam obstinati cadouri care sa foloseasca la ceva. asa traim si lumea, asa o interpretam – sa ne foloseasca la ceva. nu cumva siluim obiectele impovarandu-le cu grija de a folosi la ceva?

  10. culmea este ca amandoi aveti dreptate. priviti insa problema de pe doua laturi diferite: al atasamentului (fie el fata de obiectul primit sau fata de persoana care vi l-a daruit) sau pur si simplu practic.

  11. Eu cred ca nunta este, de fapt, cuvantul cheie din text, intrucat cadourile enuntate in textul sotilor Georgescu sunt exact “biletul de intrare” la “achitarea unei obligaţii sociale”.
    Ei, si daca nu te achiti de aceasta “obligatie” e chiar atat de grav, ceva de neiertat? Eu zic ca nu, si o sa explic de ce: nu merg niciodata la nunti, botezuri, cununii, taieri de mot si alte cumetrii, iar nimeni nu se supara pe mine. Am fost la 3 nunti in viata mea si mi-a ajuns.
    La inceput pari o ciudatenie, apoi lumea te intelege. E mai cinstit sa spui “nu vin pentru ca nu imi plac nuntile” (evident, in caz ca nu iti plac), decat sa faci gestul de complezenta.

    Alegerea unui cadou mi se pare un lucru extrem de usor. Cartea mi se pare un lucru pretios daca e aleasa cu grija – si daca stii ca e pretuita de cel caruia i-o daruiesti. Exista si carti extrem de scumpe, astfel ca poate fi satisfacuta si aceasta latura cuantificabila – in caz ca “e cazul”, desi n-ar prea fi.
    Alte cadouri pot fi alese urmarind pasiunile persoanei sau “dupa om”, adica pur si simplu in functie de cuvantul care il caracterizeaza pe cel ce primeste darul. De ex.: invatatoarea mea = mama, X = visator, Y = cocheta, Z = hipersensibil etc.
    Fie ca e coleg de serviciu sau un om cu care te-ai intersectat la un moment dat in viata si l-ai pastrat intr-un coltisor din suflet, ori prieten, toti merita cate un dar, cu diferite ocazii, iar cel care ti-a placut tie cel mai mult este, de regula, si cel mai reusit.
    Mie, de exemplu, imi plac accesoriile vestimentare, motiv pentru cei din familie sa-mi daruiasca tot felul de bratari si coliere orientale, care pentru mine au valoare inestimabila.
    Prietenii stiu ca imi plac florile “nemuritoare”, asa ca imi aduc cate un liliac, trandafir agatator sau pomisor ornamental pe care il plantez in gradina. Asa ii am pe toti mai aproape.
    M-am lungit cu explicatiile, dar mi s-a parut un subiect foarte simplu de “dezbatut”.

    In concluzie, ce s-o mai lungim: Elena are dreptate, nu preţul conteaza cel mai mult, ci preţuirea.

    PS. Am omis inmormantarile. Nici la ele nu ma duc. Dar din cu totul alte motive.

  12. Windwhisperer:
    Ma crezi sau nu, era cat pe-aci sa n-ajungem, eu si viitorul meu sot, la propria nunta. Ne-am intors dintr-o expeditie chiar in vinerea evenimentului.
    A fost o nunta fara dar (pt. invitati), considerand-o un dar in sine, oferit noua de catre parinti. Conform prejudecatilor de acum 24 de ani, ei tineau cu tot dinadinsul sa intram “in randul lumii”. Dar daca e sa ma intrebi daca mi-a placut, raspunsul este nu.
    Nu sunt ipocrita, insa mi-am pretuit socrii si parintii pentru multe alte “daruri”, primele in top fiind dragostea lor neconditionata si faptul ca nu au intervenit absolut niciodata la noi in familie.

  13. Cel mai frumos cadou pe care vi-l facem, acum, la intoarcerea dintr-alt circuit decat cel anulat( Belgia-Olanda)
    este o urare de suflet: ” Sa va dea Domnul sansa de a vizita Barcelona”, unul dintre cele mai frumoase orase europene
    si sa admirati, si voi, pe corso-ul din centru, zeci, zeci, zeci de cupluri de spanioli la varsta a 4-a, plimbandu-se de brat, de mana
    sau EL tinand-o pe EA de talie ori de umar, fericiti ca traiesc, ca sunt sanatosi, impliniti si, mai ales, IMPREUNA, “pana ce moartea ii va desparti”,
    si nu vaduvi sau divortati cum ne ingrozim noi de ceea se intampla in Romania noastra!

  14. windwhisperer:
    Ce am vrut sa spun – si probabil n-am reusit – este ca acele cadouri redaruite sunt alese numai pt. evenimente din categoria “obligatii sociale”.

  15. Nu multa lume stie( nici noi n-am stiut, ani de zile) ca un cadou oferit cu drag, se deschide pe loc, se admira si i se multumeste ofertantului !

    Cine redaruieste un cadou primit candva, este lipsit de cel mai elementar simt al generozitatii umane!
    [ sunt persoane care isi dramuiesc bugetul ca sa aduca un dar cuiva, ii da si o semnificatie deosebita, iar noi il redistribuim !
    Nu! Exclud asemenea greseli de comportament!]
    Cel mai acceptat gest de acest fel este sa dai altora bautura&tigari&cafea, daca cineva a adunat….. un butic !
    Nu mai e cazul sa spun cate daruri pasteam noi si ne pare rau sa le ducem chiar la casa de vacanta de la tara !
    Dar, nu toti oamenii sunt sentimentali ! Nu toti se incarca spiritual recunoscand valoarea sentimenrtala a unui cadou oferit, cu toata dragostea, de cineva!

  16. atunci cand mi se da de inteles ca acel cadou a fost cumparat doar ca sa-si plateasca intrarea in petrecere sau chiar mai mult, nu am ce face cu el, il depozitez pentru o vreme dupa care cred ca ajung sa-l arunc. nu daruiesc mai departe.

  17. Cadoul (desi neologism, parca suna mai bine!) poate fi fie expresia unei stari de spirit – bucuria de a exprima dragostea, respectul fata de o persoana, fie implinirea unei obligatiii strict protocolare fata de o persoana cunoscuta si apreciata.
    Acesta va ramane cu siguranta in posesia destinarului care il va pastra ca amintire si il va folosi.
    “Darul” isi va schimba, de obicei, stapanul. De aceea, nu de putine ori, el se poate reintoarce, dupa un traseu incalcit, la primul dintre “daruitori”.
    Hazlie sau nu… situatia va fi fi jenanta.

  18. O, da, eu redăruiesc – de ce să ţin în casă ceva ce nu-mi trebuie sau nu mi se potriveşte când ar putea folosi altcuiva? Face bine şi la spaţiu şi la minte şi altcuiva!

  19. eu cred ca amandoi aveti dreptate. sunt daruri pe care pur si simplu nu le-ai putea instraina, atat de dragi iti sunt, indiferent de marime, culoare, functionalitate, necesitate, etc, etc. dar (insa) sunt si daruri care n-ar trebui sa-ti umple casa, camara, boxa sau garajul, inutil. mai bine incerci sa faci o placere altcuiva. dar din dar. daca stau bine sa ma gandesc, din trei filtre de cafea si eu as fi maritat macar doua…

  20. Eu cand caut un cadou, ma gandesc cu mult inainte, sondez de departe preferintele omului respectiv, daca pun mai multe obiecte laolalta, incerc sa fac un concept, sa aiba o idee logica, eventual o poveste, si sa arate bine estetic. Uneori merg pe utilitate mai presus de estetic, cand stiu ca omului ii lipseste X lucru pe care si-l dorea. Alteori fac chestii de mana/artistice, pentru cunoscutii care stiu ca ar aprecia astfel de obiecte. In general, nimeresc in 95% din cazuri, iar oamenii sunt sincer impresionati ca cineva ii cunoaste atat de bine. Altii zic doar din politete, desigur, dar invat pentru data viitoare, cand schimb conceptul. Cand eu primesc chestii, uneori se intampla sa fie in jurul meu tot astfel de persoane, care cauta pana gasesc ceva f potrivit sau, din contra, vin cu o surpriza totala la care nici eu nu m-as fi gandit, dar care poate deveni ceva misto, nou pentru mine. In rest, multe dintre cadourile primite sunt fie nepotrivite mie (desi unele nereciclate, dar cumparate fara inspiratie), fie sunt de la o posta reciclate si unii chiar se simt obligati sa dea ceva (de Craciun, de exemplu, unii umplu, acolo, o sacosa cu tot felul de chestii, doar ca sa bifeze o intalnire, dar pe mine ma oripileaza chestia asta). Multe dintre ele si-au gasit stapani care chiar s-au bucurat si le-au folosit, altii probabil le-au dat mai departe. Personal, ma enerveaza rau consumerismul asta care a scapat de sub control, asa ca sunt adepta reciclatului de orice fel, cu conditia ca persoana care primeste cadoul “pasat” sa aiba o legatura cu ce primeste. Iar multe cadouri reciclate au fost alaturate de alte portiuni “nereciclate”, gasindu-si proprietarul potrivit :)