in Gazeta Sporturilor

La închisoare cu Gigi Becali

Este un moment trist, pentru că din el nu vom învăţa nimic.

Faptul că Gigi Becali face puşcărie în România e doar prelungirea unei stări de fapt într-un context diferit, pentru că, în ultimii ani, toată ţara s-a aflat într-un regim semideschis de detenţie alături de dânsul. “Deschis” pentru că, într-adevăr, puteai schimba canalul TV. “Semi” pentru că, în aproximativ 50 la sută din cazuri, cu excepţia posturilor de desene animate, meteo şi de modă, îl regăseai oriunde.

Au existat momente, multe la număr, în care şuvoiul de insulte era întrerupt cu multă delicateţe, veşnicul interlocutor fiind rugat să rămână la telefon cât timp se derulau clipurile publicitare, a căror intrare fusese oricum mult amânată. Au fost lungi ore în care prelungirea şederii sale părea o tehnică de concentrare pentru amânarea unui climax debil. Becali a fost o resursă, într-un sens tragicomic al cuvântului şi totuşi potrivit, combustibilul cel mai ieftin posibil pentru alimentarea mersului în gol al unei naţiuni.

Nu prin căutarea unui alt model de business ori prin adaptarea la noile formate şi formule îşi va da presa română examenul de maturitate, ci prin modul în care va rezista la absenţa omniprezentului. Şi cred în inventivitatea exersată a mediocrului de-a ambala nimicul. Deja vechi înregistrări din Fonoteca de Aur a Înjurăturilor sunt redifuzate în buclă, se povestesc iar şi iar istorioare cu sus-numitul, este redat meniul primei zile de încarcerare.

O spun cu sinceritate: modul în care a ieşit temporar din scenă, prin uşa din dos a locuinţei sale, în unica ocazie în care nu şi-a dorit publicitate, a reprezentat unul dintre actele sale decente. Că au fost puţine sau multe, hotărâţi dumneavoastră, aşa cum decideţi dacă vă umpleţi golul din viaţă – căruia i se mai spune, ce ironie!, şi “timp liber” – urmărind ştiri care nu sunt ştiri sau posturi TV de sport care nu transmit sport, ci convorbiri telefonice.

Până la urmă, este un moment trist. Nu mă refer la cel care intră la închisoare, căci va ieşi mai repede decât speră, nici măcar la cei care şi-au întemeiat performanţa profesională pe lungi convorbiri în direct, întrucât se pot reconverti oricând la “analismul” de orice fel. Mă gândesc însă la cei care au pierdut foarte mult timp ascultându-l pe Gigi Becali la televizor, nerealizând nici măcar acum că, aşa cum respectivul a fost o resursă vitală pentru media, timpul acela pierdut era o resursă pentru ei, singura pe care n-o vor putea recupera nicicând.

După stabilirea regimului de detenţie, domnului Becali i se va căuta un coleg de celulă cu care să fie compatibil, atât ca nivel intelectual, cât şi cultural. Mă voi abţine de la o continuare de altfel previzibilă, căci sunt momente în care orice glumă e proastă. Spun doar atât: acel unic spectator va deveni, fie că veţi conştientiza sau nu, cel mai invidiat om din ţară.

Spune-ți părerea!

105 Comments

  1. Poate scăpam de maimuță (la care se uitau alte… maimuțe !).
    Dar, nu cred.

  2. “timpul acela pierdut era o resursă pentru ei, singura pe care n-o vor putea recupera nicicând” dap

    “acel unic spectator va deveni, fie că veţi conştientiza sau nu, cel mai invidiat om din ţară”
    ahahahahahaha
    Tare

  3. Chiar nu simt nici o satisfactie sa-l vad pe Jiji la bulau…sigur ca laudarosenia si snobismul etalate la tv imi produceau greata uneori, dar nici nu cred ca lipsa lui va schimba ceva…uitati-va ca majoritatea televiziunilor si ziarelor cauta sange, indiferent ca e Becali sau altcineva…e nevoie ca intreaga societate romaneasca sa se schimbe, incepand cu politicul, mass-media s.a.m.d…..dar asa ceva eu unul nu cred ca voi apuca in aceasta viata…

  4. eu sunt ingrijorat pentru Lutu…ce va face saracul de acum inainte fara Becali …e ca un caine fara stapan :))

  5. Stati linistiti!! Credeti ca am scapat de el ? E in stare sa intre in direct si de la Rahova, iar “televiziunile” din lipsa de rating sunt in stare sa ii ia intervin zilnic si din inchisoare.

  6. Un personaj de roman, Ganea Ardalionovici, gandea ceva de genul asta :
    ” Acum sunt un nimeni, un nimic. Daca peste 10 ani strang un milion de ruble voi fi destept, frumos, genial. Banii iti aduc chiar si talent”
    Asta s-a intamplat cu Becali. Milioanele si Steaua l-au transformat intr-un model.
    E vina lui ?

  7. Da, si eu sunt de parere ca faptul ca e la inchisoare nu pune obstacole televiziunilor. In loc sa mearga la palat, vor merge la inchisoare. De vorbit la telefon poate vorbi llinistit si de acolo … asa ca va fi martirizat, va castiga la toate capitolele. Va iesi de acolo cu o cota si mai mare de popularitate, sansele de a ajunge presedintele tarii se vor dubla.

  8. maestre esti la inaltime, ca de obicei.

    “în ultimii ani, toată ţara s-a aflat într-un regim semideschis de detenţie alături de dânsul” – excelent descrise simptomele bolii.

    celalalt detinut ne-a furat banii, asta ne-a furat timpul si mai sunt unii care incearca zilnic sa ne ia mintile

    mijloacele de aparare personala sunt dfin ce in ce mai mai putine si mai rare

  9. tara asta a ajuns de rasul curcilor. ma uit pe facebook, si observ ca anumite persoane cunoscute au inceput cu free gigi si alte prostii, mavad gazetari care nu stiu cum sa mai faca sa il ridice in slavi.
    mai oameni buni ati inebunit de tot? adica la cate magarii, a facut clanul becali cu gigi in frunte , la cat au furat, la cat de mult si-au batut joc de tot ce inseamna respect pentru oameni , ii mai tineti partea? Cum sa te apuci sa faci pagina pe facebook in care sa ceri like pentru Free GIGI. tara asta s-a manelizat atat de rau?!?! chiar nu mai exista nici o speranta pentru tarisoara asta? m-am crucit cand am vazut cum se apuca sa ii rejudece pe cei 8 crai de la rasarit, acum ma crucesc de reactiile oamenilor…..deci sincer nu inteleg.

  10. Problema e ca deciziile se iau in functie de interese si de cat de competenti sau corupti sunt judecatorii. La cat s-a furat in Romania dupa 90 cred ca jumate din tara trebuia sa fie la puscarie. Becali a crezut ca daca a avut noroc cu pamanturile e bun la toate dar de justitia de la noi poti sa scapi doar daca te duce capul, ceea ce nu e cazul la el. Puscaria nu o sa l schimbe si nici mentalitatea romanilor nu se va schimba. Baietii cu 4 clase vor continua sa faca bani pe spatele prostilor care platesc impozite.

  11. AG:

    “The Great Gigi” nu-mi pare un simbol, villain sau good guy turned bad. Omul este un simptom. Daca ar exista o ramura a sociologiei specializata in epidemiologia non-valorii in societati dezarticulate, Becali ar fi numele unei specifice MTD (media transmitted disease), un fel de syphilis axiologic, rezistent la orice antibiotic. :D

    Intr-o lume normala, media trebuie sa fie parte dintr-un complex de “medicamente” anti-virale. in Romania insa ea a functionat de decade ca sursa si instrument de imunodeficienta culturala. Acum cred ca folosirea termenilor “presa” si “Romania” in aceeasi propozitie e de fapt o contradictie in termeni.

    Poate ca “Presa” trebuie sa intre si ea in celula pentru o vreme. E poate singura sansa pentru un fel de Jilava Redemption. You know, like Andy Dufresne, who crawled through a river of shit and came out clean on the other side.” :D

  12. …poate ca insa s-a obisnuit prea Tare cu mirosul :D

  13. Multumim ca esti unul dintre putinii ziaristi care trateaza problema serios si nu bascalios, cum o fac mai toti ceilalti.
    Becali isi merita pedeapsa, noi ne meritam pauza de el, din pacate, problema sta in jurnalistii care isi vor inventa repede alti “guristi”.

  14. Ca Becali nu-i un sfant, e limpede. Dar, Daca dosarul “Flota” ar fi avut finalizarea corecta, fostul ministru al transporturilor, actualmente presedinte, ar fi primit o pedeapsa.
    Daca dosarul “Mihaileanu” sau cel al retrocedarii “Ciclopului” ar fi fost judecate corect, acelasi actual presedinte, la acea vreme primar, ar fi primit o pedeapsa.
    Daca oricare Basescu din neam, asociat cu Popoviciu, cu lumea interlopa, cu Cocos-Udrea, cu traficul de armament ar fi fost judecat just, as fi crezut in justitie.
    Daca toti cei care au vandut bucata cu bucata Romania ar fi platit pentru asta, as fi crezut in justitie.
    Daca nenorocitii care prejudiciaza statul roman ar fi obligati sa plateasca pentru asta, as incepe sa cred…
    Daca n-ar exista coruptie…daca “spaga” ar disparea din DEX pentru ca nu si-ar mai gasi locul in Romania, daca…daca…

  15. @doctor-demonicus
    comentariul tau e la fel de interesant ca si articolul.
    Andy D e un personaj de care rahatul nu se poate atinge.Asta l-a facut unic si probabil si asta a facut filmul sa fie atat de bun.
    Pe de alta parte, cred ca exista peste tot oameni ca Andy D.Chiar si la noi, chiar si in Somalia, chiar si in Coreea de nord.
    Oriunde poti gasi oameni care pot asemene unei albine, sa se aseze pe unica floare dintr-un camp plin cu rahat.
    Din pacate , exista mult mai multi care asemenea unei muste vor prefera sa caute si sa se aseze pe unicul rahat dintr-un camp de flori.
    L-as contrazice pe AG: cred ca vom invata ceva din toate astea, doar ca fiecare va invata altceva.

  16. apropo de timp pierdut, m-am uitat la reacțiile unei ZDRENȚE numite Mironică și l-am compătimit. dar ce pretenții poți avea de la unul pe care l-a educat Banciu…

    iar dacă avea măcar un gram de sânge în intestine, putea dialoga în contradictoriu direct cu Hagi, nu la perete. dar așa sunt ziariștii, curajoși!

  17. Admit, in Ro exista un curent actual in care scene ample trebuie sa se petreaca in interiorul veceurilor: tranzactii,condamnari, comploturi, discutii filozofice, omoruri, moda, sex , aproape tot . Cati stiu , or mai stiu ca azi sunt 22 de ani de la asasinarea lui Culianu . Stiti voi unde !

  18. e si pana la urma ce imi pasa mie de timpul pierdut de unii care au stat sa il asculte si mai mult:ce imi pasa ca ala e cel mai invidiat om din tara daca eu nu il invidiez deloc? eu doar il compatimesc,pe el si pe cei care au pierdut timpul….

  19. Vesnicele comentarii (unele de aici) care spun ca altii au furat mai mult si nu patesc nimic :). D-aia nu invatam nimic. Sau altceva :). Cat despre decenta lui gigi, cel intors de pe otopeni, eu nu cred ca a existat. E poate reactie instinctuala de borfas incoltit fara scapare si optiuni care nu mai avea dispozitia de a se distra cu jurnalistii cand ” shit just got serious”. Ok, decenta involuntara, da, poate. Dar asta nu conteaza. Si aceeasi reactie l-a facut sa se prezinte la politie :”la cat am castigat din afacerea cutare ma duc, fac anii si gata”.

  20. De ani si ani, presa ne presa(si ne preseaza inca,vezi la ora asta aproape toate posturile) cu “celebrul Becali”. Sper ca,macar o vreme, vom putea respira. Dar ce am vazut acum vreo ora? I se ia un interviu lui Victor Becali care vorbeste cu nesfarsita compasiune despre Gigi, avand insa pe chip o expresie stranie,care se putea traduce printr-o certitudine”asta mie nu mi se poate intampla”. Oare?!
    Sa fi inteles eu gresit acel zambet ipocrit? Cred ca deja e prea mult ! Si ce frumoos! Crin si Ponta il plang tot pe…Becali. SRS nu mai este o prioritate. Ce noroc cu problema lui Gigi!Ura!USL nu se mai destrama! Bravo,Gigi, ai salvat Uniunea! Esti chiar un erou! Somn usor, dragi compatrioti, tara e pe maini bune!
    @windy: Biata sora a lui Petru Culianu,Tereza. Ea,sigur, azi a plans. Dar daca Becali se”dadea” filosof,evident ca despre I.P.Culianu nu se mai poate vorbi.Cati stiu cine a fost el? Dumnezeu sa-l odihneasca!

  21. Monstruos!!!Am vazut la un post TV cum s-a luat declaratia unei biete mamaie care se smiorcaia de grija fata de becali.Era din Vadu Rosca…Cica tot satul era la biserica unde preotul tinea o slujba de rugaciune pentru marele binefacator…Apoi am auzit o crainica tv care ne spunea ce va minca becali azi!MONSTRUOS!!!Sa ne mai miram ca basescu e inca presedinte?Sau vasilica danilet magistrat?Sau eba europarlamentara?Sau….?Se poate pune orice pe linia punctata,oricum in curind vom produce ceva nou prin care vom ului planeta.

  22. brazvan
    Te-am mai rugat acest lucru şi o fac încă o dată. Nu-mi plac excesele de limbaj, te rog să renunţi la ele. În plus, nu pot să nu remarc că foloseşti un apelativ drag membrilor familiei Becali. Asta mi-ar da de gândit, dacă aş fi în locul tău.

  23. ”cred în inventivitatea exersată a mediocrului de-a ambala nimicul”
    O frază excepțională.

  24. Dupa ce am parcurs articolul, ma simt ca albina care se asaza pe unica floare de pe campul lui @sandmann …

  25. daca ne gandim si la avicola, ar putea ramane mai mult decat spera la racoare. bun textul

  26. Nu e bine sa doresti rau nimanui,dar mi-ar place ca acel unic spectator sa fie Silviu Tudor Samuila…..Pt. ca,daca nu o sa-l sune pe Gigi continuu la Rahova,mai ales ca stie ca are mult timp liber….

  27. deja ati eliberat ideea de a se organiza un concurs pentru ocuparea functiei de coleg cu prea-numitul.

  28. Odata cu aparitia mai mult decat impertinenta a acestui personaj,s-a strecurat in mine teama pentru ceea ce putea insemna:”BECALIZAREA ROMAIEI”!
    Spre regretul meu,acest fenomen s-a produs cu intensitatea unui tsunami si cu efecte la fel de dezastruoase!
    De acord cu cei ce afirma:Oierul nu e singurul;e probabil doar cel mai “latrans”.
    Puteai sa te intrebi Adriane:Quo vadis Romania”?
    Inca un articol excelent,desi esenta ar fi cam Lermontoviana:”O.ce ridicole ar fi toate,de n-ar fi triste precum sunt”!

  29. bine ca se mai face si justitie in tara noastra…sper sa mai vad si pe altii acolo unde le e locul si sa nu fie doar o “aroganta” a sistemului!!

  30. mi-e frica tare ca pana iese il vom vedea zilnic in inregistrari … parca deja incepe :)

  31. vezi prima pagina gsp.ro
    headline-ul este demn de cancan, o stire cu 2 jucatori la bere in timp ce se dadea sentinta. Din cele 4 stiri din planul 2, 3 sunt cu Becali.
    Adica ziarul online unde publici si tu !

  32. Dar oare cum s-a născut mass-media? Nu din dorința oamenilor de a-și “omorî” timpul cu bârfe? Dacă nu erau astea, nu era nici mass-media.
    Celelalte aspecte (care le numim azi mai profesionale) – cum ar fi analize, informații bursiere, de vreme și altele asemenea s-au născut pe parcurs, dar la baza mass-mediei stă acest aspect al curiozității omului de a ști cât mai multe despre capra vecinului.

    Ce să aștepți de la o lume (nu doar un popor) care își “omoară” timpul cu facebook? Acesta e adevăratul devorator de timp al zilelor noastre. Gigi e cancan comparativ cu rețelele de socializare. Gigi e doar o părticică de facebook transpusă în lumea audio-vizuală.

    Cum prostimea stătea gură cască la inepțiile lui, cu mult mai multă lume stă gură-cască la toate inepțiile aruncate pe facebook, ba mai dau și like!

    P.S. Va avea 5 colegi de celulă, parcă era vorba de 6 paturi suprapuse :)

  33. Bravo Australianule!!
    Ai pus punctul pe i,dupa cum si Sud 79,are 101%dreptate!!

  34. Ceea ce trebuie si trebuia facut in privinta astuia era sa fie ignorat. Nu exista suferinta mai mare pentru un fanfaron decat sa fie ignorat, sistematic si permanent. Fac eforturi ca atunci cand ai vad fata sa schimb imediat, nu deschid unde apare acest individ. Nici nu vreau sa stiu nici nu vreau sa aud indiferent despre ce e vorba. Am deschis aici pentru ca a scris un om serios. Gata. Free from you know who!!!!

  35. Oricum o dai singurii vinovati pentru crearea acestui personaj sunteti voi, ziaristii. Daca din primul pana in ultimul moment nu v-ar fi convenit folosirea numelui ciobanului pentru accesari sau articole suplimentare acesta ar fi fost un anonim. Sunteti insa principalii creatori ai acestui gibon care, in cele din urma, a ajuns sa fie inchis pentru abuz in serviciu desi este o persoana particulara. Asadar ipocriti sunt peste tot. Daca vrei sa distrugi o persoana sau un personaj o poti face si altfel decat sa-i aduci numele in discutie.

  36. Din fericire nu am de recuperat nici macar un minut, apropo de timpul pierdut, deci mai ,,e” si din’astia !!

  37. @mutulik: cum naiba sa fie ziaristii de vina cand acest personaj oglindeste o mare parte din societatea romaneasca ??

  38. mi se pare tragic ca prunea care il facea praf pe becali pentru aranjamentul cu steaua-Viitorul si ameninta ca se duce la UEFA merge sa cerseasca loc de divizie impreuna cu Hagi, la …Sandu!

  39. Pentru abjectii de genul celora rostite de “eu”,cenzura e prea ingaduitoare.Oare chiar poate orice nespalat(la intelect,nu la vesmant)sa profereze injurii fara nici o interdictie??
    Atunci:ce rost mai are sa-l punem la zid pe cioban??

  40. Nickname-ul se adreseaza bineinteles dl-ul Georgescu si Adrian. Mentalitatea asta comunista si invechita ca trebuie sa ma uit la televizor doar ca sa invat ceva, sincer mi se pare de kkt. Daca vreau sa ma documentez, elevez, cizelez pot citi o carte, sau ma pot uita chiar la TV la un canal de acest gen. Cand il vad pe Becali la televizior de cele mai multe ori ma amuza. Nu e un exemplu pentru mine desi sunt de parere ca putem invata cate ceva de la fiecare dar as fi ipocrit daca as afirma ca nu ma amuza. DRAGI TOVARASI SI PRETINI NU MAI IL URMARITI PE BECALI!!! Apropo… Tu de ce scrii acum despre el??

  41. esticamprost
    Dacă aţi fi dus la bun sfârşit operaţiunile de documentare, elevare şi cizelare, mă gândesc că nu aţi fi insultat atât de “fin” şi că, poate, aţi fi stăpânit şi nărăvaşele virgule care s-au depus aiurea în textul dumneavoastră.
    Gary
    Scuze, s-a rezolvat.

  42. Multumesc.Citesc cu interes orice opinie;fiecare cu gusturile lui!
    Mai mult;le respect.
    Dar STOP VULGARITATILOR!

  43. Felicitari pentru gestionarea unor comment-uri! Cand vad cate un nick name mai “aspru” ma gandesc doar atat: de ce nu isi face temele acum?

  44. Haideti va rog,cel putin 3 ani sa nu mai pomeniti de acest personaj
    suntem o natie cu vechime pe planeta asta,chiar nu putem sa demonstram asta in fata lumii civilizate?
    va multumesc anticipat

  45. Vad ca tot comenteaza unu’ si altu’ ca de ce il sustinem pe Becali si il tot comparam cu altii care au furat mai mult. In primul rand Becali tocmai din aceasta cauza este sustinut, pentru ca altii au furat mai mult , au avut zeci de dosare si au iesit curati ca lacrima. Nimeni nu crede ca Gigi e curat dar cand il bagi ca tap ispasitor este normal ca opinia publica sa reactioneze. Cel mai trist fapt din aceasta poveste este ca, Gigi este MARTIRIZAT. Daca era dus la Jilava cu Basescu, Udrea, Anastase, Babiuc, Vantu’, etc acum va garantez ca nimeni nu mai vorbea de Gigi.

  46. Cat despre cum si-a recuperat autoturismul prin “sechestrare” sunt total de acord. Mi-a fost sparta casa si masina de 2 ori si nici pana in ziua de azi nu au fost prinsi infractorii. Daca il prindeam nu il bateam ci il omoram scurt pe 2. Pai altii sunt prosti ca stau la munca de dimineata pana seara ca sa vina 2-3 hoti sa-ti ia tot din casa?? Politia, Justitia, Presidentia, Parlamentul, Camera Deputatilor sunt inapte si sa nu ne mire daca in 2-3 ani o sa vedem la fiecare pas om impuscat pe strada. Singura institutie din Romania care este recunoscuta international pentru calitatile ei desavarsite este SRI.

  47. @AG:pe fond ai dreptate dar sper că în sinea ta nu-i ții partea lui Mironică. cât despre cuvântul respectiv, cred că familia nu deține monopolul asupra lui. oricum, scuze.
    pese: limbajul meu e de premiul Nobel pentru paces si literatura față de postarea de azi de la 19.47.

  48. “…acel unic spectator va deveni, fie că veţi conştientiza sau nu, cel mai invidiat om din ţară”

    Superb. Stam rau.

  49. Since ,nu mi-e mila de Gigi pt ca e un megaloman ,o fi ajutat si oameni sarmani dar asta nu-l justifica sa-si faca singur legea sa aresteze si sa judece el ,sa umble cu valize de bani pt alterarea rezultatelor fotbalistice , sa faca blat cu echipa din Constanta penalizand evident o alta echipa ,afaceri dubioase cu terenuri e.t.c .Gigi nu avea frica de nimeni nici chiar de lege,statea pe o gramada de bani crezand ca daca va fi nevoie va cumpara chiar si justitia.Toate bune pana aici dar sa te crezi trimisul lui DUMNEZEU pe pamant!sa-ti faci portrete cu familia in biserici printre sfinti?,ei de data asta DUMNEZEU si-a facut timp si pt Gigi si ia aratat cine e SEFUL,Pana si clubul Steaua la achizitionat in mod dubios,oricum baiatul mai are dosare pe rol asa ca telenuvela continua.

  50. Faptul ca si tu, ca de altfel toata populatia tarii de la mic si pan’ la mare, exprimi o parere cu privire la George Becali si odioasa sa epopee in istoria recenta a poporului roman nu face decat sa sporeasca, chiar daca doar cu un strop, constinta colectiva a individului ce se va regasi in postura acelui unic spectator despre care ne-ai vorbit. Din pacate, faptul ca eu iti raspund face cam acelasi lucru. Eu voi avea insa grija sa ma aflu de cealalta parte a gratiilor. Dar tu?

  51. AG vad ca atragi “fani”. Finalul articolului face toti banii. Nu vreau sa comentez nimic pt ca natiunea e in soc si le respect durerea celor din jurul meu. O vreme de-acum incolo o sa incerce sa se scarpine la “membrul” amputat.

  52. Stau si cujet! Da, Becali e cum vor toti: Hot, bandit, prost, oier, etc. etc. Dar ma intreb: cati dintre marii si desteptii nostri oameni de afaceri care au investit in fotbal au reusit sa aduca echipa de club la performantele Stelei? Cati au reusit sa treaca cu brio criza si sa umple stadioanele ca Steaua si implicit Becali? Poate pe aproape e Paszkany. Dar el a facut-o cu echipe formate 99% din jucatori straini. Asa prost, arogant si hot, Becali a reusit. Si asta spune ceva. Pot fi multi destepti, eruditi, culti si cu nasul pe sus. Omul Becali a realizat ceva. Sigur nu doar el dar sub conducerea aia traznita a lui a fost Olaroiu antrenor, a venit si Reghe samd. Deci ma intreb: pe cine sa apreciez? Pe toti cultii si ofuscatii care se dau mari pe aici si il trateaza de sus ei fiind (sa ma iertati) niste simpli impotenti, sau un om care, asa cum e el a REUSIT sa faca ceva in viata. O fi furat sau nu nu stiu. Dar la Steaua a facut treaba. Si, a avut rezultate. In timp ce alti oameni de afaceri civilizati, culti, CU FACULTATI, cum vreti dumneavoastra, au ajuns in faliment cu cluburi istorice (DInamo, Rapid, samd). Inca o data intreb pe cei destepti si culti: pe cine sa apreciez?

  53. Blueray
    Aşa este. A reuşit aceste lucruri. “Pe cine să apreciez?”, mă întrebaţi. Păi, depinde de sistemul dvs. de valori. Dacă reuşita în afaceri este pe primul loc sau dacă alte calităţi sunt prioritare.

  54. domnule adrian georgescu, de la mine aveti un vot impotriva. sper sa va reveniti. repede.

  55. Cu toate ca nu-mi placea de G. Becali, om trufas, fara simtul masurii, de multe ori abject (n-am sa uit niciodata ce a facut cu Hagi), totusi, cand a plecat din parlament, in lift, privirea si zambetul lui m-a emotionat, fiindu-mi mila de el…

  56. Mi se pare,ca pe ici,pe colo,miroase a ipocrizie…Nu articolul,ci parerile postatorilor.
    Mie unul,imi pare bine ca i s-a mai inchis mictofonul ciobeneli…fie si ptr (doar) 2/3 ani.
    Ma tem ca nu cumva,parnaia sa-i sporeasca “aura”..

  57. “domnule adrian georgescu, de la mine aveti un vot impotriva. sper sa va reveniti. repede.”
    Subscriu. Dar vezi cum un Domn ca AG poate totusi ramine Domn, spre deosebire de alte Sticle crestine ( cer scuze pt greseala, sint sisiit) care se pot bucura cind un tata si finantator a tot ce-a mai ramas bun in Romania, “sfinteste puscaria”.

    Hai AG sa laudam macar 3 judecatori, care-si fac datoria, impartiali, apolitici, in spiritul legii, ca niste masini, pt Patria lor, plaiul de vis, pt ca sa creasca flori in Ferentari, Oltchim, Sinaia … Saracii, se jertfesc, devin masini, azi miine nu-i mai recunosc nici Pisicile cind se ntorc acasa.
    Hai Dinamo!

  58. @ Adrian Georgescu. Intrebarea mea era mai mult retorica. Incercam sa atrag atentia asupra faptului ca dincolo de comportamentul si nivelul de cultura al lui Becali sunt niste rezultate. Si nu chiar de neglijat. In ceea ce priveste sistemul de valori intram intr-o discutie mai complexa. Numai cineva care a pus pe picioare un business si a mai avut si succes stie ce eforturi sunt necesre si ce sacrificii trebuiesc facute. Sa judeci de pe margine si sa dai sentinte e usor. Sa faci e mai greu, Mai mult, exista in societate oameni de cultura, arta, cercetatori, oameni cu un anumit sistem de valori dar si cu realizari si nereaalizari. Fiecare face ce stie si poate mai bine. Si pe ei unii ii judeca, si ei au o contributie adusa societatii. Dar si fara oamenii de afaceri lucrurile ar merge foarte greu. Fara bani si papica cultura si arta samd nu prea fac mare lucru. Asa e in orice societate capitalista. Si atunci, cand ai oameni de afaceri care chiar au succes, iar Gigi este unul dintre ei, nu cred ca e cazul sa-i tavalim prin mocirla, chiar daca fac si greseli. Da, omul plateste desi, pentru cazul acesta cu terenurile, nu cred ca inchisoarea e cea mai potrivita. Daca chiar exista acel prejudiciu de 1 mil. de dolari acela trebuie recuperat de stat. daca el este recuperat nu mai cred ca e necesar sa-l bagi la puscarie pe respectivul mai ales ca vinovatul adevarat este cel de la stat care a facut-o nu Gigi care a profitat. i-ai banii lui Gigi si lasa-l in pace. Sa stiti ca Americanii si canadienii asa fac. Dar lasand asta la o parte, eu cred ca trebuie mai mult echilibru in judecarea lucrurilor si a oamenilor si mai putina isterie. Revenind la intrebarea “pe cine sa apreciez” cred ca trebuie sa vedem si lucrurile bune facute de cineva si sa le apreciem tot asa cum trebuie sa vedem si lucrurile gresite facute de unii sau de altii. Iar in business e foarte important. Hai sa vedem care e dimensiunea si calitatea “oamenilor de afaceri” din Romania si de ce este asa cum este. Haideti sa vedem daca nu cumva si in cazul marilor privatizari , BCR, Petrom samd nu au existat situatii similare sau chiar mai grave decat acesta. Oare simplul fapt ca preluarea a fost facuta de o corporatie exclude posibilitatea unor subevaluari ca in cazul terenurilor? Oare valoarea rezervelor Petrom lasate in exploatare austriecilor (doar un exemplu) nu a fost subevaluata? De ce nu bagam la rece si pe austriecii care au cumparat tot in “complicitate la abuz in serviciu”? E cam acelasi lucru nu? De ce sa-i decimam si executam doar pe ai nostri si pe ai lor nu?

  59. aceasta este media pe care ati difuzat-o, inepand cu 1991. Daca ea a atras, asta e vina noastra, dar cu 20 de canale la dispozitie te saturi si de filme sau meciuri fara miza sentimentala. Majoritatea decide si circul Becali a atras, ca si parerile asupra probelor din dosar. Poti fi arogant si corect, sau poti fi super amabil dar mare hot. Din pacate asta este nivelul presei, in care s-au format noile generatii, care asteapta sange uitand ca nu sunt vampiti si au nevoie de case si benzina, nu de circ. Oricum, noua generatie europeana va trebui sa raspunda la intrebarea: ei ce mai pot produce (si nu s aaduca din China).

  60. problema se pune asa: becali la puscarie, iar adrian nastase care a distrus economia rromineasca, prin privatizari de tot rasul si alte daravele, dan voiculescu superturnator si hot si plagiatorul sef ponta, in libertate!!! nu va faceti ca nu pricepeti!!!

  61. Pt daniel.
    …da’ flota..flota cat face(in ani-bezna) ?!?

  62. ” Vai saraca tara a Romaniei!!!”
    Un individ care daca era dupa “calitatile”intelectuale(ma abtin de la jigniri,desi n-ar fi chiar jigniri ci doar constatari logice) nu facea nici un sfant din afaceri cinstite,acum e mare subiect naitional,marea majoritate a romanilor ajungind sa-l compatimeasca,lasindu-se impresionati de o grimasa a vulpii prinse la furat.Psihologie de babe.Daca -l vad pe marele caracter MM si pe minunatii veri ai condamnatului cum apar la TV si-l compatimesc in cuvinte manelist de inaltatoare si emotionante nu ma mir,dar la AG parca totusi…”Vai saraca tara Romaniei!”

  63. Vad ca voi ziaristii il cam plangeti pe BECALI il plangeti ca va dadea bani sa-i faceti reclama Si cutia de conserva daca o deschideai dadeai de becali ai dreptate afacerile se fac greu dar fale cinstit nu fa matrapazlacuri si te da apoi bun crestin Daca analizam pe cei care au facut afaceri mari in romania vedem ca toti au dat tunuri adica au profitat de pe urma statului .se vorbeste mult de becali nu s-a spus nimic de Babiuc si Cioflina care si ei au incalcat s legea si au fost ditamai ministrii Vorbim de becali ca de un mesia care a fost condamnat pe nedrept Dar nu ne uitatam cate dosare penale are si nu spunem ce afaceri are de fapt acest om in afara de vanzarea terenurilor dsi de footbal Nu te mai poti duce la wc fara sa nu stii ce a facut becali nu cred ca asa trebuie sa arate societatea romaneasca

  64. DEZVĂLUIRI HALUCINANTE despre GIGI BECALI. “L-am văzut frecându-se de o colegă de-a mea, care mi-a povestit toate obscenităţile pe care i le-a şoptit”

    Laura Ilica, fost PR la un important casino din Bucureşti, povesteşte pe blogul personal, detalii incredibile din vizitele lui Gigi Becali în respectivul stabiliment. Deşi toată lumea îl ştie drept un familist convins, Laura Ilica susţine că a văzut momentele în care Becali “se freca” de o angajată a casino-ului.

    “L-am văzut frecându-se de o colegă de-a mea, care apoi a venit şi mi-a povestit în detaliu toate obscenităţile pe care i le-a şoptit la ureche (mda, Becali, capul de familie, credinciosul, smeritul care face pomeni peste pomeni la muntele Athos)”, susţine Laura Ilica, pe blogul laurailica.wordpress.com, citat de evz.ro.

    Mai mult, fostul PR povesteşte gluma pe care Becali ar fi făcut-o în legătură cu Andreea Bănică şi Cristina Rus, componentele trupei Blondy. “O singură dată a produs o oarecare ilaritate: atunci când, pe jumătate prelins pe marmura recepţiei, le-a măsurat pe cele două cântăreţe din trupa Blondi şi-a spus tare, să audă toată lumea: ‘mdea, bune astea două, puneţi-mi-le mie în portbagaj’. O glumă ‘fină’, cum ne-am putea aştepta de la unul ca el”, notează Laura Ilica.

    De asemenea, în text se vorbeşte şi despre atmosfera pe care Gigi Becali o crea în casino. “… într-o seară, în grădina Casei Vernescu m-am împiedicat de o mogîldeață care se tupilase într-un boschete. La început m-am speriat apoi l-am recunoscut pe Becali care nu mă remarcase fiind prea ocupat să țipe la telefon la cineva: “băăă, mă urmăresc ăștia, cămătarii, băă, tre să fac urgent rost de bani, băă” … Pînă a făcut rost de bani, el nefiind un afacerist, așa cum e prezentat azi pe toate televiziunile, ci un jmecher care a pus mîna la rîndul lui pe terenurile din Pipera dînd bani cu camătă amărăștenilor atunci cînd nu vindea brînză prin cercurile nomenclaturiștilor bucureșteni, n-a ieșit din boscheți și a vorbit la telefon pînă i s-a terminat bateria. Pardon, a urlat la telefon. Eu nu l-am văzut cînd a plecat și mai ales pe unde, deși o vreme, în seara respectivă, m-a interesat asta. (Pe bune acum, cum “faci rost de bani”, repede așa, atunci cînd nu-i ai și te mai caută și niște cămătari nervoși? Furi, dai în cap … mă gîndesc … ce alte soluții ai?)

    M-a bufnit rîsul și am plecat în treaba mea. Dar aveam să-l văd de mai multe ori pînă aveau să-l dea afară și să-i interzică accesul în Casa Vernescu și în Casino Palace. De cîte ori venea de atîtea ori făcea scandal: arunca cu jetoane în capul crupierilor (întotdeauna în capul fetelor, niciodată nu se dădea la bărbați, dealtminteri un “bărbat adevărat” ca el nu dă niciodată într-un alt bărbat ci doar în femei), spărgea vitraliile, cerșea de la cămătarii mai săraci tolerați în Casino Palace și-i amenința cu moartea cînd aceștia îl refuzau. Urla. Țipa. Se scălămbăia. Făcea din nou scandal”, susţine Laura Ilica, pe blogul său.

    Ulterior, Laura Ilica şi-a protejat accesul pe blog, iar acesta nu mai poate fi accesat fără user şi parolă.

    Gigi Becali a fost condamnat definitiv, luni, de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, iar fostul ministru Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină au primit câte doi ani de închisoare, tot cu executare.

    Din respectiva perioadă se va scădea numărul de zile pe care patronul Stelei le-a petrecut deja în penitenciar. Magistraţii au mai decis ca Becali să plăteasca suma de 421.000 de dolari drept despăgubiri.

    Decizia este definitivă, neexistând alte căi de atac. Vila şi terenurile latifundiarului se află sub sechestru.

    Potrivit procurorilor, în perioada 1996-1999, în calitate de administrator al terenurilor domeniului proprietate publică a statului din zona Voluntari (fosta Fermă Roşia), MApN a efectuat două schimburi de terenuri cu George Becali, suprafaţa totală cedată acestuia în urma celor două schimburi fiind de 28,89 hectare de teren arabil intravilan, schimburi ce au avut drept consecinţă prejudicierea statului român cu suma totală de 892.758 de dolari.

    Mai mult: DEZVĂLUIRI HALUCINANTE despre GIGI BECALI. “L-am văzut frecându-se de o colegă de-a mea, care mi-a povestit toate obscenităţile pe care i le-a şoptit” – Ştiri interne | Libertatea.ro

  65. asta cu poeturi TV de sport care nu transmit sport ci convorbiri telefonice e de aur

  66. “Pentru cei ce nu-ntelege,
    M-am nascut ca sa fiu rege”
    Vank

    Nascut in Vadeni, Braila, cel ce urma a fi” conducatorul” de drept a unei natiuni mijoce si patata de virusul Pachetul de Kent, acum ajuns la rang de Sticla de Wiskey, a uimit o lume intreaga prin iscusenia si trebuinta ce o detine de a deveni un conducator spiritual.

    Din tinerete a avut un har de mic, chiar mijlociu, intreprinzator prin comercializarea de produse lactate de cea mai buna calitate. Bravo lui, nu-i nimic rusinos in asta, si asa a inceput o viata spre faima.

    Vanzand si vanzand produse de calitate, si nu numai, a ajuns sa fie si cumparator, terenuri intra si extra vilane, uzine, etc dar achizitia de pret fiind clubul Steaua Bucuresti.

    Odata cu achizitia clubului a “cumparat” in nestiinta de cauza si vreo opt milioane de suporteri, lucru la care nu s-a asteptat nici in cele mai frumoase vise. Neavand darul intelectului s-a hotarat a face folosinta de cel al vorbitului, promisului, prea-maritului…si a mers. Acele opt milione de suporteri au deschis ochii si urechile la invatamintele prea-marelui conducator, unii fiind impotriva, altii deopotriva. Intr-un mediu social in care maretia neamului este mai presus de orice, acesta a sarit in ajutorul unor bieti pamanteni, care loviti de apele inversunate ale Siretului in comuna Vulturi, ridicandu-le case, dar fiind detinute tot de dumnealui.

    Romanii din spatiul Carpato-Mioritic au vazut in el pe izbavitorul neamului. Date fiind circumstantele domnul Gigi a ajuns sa fie Europarlamentar, deputat si multe altele dar dintre care cea mai importanta functie pe care a detinut-o a fost Imaginea de Invicibilitate savarsita de media de pe aceste meleaguri.

    Apoi, vinovat sau nu, a intrat la puscarie.
    A cui este vina caci aceasta persoana a reusit in viata ???
    A sa???
    Nu, cred ca vina pentru ca acest om a reusit in viata este vina societatii in care traim, o societate in care media din Romania este dependenta de rating, in care majoritatea gazetarilor nu stiu ce inseamna a scrie un articol, iar cei ce stiau candva au disparut, in care stirile de la ora cinci caracterizeaza intreaga societate in care traim. O societate, in care mi-e frica sa cred, copii nostrii vor creste, o societate in care scoala e facultativa smecheriei de cartier, o societate in care banii sunt legea sau macar un mare articol din orice Cod, penal, al muncii, familiei, etc…

    Iar atunci de ce sa acuzam un om care si-a urmat visul ca ar fi mijoc, necinstit, necurat, VINOVAT???

    A vrut doar a fi rege, iar societatea romana l-a intampinat cu toata atentia cuvenita unui pretendent la tronul trufiei deschizandu-i calea spre succes, si a reusit…

  67. Reluati ancheta jurnalistica cu terenurile din Otopeni pe care Baroiu – FC Otopeni si-a construit din banii primariei 2 sali, de sport si de fitness.
    Ultimul tun l-a dat la Federatia Romana de Karate unde prin promisiuni mincinoase a determinat vicierea alegerilor generale pentru a deveni Conducator Unic si a o transforma intr-un SRL ca pe firma sa de paza AKA.
    Mare om, mare character , un adevarat samurai.

  68. @George12
    Si tot societatea sau legile care ar trebui sa primeze intr-o
    societate normala si de bun simt, l-au adus pe latifundiar
    acolo unde ii este locul.Adica la puscarie.
    Pentru ca peste tot in lume, daca furi, daca
    sechestrezi persoane, daca faci fals in acte, daca incalci legile c
    cu alte cuvinte, te duci frumos la puscarie.
    Doar in Romania lumea sta cu gura cascata sa afle cine i-a ”tras-o”
    lui Jiji.

  69. @george12

    Si acum normal este sa intre la puscarie.
    Asa se intampla in orice societate normala din lume daca incalci legile.
    Iti ispasesti pedeaspsa daca esti prins.
    Dar nu, in romania toata lumea sta cu gura cascata sa afle
    cine i-a ”tras-o” lui Jiji.
    Normal ar fi ca presa sa nu mai scrie nimic si gata.Este un infractor care isi merita locul unde este acum.punct.

  70. @Catalin 38 sau 39
    Ca omul e infractor si, deci, merita la Rahova e clar.
    Ca sunt multi altii mai periculosi si infinit mai vinovati, dar care zburda liberi, tot atat de adevarat.
    Ca ce i s-a intamplat numitului are caracter politic e, de asemenea, limpede. Altfel, ar fi fost liber in continuare.
    Ca exista un beneficiar important al condamnarii si printre colegii sai de competitie sportiva e evident.
    Nu sunt malitios, dar sper ca cifrele de la user nu reprezinta varsta.

  71. E un articol, fara sa se supere amicul Adrian, care nu ar trebui sa isi afle locul aici.Aaaaa, daca Gazeta ar fi fost un ziar de sport in care stirile, analizele, comentariile si interviurile ar fi fost intr-adevar despre SPORT, mai spuneam.Insa, sa invoci pudoarea intr-un ziar plin de: sani goi, sex, stiri de nimic, scandaluri, ceea ce face faimosu lu’ peste x sau y etc. mi se pare o chestiune care tine mai degraba de ipocrizie.Pana sa ajung la acest articol am si dat de doua poze si o stire cu Jiji; iar mai jos incepe dezastrul.Doar din gazeta sporturilor poti afla cele mai noi stiri despre Cruduta, cu cine s-a mai culcat … sau…., ce poseta a purtat sambata seara … ori ce tatuaj ori freza si-a facut…..Da, si despre femeia care bea urina sau ce o sa pape Depeche Mode la Bucuresti tot aici..lectura placuta.

  72. Şi totuşi ceva important s-a schimbat: acum putem, fără nicio teamă de repercusiuni, să ne adresăm cu “bă INFRACTORULE, bă!!!” Nimeni nu mai poate tăgădui că a fost condamnat DEFINITIV şi IREVOCABIL la închisoare. Ba chiar putem să-i strigăm: “băi PUŞCĂRIAŞULE!”.
    Şi tot cu ocazia asta vom scăpa de el din Parlament, Parlamentul European, Senat şi chiar (nu ar fi fost exclus) Guvern. Acum are CAZIER!!!!!!!!!

  73. Adriane pe cuvintul meu daca nu cind il vad pe ” sticla ” pe gigi si ii vad fata
    imi aduc aminte de fatza lui jack nicholson din ” zbor deasupra unui cuib de cuci”
    Nu stiu daca ai vazut filmul dar daca nu poate faci rost de
    dvd si il vezi . Sa te uiti atent la fatza si comportamentul lui
    “Jack ” . Daca ” Jack ” nu era decit un actor care isi facea
    rolul , Gigi chiar e un om care traieste viata ca a unui actor iar
    lumea lui e doar o fantezie unde pagini din biblie sunt interpretate
    si citate de el in tot felul de scenete la emisiuni fie de sport , fie la canalele care transmit de obicei stiri informative caci altfel nu le pot spune !!
    Culmea e ca actorul Gigi intruchipeaza perfect si rolul de actor
    dar si pe cel de om serios preocupat de bunastarea romanilor
    Nu stiu asa vrea sa scriu mai mult dar trebuie sa ma opresc aici . Poate alta data continui ideea
    Intr-un fel e bine ca lipseste sora aia medicala psihopata din distributie caci
    sunt convins ca la Rahova s-ar fi gasit un “sanmaritean ” din ala
    indian de 2 metri sa-i curme suferinta . Intr-un fel Gigi chiar acolo crede
    ca ajuns . Nu la inchisoare ci la spitalul de nebuni . Ai retinut
    faza cu psihologul unde pacientul ii spune medicului ca el are nevoie
    de tratament /

  74. Avand in vedere continutul, cred ca e-ziarul “gsp.ro” ar trebui sa-si schimbe numele in “gbeca.ro”, sau, pur si simplu “gb.ro” (desi ar putea sa apara probleme pentru ca gb mai inseamna si altceva!

  75. <> , tare de tot..sintagma cu mare potential, o bogatie de nuante si semnificatii.. :)

  76. Io n-am vazut mai multa daravela si nebunie la TV , atunci cand a fost arestat un interlop.
    Desi, pentru unii romani pare ca taman Arhanghelului Mihail i-au fost taiate aripile si smulsa sabia.
    Toata ziua romanul chitaie ca statul isi lasa liber mafiotii si coruptii.Cand ii aresteaza, nu e bine, ca trebuie sa-i gratieze ca au si ei familii, copii.Daca-i pedeapsa e prea mica, nu e bine, daca e prea mare, iarasi nu e bine, ca sigur mai stiu ei vreo doi corupti care musai sunt liberi…
    Doamne, lumineaza-i pe romani ori mai baga o furtuna sa le pice cablu la toti, ca prea multi isi hranesc neuronii direct cu fibra optica.

  77. @ ZONA MAGHERU
    intotdeauna am zis ca Jiji este un bun actor, de aceea a fost bagat in seama de presa. atunci cand suntem satui de gargara lui Crin ne uitam la ce ati adus in Parlament. Si nu este El de vina ca a fost in PE su PR ci cei care l-au votat. Majoritatea in Ro voteaza necunoscuti, dar cei care au votat USL in circa lui Jiji au stiut exact pe cine voteaza. Este treaba lor, nu-i condamn, doar spun sa fiti responsabili cu acel infim drept pe care-l mai avem, adica un vot din 8 mln naivi care vin la alegeri.

  78. Apel catre FRF, Liga si comisiile licentierii !
    ………………………………………………………………Criteriul sportiv trebuie sa primeze, apoi dupa regulamentul (neactualizat) se ia in considerare primirea licentei. Numai ca de anul acesta a intervenit insolventa (ceva nou pentru fotbalul romanesc). Cei de la comisii au preluat din regulamentul UEFA doar ceea ce le-au convenit … “Ca echipele intrate in insolventa cu aprobarea judecatoriilor, nu vor putea participa in competitiile europene o editie din urmatorii 3 ani daca se claseaza pe un loc de cupe europene “…

    Ce se intelege de aici ? Ca echipele ce sunt in insolventa primesc licenta si pot continua sa joace in Liga I dar fara a juca in cupele europene o editie din urmatorii trei ani daca se claseaza la final pe un loc “european” .

    Comisiile noatre nu vor sa vada lucrurile in acest fel si nu au dat licenta si echipelor care au intrat legal in insolventa. Este o mare greseala si se pare ca o fac si cu o meschina intentie .

    Echipele cu datorii la stat din anii trecuti precum Timisoara , Bistrita etc. nu erau in insoventa si firesc nu au primit licenta . Insa Rapid si U Cluj se afla intr-o noua postura (cea a insolventei care conform regulametului UEFA nu trebuie sa le fie interzise obtinerea licentei si in final retrogradate )

    Comisiile noastre trebuie sa-si armonizeze si acest paragraf cu obtinerea licentei de catre echipele ce sunt in insolventa aprobata de catre judecatorii .

    In fiecare CAMPIONAT din Europa, exista cel putin o echipa intrata in insolventa careia nu i s-a pus piedici in obtinerea licentei . Aflam ca in Spania evolueaza 3 echipe intrate in insolventa dar care nu au voie sa participe in cupele europene daca se claseaza pe un loc “european”. De curand in Grecia, 8 echipe au intrat in insolventa . Dintre acestea, 2 sunt pe loc retrogradabil. COMISIILE NOASTRE VOR VEDEA CUM SE APLICA ACOLO REGELEMENTARILE UEFA si cele 6 echipe intrate in insolventa dar care s-au clasat pe loc neretrogradabil, vor evolua si la anul in Liga I.

    In concluzie :

    1 – latura sportiva trebuie sa primeze iar echipele aflate pe locurile 15-18 trebuie sa retrogradeze dpdv sportiv.

    2 – ECHIPELE care au datorii la stat dar nu sunt in insolventa, nu primesc licenta si retrogradeaza (acestea, nefiind in insolventa pot impinge datoriile la nesfarsit si de aceea trebuie retrogradate ).

    3 – Echipele care au datorii dar nu la stat si sunt in insolventa (adica datoriile lor sunt sub sechestrul judecatoresc, astfel vor fi obligate conform aprobarii planului de reorganizare, ca in termen de 1-2-3 ani sa-si plateasca toate datoriile) vor primi licenta conform regulamentelor UEFA care ne spune ca li se retage doar dreptul de a participa in competitii europene .

    Pentru punctual 3, Comisiile noastre trebuie sa-si armonizeze in totalitate regulamentele cu cele ale UEFA si nu sa ia de acolo doar ceea ce le convin pentru simplu fapt ca nu agreaza anumite echipe.

    Steaua si Dinamo ar fi beneficiat de aceasta armonizare si ar fi primit licenta fara probleme . Aceste echipe si in anii trecuti cand aveau datorii la stat (Steaua de 3-4 ani avea datorii la Ministerul Apararii dar si catre cluburi sau jucatori, ex: 800.000 euro echipei SC Bacau pentru jucatorul Baciu sau salarii restante catre jucatori ca Nesu, Goian, Dica sau antrenori ca Titi Dumitriu sau Stoichita ) au primit licenta, insa Tmisoara sau Gloria Bistrita , NU au primit –o fiind retrogradate !……….

    Decizia CORECTA in situatia de fata, este urmatoarea : RAPID SI “U” CLUJ TREBUIE SA RAMANA IN LIGA I FARA A PUTEA JUCA IN COMPETITIILE EUROPENE, iar echipele clasate la final pe locurile 15-18 vor retrograda fiind inlocuite de cele ce promoveaza din liga a II-a . Astfel vom avea si la anul o Liga cu 18 echipe .

  79. eu cu verisorii am o problema. majora. cu garoafe.

  80. (In)justitia bandei de idioti nativ, clica securisto-comunista, arata strainilor ca isi face datoria arestind pe cel mai inteligent senator, caci, contrar multor voci din mass-media bandei criminale comuniste, “ciobanul” depaseste cu mult, ca intelect, colegii parlamentari si “politicieni” !!

  81. mai oameni buni…este incredibil…deplangem soarta unui analfabet, fals crestin, ajuns miliardar din tepe…NE MERITAM SOARTA, AVEM IN FATA UN VIITOR DE RAHAT….VIVA BECALIZAREA RROMANIEI.

  82. Simţi consumismul??recreat, autocreat?
    contabilii previzibili, that’s the world.
    :)

  83. si totusi uitarea!un amic al meu spunea odata :proasta lume anul asta!valabila for ever!prea mult caz pentru nimic!si totusi spuneti-mi si mie cine e asta de care vorbiti!

  84. Va multumesc din inima D-le Adrian pentru articol ! Asa ar trebui sa scrie presa si media TV.Numai cu asemenea gandire vom deveni o tara europeana.Greata si scarba pe care a provocat-o acest individ doar “cretinii” din Romania l-au apreciat si s-au simtit in elementul lor.Oare vor realiza vreodata ce au pierdut ?

  85. :) Zambet! E un fel de Vantage point dosaru’ asta! 3 judeca aceeasi speta si spun ,,nu”, 5 judeca aceeasi speta, 2 spun ,,nu” si 3 ,,da”! Fara nouati in dosar! Atunci? Asta e justitie sau decizie personala, pentru ca sesizez o mare larghete in judecarea cazului! Apoi, CSAT prezidat de E. Constantinescu a avizat schimbul! Stat si persoana particulara, cine e mai vinovat? De ce aceeasi pedeapsa? Dupa 16 ani…
    Nu-mi vin in cap toate magariile facute din ’92 incoa’, sesizate de presa timpului! Unde sunt vinovatii? Nu-l suportam pe Becali si spunem ca s-a facut dreptate! S-a facut pe naiba, s-a executat o directiva pentru a da exemplu cu un berbec preavorbaret!
    Nu va place Becali? Ok, nu-l ascultati, schimbati canalul , ce tot atatea lamentari?:) Numa’ filosofi si deontologi p-aci, frate…:)

  86. @dimi si restu’
    Oare voi sesizati ca faceti parte din ,,cretinii” ceilalti care vorbiti de ,,cretinii” care-l agreeaza pe Becali? Pana la urma tot jiji e miezul!:) Desi nu v-ati dori asta, stiu, voi vreti o regenerare morala a neamului romanesc la care sa va aduceti contributia prin comment-uri pe diverse site-uri! Cata superficialitate! Nu-ti place de cineva, ignora-l total, nu-l mai tot aduce zi de zi in discutie spunandu-ti cat de diferit de restu’ esti tu….
    :)

  87. @danuts,
    “cit de diferit de restu esti tu…”Chiar asa…!

  88. Eu personal mă tem! Hitler nu ar fi ajuns fuhrer fără un stagiu la Landsberg.

  89. N-am avut rabdare sa citesc toate comentariile care s-au scris inaintea mea, dar la cele pe care le-am citit am observat foasrte mult bun simt si echilibru si zero trivialitate la fel ca in posturile tale. Adrian, ai reusit sa aduni oameni normali cu articolul tau si nu doar cu acesta ci cu intreg blogul de “multi-sport”. La obiect, Becali ar trebui sa fie un cetatean care se supune legii dar este din pacate o “icoana” a unei parti majoritare ale societatii, icoana promovata de media in contul audientei. Cerc vicios alimentat de mass-media: difuzare-audienta-difuzare….

  90. Becali nu este cauza crizei morale din Romania,este doar un simtom.Pana nu va avea loc schimbarea adevarata nu se va insanatosi nimic.Vor aparea alte personaje judecate ca sa dea bine…dar cei care trag sforile cu adevarat o sa scape ca intotdeauna.Becali isi merita soarta fiindca avea putinta alegerii si a ales prost,crezand ca este un personaj principal.S-a inselat amarnic,a fost doar o marioneta bolnava de rating si putere…

  91. asadar, dupa unele opinii, becali este raul societatii romanesti, intr-un fel sau altul, iar procuratura de forum si de colt de strada e un bine mai amplu, asijderea prostiei si subciulturii celor care fac presa. am inteles, de acum stiu. norocul meu, marele meu noroc, e ca nu citesc presa, nu ma uit la tv de multi ani… si totusi, nefacand aceste lucruri, ergo neavand timp aruncat pe fereastra, am profunda senzatie ca nu becali e de vina, pentru ca, sooner or later, o sa apara altul de teapa lui. nu becali a fatat prostia, ci el e doar un chip oarecare ale unei prostii generale… ma ingretosez in aceeasi masura cand ii citesc pe daniel vlad, cand stiu ce poate radu dragut, cand parcurg ce scriu geambasu si ioanitoaia, cand ii aud pe stucan si pe banciu, si pe mironica. iar ei vor continua sa existe. scuipatorii de profesie. becali este copilul din flori al scuipatorilor de profesie.

  92. e mai bine asa, presa a scapat “fortat” de un mascarici

  93. Cineva, l-a vrut pe Becali dupa gratii.

    Este o eroare judiciara notorie, INTENTIONATA.

    Intrebare: De ce acum ? In urma cu 17 ani nu era infractiune ?

    Sau sa pun problema altfel:

    In 1996, am schimbat un ap. 3 camere et, 1, cf. I sporit – Dr. Taberei cu un ap. 2 camere cf. I, et. 2 pe bd. Unirii.

    Ar trebui sa ma tem ?

  94. In America ar fi facut 160 de ani de inchisoare pentru cit a furat. A luat 3 ani jumate, si tot e prea mult. E mai mult decit a luat Nastase… De fapt, cit a furat? Mai mult sau mai putin decit Nastase? Care e cifra? Cite zerouri are?