in Gazeta Sporturilor

Ungaria, oglinda noastră

În fotbalul românesc, mediocritatea este semnul de netăgăduit al excelenței. Nu te rogi să moară capra vecinului, ci ca ea să treacă prin găurile din gard în curtea ta, să poți cere daune acoperind prețul a două capre. Rezumând, ce sunt reunirile lotului național? Oameni care nu prea au reușit pe niciunde în afara țării se strâng din când în când pentru a păcăli o capră. De cele mai multe ori – să spunem și asta -, cînd nu întâlnesc Olanda sau Franța, băieții reușesc. Numai că ăsta nu mai e fotbal, ci o versiune demo a lui, în care ai acces numai la primul nivel. De aceea, rămânem o superputere a antifotbalului și campionii plictiselii pe terenul de joc.

În paranteză fie spus, n-am înțeles niciodată de ce tactica pârjolirii lanurilor și a otrăvirii fântânilor, prelungită astăzi în fotbalul autohton, era bună. OK, să zicem că invadatorii se retrăgeau, dar după aia, ajunși acasă, aveau ce mânca. Strămoșii noștri, nu prea. Flămânzeau victorioși lângă un lan ars și așteptau ploaia pentru a-și stinge setea.

“Am avut atîtea oferte, dar am preferat să rămân, să îmi iau banii din România. Ca să pleci, îți trebuie o anumită tărie de caracter”, a spus Sorin Cârțu, referindu-se la motivele pentru care Victor Pițurcă nu va antrena nicicând în străinătate. Este genul acela de frază care se postează pe Facebook, însoțită de imaginea autorului privind în gol, cu mîna la bărbie. Putea fi: “Ca să respiri, îți trebuie o anumită tărie de caracter” ori “ca să dormi”.

Iată de ce întotdeauna Ungaria a fost adversarul nostru cel mai de preț la nivel de echipe naționale de fotbal. Sunt net mai slabi decît noi, de aceea trebuie să-i batem pentru a ne dovedi mereu cine suntem. De la începutul și mijlocul anilor ’80, când aveau o echipă interesantă, maghiarii n-au mai însemnat mare lucru în fotbal. Din 1986 nu s-au mai calificat la un turneu final de campionat mondial. Totuși, când Hagi a fost întors pe teren în 1999, era pentru un meci cu Ungaria și toată țara pulsa patriotic de ziceai că-l pregătim pe Gică pentru trimiterea pe Lună.

La fel a fost și la precedenta întîlnire cu ungurii pe care am găzduit-o. Era ceva tragicomic să vezi atîtea cefe goale devastând un oraș înaintea unui meci între două echipe mediocre: părea un comando pentru salvarea unei muște. De aceea, nu avem nevoie de o reformă în fotbal și în sport în general, ci de cât mai multe întîlniri cu vecinii. Aici, doar mizele mici sunt luate în serios. Numai aici, viitoarea doamnă Budescu putea deveni, fără voia ei, agent maghiar sub acoperirea voalului, pentru că și-a programat nunta a doua zi după meciul secolului.

Vom bate, probabil, Ungaria și ne vom califica la turneul final al Euro 2016. Vestea proastă e însă că, indiferent unde vom merge, nu vom părăsi spațiul acesta mental în care e mai ușor să defectezi o mașină decât să o construiești. Pentru asta îți trebuie, printre altele, o anumită tărie de caracter.

Spune-ți părerea!

  1. “Oameni care nu prea au reușit pe niciunde în afara țării se strâng din când în când pentru a păcăli o capră.” – :))

  2. Eu zic ca putem mai mult dar jobul antrenorului e mai important decat echipa Nationala. Boloni a fost singurul care a incercat ceva dar nu a fost lasat. Intradevar jucatorii romani au nevoie de un bodyguard, de unul sa tipe la ei dar cred exista antrenori care sa poata faca asta sin acelasi timp sa imprime un stil mai agresiv, mai modern. Cand am remizat impotriva Fratei si a Italiei cred ca a fost cel mai urat turneu pe care Romania l a facut in istorie. Preferam sa luam bataie de la echipele mari cu 2 sau 3 la 0 in loc sa pierdem cu 6-2. Problema pleaca de la echipele de juniori pentru ca nu avem antrenori scoliti afara dar cred ca antrenorul Nationalei poate schimba anumite lucruri.

  3. Ria, Ria… Rialitatea mu e chiar asa cum o vezi cu ochii unui jurnalist talentat. Daca ai invatat ca invadatorii se retrageau acasa , mâncau si iar porneau la lupta in timp ce ai nostrii muteau de foame ca prostii … te inseli ! Noi tocmai le ademeneam femeile… :)

  4. Si Lord Acton era de aceeasi parere in urma cu ceva timp : “Aici, doar mizele mici sunt luate în serios.” Aici , la Portile Orientului . Si totusi , de ce cu o nationala atat de slaba vin 3000 de unguri la Bucuresti ? Seamana cu nov-dec ’89 , doar ca atunci unii au venit cu Lada .