Dacă s-ar face un clasament pe naţiuni la gradul de umplere al frigiderului, am câştiga detaşat.
Modern şi strălucitor, pare un portal spre o lume mai bună. E bibliotecă de resurse, buncăr de supravieţuire şi ladă cu comori. Ştiu familii care pe vremea lui Ceauşescu aveau două frigidere şi un congelator în casă şi le-au păstrat, înlocuit şi burduşit până în zilele noastre. Să fie.
Astăzi, cu supermarketul la cincizeci de paşi, te simţi la fel de nesigur. „Dacă nu mai au?”. „Dacă se termină?”. În vara aceasta, am parcurs cu rucsacul în spate vreo 600 de kilometri prin Spania şi am întâlnit oameni din multe ţări. Noi căram, nene (adică eu, să fiu mai precis) de încă două mese. Dacă nu găsim? Dacă s-a scumpit de zece ori caşcavalul? Dacă toate mega-, hiper-, super-, teramarketurile vor dispărea peste noapte?
Nemţii duceau nimicuri tehnologice şi, când ajungeau la capătul zilei, priveau în gol, apoi începeau să vorbească între ei. Francezii soseau ultimii, când toate locurile erau de mult ocupate, beau o bere şi plecau mai departe, spre alte refugii unde locurile erau şi mai de demult ocupate. A, noi aveam şi-un cort. Nu se ştie niciodată…
Fiecare român poartă cu el – şi în el – un kit chinezesc de supravieţuire. Nu e atât sărăcia, cât reflexul ei. Trăim zilnic, de câteva decenii, probabilitatea unui sfârşit al lumii. Îl ştim atât de bine, tocmai pentru că suntem veşnic pregătiţi în vederea lui. Când va sosi, îl vom întâmpina cu un pufnet dispreţuitor, îngropaţi în lavă până la brâu, vorbind la telefoanele mobile încărcate până la ultima liniuţă.
Şi vom desface o conservă expirată de doi ani, dar nu de foame. Aşa, să moară de necaz vecinul care nu şi-a făcut iarna car şi vara sanie şi n-a avut grijă să-şi umple din timp frigiderul.
Mie imi place sa il mai numesc si sindromul saraciei, daca nu ai avut in trecut sa ai acum si nu oricum ci mai mult decat iti trebuie!
Este o trasatura de care nu ne-am debarasat, clar.
Exemplu: Unchi-miu (cu o copilarie plina de neajunsuri) si fi-su (adica vara-miu) mancau salata de vinete. Ala mic intindea civilizat vinetele pe paine, cand sare ta-su sa-l mustre: “Pune tata ca lumea. Asa puneam eu in copilarie de ma uitam dintr-o parte sa vad vinetele pe paine. Dar acum avem de unde…” O fi de judecat? Nu e singurul exemplu. Si taica-miu se chinuie sa manance si ultima bucata de paine, chiar daca nu-i mai e foame de juma’ de paine incoace.
Inclin sa cred ca in maxim 2 generatii, acest narav se va disipa.
Cine te pune dom’le sa mergi in Spania cu rucsacu’?Litoralu’ bulgaresc e colea’,acolo n-ai dileme d-astea.
..acum vreo suta de ani , eram inca in Ro, odiosul inca traia , noi nu …aduc vreun kil de cash de la stiu eu unde , sa zicem Slobozia , dupa coada interminabila …il pune sotia in frigider si nu mincam sa aibe copii …intr-o zi ea , sotia deschide brusc frigiderul , cade cashul pe degetul mare de la picior , accident in toata regula ash zice ca urla ca la nashtere…mergem la urgentza , explicam ca i-a cazut un cash de un kg pe picior …se uita medicul de garda …si ne zice : psihiatria e la etajul doi doamna ..))
In privinta asta io-s atat de relaxata incat nici suficienta apa nu iau cu mine. In vara pe munte si cu apa putina. Cash sa am la mine. In rest ma descurc eu. Cu cardul bancar in Romania poti avea ghinion. Si frigiderul meu nu-i niciodata plin. Eu cumpar strictul necesar pt maxim 3 zile. Asta din cauza ca nu vreau sa arunc nimic. Si nici macar congelator nu vreau. Eu caut sa-mi micsorez cat mai mult zona de confort. Pt o viata cat mai activa :)
Eram la mare in 2009 cu mos Vasille, om gospodar.
La micul dejun copios masa luam cate trei sandwich-uri
pentru un pachet sanatos ce ne asigura pranzul si
inca ceva peste. Asa m-am lecuit eu de prima si ultima
mea lacomie.Am economisit bani dar am risipit omenie.
Nedumeritu
:))))
Godfroid
Mamă, ce poftă de vinete mi-ai făcut! Noroc că am. Deschid frigiderul şi cade caşul Nedumeritului peste mine.
Nu e nărav, e reflex. E chiar unul simpatic. Numai că pe mine m-a durut spatele din cauza lui.
Mental disorder !!!
Imi povestea o cunstinta (roman) din US ca are parteneri de afaceri din China. Ii invita des la restaurante selecte iar domnii (desi foarte bine dotati dpdv financiar) isi umplu buzunarele cu chifle si cu paine. Sa fie. Revolutia culturala nu se uita…nu se iarta si nu se vindeca.
Deci voi chiar va pregatiti pt orice. Nu ma asteptam. Cat de lunga a fost lista cu tot ceea ce trebuia luat cu voi? Si cu cat timp inainte v-ati apucat de impachetat? Eu le impachetez seara inainte de plecare. In max 30 min am impachetat pt 2 persoane. Pasaportul sa nu-l uit, restul nu conteaza. Fiind mereu nepregatita nu intru usor in panica. Schimb rapid. Capacitatea de adaptare si improvizare creste vazand cu ochii. Doar avantaje.
Nemtii cred acelasi lucru despre ei insisi – ca umplu frigiderele pana la refuz, dintr-un reflex pe care el il considera nu al saraciei – ar fi culmea! – ci al unui popor obisnuit, de-a lungul istoriei, cu ideea ca nu se stie cand incepe un razboi si ca e mai bine sa ai provizii, in cazul in care incepe. Cam la concluzia asta au ajuns alde Tatoiu, Gadea si Cristoiu ai lor.
Godfroid, dacă se chinuie să mănânce ultima bucată de pâine în loc să lase pentru mai târziu, înțeleg.
Altfel să mănânci tot ce ai gătit/comandat/autoservit pentru masa respectivă mi se pare un gest de bun simț.
Nu cere dacă știi că nu poți duce.
ma gandesc si la varianta “sa ai frigiderul plin fara sa vrei neaparat”. exemple se gasesc mai peste tot. unu’ cu electrocasnicu’ full mereu ar fi piturca.victor piturca.
:lol: :lol: :lol:
Ce mult imi place povestea asta, si..de cat timp e in capul meu ceva similar.
Chiar am incercat ceva discutii pe forumurile de romani din UK.
Eu ii ziceam altfel, sindromul “Jack London” .
Sunt un roman, de 10 ani in UK si,
am doua frigidere (unul in garaj) ambele cu congelator.
Unul din congelatoare cu 4 sertare, in unele nu am mai umblat de ….. ……… …….
Nu cred ca scap usor de problema (caci chiar e o problema). Exact cum spui, ma uit ca ala la poarta noua pe raft, la supermarket, la produs, STIU CA NU-MI TREBUIE dar, il pun in cos…sa fie acolo!/cine stie?
eu obisnuiesc sa umplu frigiderele altora cu fragi si zmeura.
ioan catalin
“Cine ştie?”. Altă întrebare dragă mie :)
the_kop
Eşti de belea :D
the_kop
3 din 3! O mai fi avand loc in frigider? :)
Anii 80 , coada mare la zahar . O cunostinta , om mai in etate asa , se intoarce acasa triumfator cu zaharu’ in sacosa si exclama : Domne , daca nu eram primu’ nu mai apucam!
E reala faza si explica foarte multe lucruri . E de pus in rama .
Cat despre frigidere pline ,ni le umplem unii altora in fiecare zi . Mai ales in trafic .
În vara aceasta, am parcurs cu rucsacul în spate vreo 600 de kilometri prin Spania şi am întâlnit oameni din multe ţări. Noi căram, nene (adică eu, să fiu mai precis) de încă două mese. Dacă nu găsim? Dacă s-a scumpit de zece ori caşcavalul? Dacă toate mega-, hiper-, super-, teramarketurile vor dispărea peste noapte?
Chiar dacă e adevărat, trebuie compensat pentru faptul că şi patronii de magazine sunt tot români.
Exemplu: vara 2010, Paris. În orice mini-market de cartier, aveau Red Bull la 250ml şi 335ml. La noi nu exista Red Bull de 335ml. Deloc. Nici Carrefour, nici la Billa, nici la Real, nicăieri. Evident, trebuia făcut loc în geamantan pentru 4 cutii de Red Bull la 335ml… :D
Mai târziu a apărut şi la noi, fiindcă şi oamenii de afaceri şi consumatorii se trezesc mai târziu decât vesticii. Noi avem ceasurile puse încă pe ora Moscovei.
Abia pot sa comentez, pt ca am deschis usa frigiderului si a cazut mancarea pe mine :(
Mie 2 rafturi îmi trebe numai ca să am și bere, și vin, și vodcă, și gin, și cola, și sucuri, și apă tonică, și apă (era să uit tocmai de ea) la rece. Nu se știe ce am chef să beau, toate tre să fie reci în orice moment.
Încă 2 rafturi le ocup cu borcanul cu murături, care trebuie ținut la rece după ce îl desfac, și care e prea înalt, așa că un raft trebe scos ca să cîștig înălțime. Vara, în loc de borcan, e posibil să fie un butoiaș din ăla de 5L de bere.
Gata, am umplut un frigider! Pentru mîncare, mai e nevoie de unul.
În schimb, am scăpat de sindromul congelatorului plin. N-am nevoie de cine știe cît spațiu, 3 sertare: unul e ocupat cu gheață (oricît te-ai strădui, nu poți ține toate băuturile la rece!), altul cu înghețată și altul cu gustări congelate pentru preparat rapid, în caz că nu ai ce mînca prin casă.
Mă enervează să merg zilnic la cumpărături. Cel mult de 2 ori pe săptămînă e rația.
Unde ai vazut tu frigider plin in Romania?!
Eu ştiu oameni care au plâns la începutul anilor 90, când, în altă ţară, au intrat într-un supermarket. Nu e glumă. Ţin minte şi eu senzaţia.
Am patit si eu sa deschid frigiderul si sa ma ia o mini depresie ca e gol desi la o privire mai atenta am gasit cam tot ce aveam nevoie in el.reflexe domne,reflexe :D
@Titi apa se tine in congelator nu in frigider :D
AG,
Cred ca in USA mai exista inca cativa cetateni care isi capitoneaza cu conserve peretii buncarelor antiatomice construite in anii ’50.
Refexul asta se numeste – frica. Sau mai bine zis teama de pieire. Inconstient suntem confruntati cu frica inca de la nastere. Traiasca Zen-ul si domn profesor care-mi explica totul pe intelesul meu.
Din pacate “obisnuinta -i a doua natura”!
Dar pe „preps” ăia din SUA i-ați văzut pe NatGeo ? Ăia își fac buncăre, bagă zece conserve de carne și 50 de pușcoace acolo. Fiecare cu păsărica lui.
Sunt de parere ca lucrurile de schimba. Ma uit la copiii mei, la frigiderele lor de fapt, si sunt, de fapt, sigur sa lucrurile de schimba. Au doar cate o sticla de Ketchup, un borcan de mustar, o bucata de branza (pe care noi le-am dat-o) si care a inceput sa faca mucegai si trei felii de pizza ramase de la comanda pe care au facut-o cu o seara inainte. Oare cum o fi mai bine?
@Cristian: Nu prea se poate spune că e mai bine. Şi nu pentru că brânza ar fi mai bună sau mai proastă decât borcanele de murături de la bunica.
Nu e mai bine din motivul următor: alegerile pe care le faci (spre exemplu ce culoare de cravată îţi pui dimineaţa sau ce mănânci la prânz) sunt parte a imaginii tale publice. E ca şi cum la fiecare gest dai un examen: “ce alege ăla? spune-mi ce face şi îţi spun cine e”.
Spre exemplu, dacă mănânci şaorma ai figură de cocalar, oricât de intelectual te-ai crede, nu fiindcă şaorma ar fi proastă calitativ, ci pentru că e genul de aliment care se vinde oricui şi oricum, de la chioşc. Nu îţi impune să faci duş, să îţi iei haine curate şi să te duci la Carrefour sau Mega Image, cum se întâmplă când vrei să cumperi orice alt aliment. Nici măcar nu îţi impune să te speli pe mâini. E un junk-food pentru unii care au maniere junk.
Recunosc ca asa fac si eu. Imi iau cat de multe provizii caci nu se stie niciodata daca dispar supermarketurile:))
Ar trebui sa ne mai modernizam si noi un pic, dar banuiesc ca trebuie sa mai treaca anii.
Ţările lumii se împart în două categorii: ţări asuprite şi ţări asupritoare. La fel şi oamenii care le locuiesc; există două categorii de oameni: oameni asupriţi şi oameni asupritori. Există această tendinţă de a ne uita acum la actualele generaţii de americani, germani, francezi, englezi, spanioli, italieni, turci, ruşi şi chinezi şi de a spune “ei nu au nici o vină”, uitînd ca printr-un miraj ancestral al îndobitocirii că ei sunt de fapt urmaşii marilor forţe imperiale ale istoriei lumii şi descendenţii asupritorilor colonialişti din trecut. Aceşti aşa zişi oameni, îmbuibaţii istoriei de fapt, nu au avut niciodata grija zilei de mâine. Ei din generaţie în generaţie nu au dus lipsă de nimic, au avut tot ce au vrut, când au vrut şi cum au vrut. Acesta este profilul asupritorului: relaxat, degajat, odihnit, ignorant, arogant, optimist, încrezător, dominant, pozitiv. Aceste atribute au ajuns să fie înscrise în ADN-ul lor, pentru că s-au adaptat şi şi-au dezvoltat un astfel de sistem de existenţă: bazat pe exploatarea, jefuirea şi sărăcirea celorlalţi. Aceşti “super-oameni” sunt şi cei mai expuşi în cazul unor crize: ei nu ştiu să supravieţuiască din puţin sau din nimic, nu pot îndura foame, muncă epuizantă, frig, durere, neajunsuri, boli, etc. Ei ar fi primii care ar sucomba în cazul unor dezastre naturale sau artificiale. De partea cealaltă, cei asupriţi din generaţie în generaţie, au în ADN-ul lor raportarea la existernţa pericolului; ei ştiu că pericolul pândeşte la orice pas, că pericolul este real, că oricând se poate întâpla ceva ce le-ar putea pune existenţa în pericol: că oricând cineva sau ceva le poate lua hrana, aerul, apa, libertatea, viaţa. Au trăit de mult prea multe ori astfel de experienţe de-a lungul istoriei încât să-şi permită să creadă că totul este frumos, liniştit, calm. Ei ştiu ce înseamnă să nu ai, să nu găseşti, să nu existe. Nu este vorba de sindromul frigiderului plin… este vorba de instinctul de supravieţuire. Există însă un film… mai bine zis, o serie de filme… PREDATOR se numeşte, domnule Adrian Georgescu. Acolo se cristalizează o idee genială, din punctul meu de vedere: monştrii lumii noastre, elementele alfa al societăţii noastre, vânătorii supremi din civilizaţia noastră devin dintr-o dată vânaţi de către entităţi superioare, devin practic prada unor fiinţe aflate pe o treaptă superioară a evoluţiei. Nu regret decât faptul că şi în acest film, nenorociţii de pe planeta noastră reuşesc să câştige, să invingă… şi nu ştiu dacă aceasta este o axiomă a Universului.
Sa va spun si partea cealalta. Acu’ vreo 10 ani am facut o calatorie de 2 zile cu autocarul (FR-RO) cu un coleg francez. Io ma apuc “ca romanul”, pun merinde in ghiozdan, apa, suc, o cafea in sticluta (plecam la 10 seara). El, o punga de sticksuri in ciocolata si juma’ de litru de apa, ca “imi iau pe drum”. Ghinion1: prima oprire in care am putut cumpara ceva a fost la pranz… Ghinion 2.omu’ meu si-a luat un sandwich pe o autostrada in Germa cu vreo 5 euro si o apa la litru cam tot cu atat. Ghinion 3. dupa ce i-am dat din ale mele, omu’ a vrut sa ma “cinsteasca” in Germa dar mancarea era… nemteasca (greu de inghitit). Ghinion 4. In Ro am oprit pentru masa soferilor si a vrut sa plateasca si el un gratar, un mic, una-alta: nu avea lei… Si uite-asa ne-am drmuit doi din sandwichurile mele “nu ca trebuie da’ cine stie”… Acu’, din cand in cand fac cu familia o calatorie undeva la 2500 km dus. Nu imi permit (sau mai bine zis, prefer sa fac altceva cu banii) sa cumpar 4 meniuri la 10 euro pe autostrada in Germa. Asa ca am painica, branzica, salamior in cutia frigorifica… daca ma opresc intr-un sat la vreo pensiune, intru la un magazin si mai iau. Si cu 15-20 de euro am mancat tot drumul, nu cu 120-150 (suntem 4). Restu banilor? parcuri de distractie, vizite la muzee, acvarii, etc ;)