Andrei Crăciun scrie sau a scris în multe locuri : în Evenimentul Zilei, Adevărul, FHM, Gazeta Sporturilor și-n alte 714 de publicații. Pentru el, scrisul e o emisie încărcată de mai multă forță vitală decât răsuflarea și îl practică nu doar ca pe un act firesc, ci ca pe unul fără de care n-ar putea trăi. Când se supără, își ia lopățica de infanterist și se duce. Când nu se supără, face exact același lucru. Azi, pe seară, va fi la Găești, mâine la Valparaiso, poimâine pe inelul lui Saturn. E centrul lumii sale mobile și volatile și, poate fără să-și dea seama, principalul personaj, cu ochiu-i electric topind zgura și găinațul de pe fragmentele de statui îngropate prin grădinile oamenilor.
Nu întâmplător, culegerea sa de texte, apărută la Editura Humanitas, se numește “Baricadele”. Aici nu-i doar un sens al luptelor purtate de cavalerul cu bască, înțepând cu lancea membrana lumii, ci și un indiciu al solitudinii. Cartea e structurată inteligent, ca o călătorie dinspre exterior către interior. Din mozaicul lumii, extrage piesele cele mai puțin vizibile și le restaurează: mâna dreaptă furată a statuii din Galați a lui Eminescu, scrisoarea de 1.905 de pagini a unui sinucigaș din Boston, copilul indonezian în vârstă de doi ani care e deja dependent de nicotină. Apoi vin cărțile și scriitorii: (Marele Gatsby, Cartea de nisip, Ciuma, Toba de tinichea, Tunelul), sportivii și, spre sfârșit, gândurile care macină, părinții, Radu Cosașu, demonii.
Acest jurnal al zbaterilor zilnice seamănă cu o culegere de probeme de fizică sau de geometrie în care autorul, fiu de profesori, spune la început “ce se dă”, pentru ca mai apoi să ajungă el însuși, pe un drum pe care nu-l intuiești, la inima pulsândă a acelui lucru. E lucru rar ca dintr-un “Best of” să nu poți extrage un “Și mai best of”. De aceea, nu voi cita deloc din culegerea domnului Crăciun: dacă aș dezlipi un paragraf ori măcar o frază, ați crede că restul e mai prejos. De fapt, totul e de citit, se întâmplă că poți găsi lucruri esențiale mai ales în faptul divers, care devine atât de arzător și de personal când Andrei ți-l pune în fața și în spatele ochilor. Îmi imaginez doar cât i-a fost de greu să renunțe la câteva texte pentru a se încadra într-un număr de pagini și, de fapt, nici n-a renunțat, pentru că deja se luptă, cu spiritul său de ultim ostaș ce folosește lopățica de infanterie, pentru cel de-al doilea volum.
Peste o mie de ani, e posibil ca îndepărtații noștri urmași să dezgroape un dispozitiv de citit și pe el să fie un articol de Andrei Crăciun pentru “Lumea femeilor”, un text care să se scrie singur pe ecran, sub ochii mirați ai descoperitorilor.
P.S. Cartea, în varianta tipărită, costă 32 RON și poate fi cumpărată de aici.