in Gazeta Sporturilor

Miracolul din Qatar

În locul șeicilor din Golf, aș licita și pentru organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2022, în paralel cu CM de fotbal.

În 2003, la prima sa participare la Campionatul Mondial de handbal masculin, Qatarul a ocupat locul 16. Ulterior, n-a urcat mai sus de poziția 20, exact cea pe care a obținut-o în 2013. Anul acesta, însă, o nouă superputere a explodat pe semicerc, prin cumpărarea de vedete, cu pașapoarte temporare.

Te așteptai ca țara gazdă să-i naturalizeze, în pauza finalei, și pe jucătorii francezi. De ce nu? A existat, în mod vădit, o naturalizare financiară a arbitrilor, ba chiar și una a suporterilor. Cei din Qatar au închiriat 60 de fani spanioli spre a le încuraja naționala. Inimoșilor fani li s-a plătit totul, călătoria de 5.000 kilometri cu avionul, hotelul, biletele. Băieții au tradus în engleză versurile imnurilor, au înlocuit “Cuenca” prin “Qatar” și au încurajat selecționata de adopție chiar și când aceasta a jucat împotriva celei naturale.

În fotbal, regulile interzic deocamdată să joci sub steagul a două state, căci Blatter închiriază numai competiția. În prezent, selecționata de fotbal a Qatarului păstrează șanse de-a se califica pentru CM2018, din Rusia. Dacă va eșua în acest demers, în 2022 ar bifa prima participare ei din istorie la un turneu final de CM și asta doar pentru că-l va organiza (cazul Italiei din 1934 este, totuși, diferit: era numai al doilea Campionat Mondial de fotbal).

Dacă sunt bani și vrere, se poate organiza totul, oriunde, pe loc. În 2016 sau cel târziu în 2017 va fi și un Mare Premiu de Formula 1 în Qatar. Nu contează că mai e unul, la câțiva kilometri, în Bahrain. În locul șeicilor, aș licita (ce termen potrivit!) și pentru organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2022, în paralel cu CM de fotbal. Asta da lovitură de imagine! Sloganuri? “Nu-i zăpadă ca nisipul”. “Sporturile de iarnă se întorc acasă”. Faptul că săritorii cu schiurile se vor topi în mijlocul saltului va face competiția mult mai spectaculoasă și i-ar transforma cu adevărat în “icari moderni”.

La fel se poate rezolva și chestiunea tradiției. O cesiune pe 100 de ani a palmaresului suedez, de pildă, și Ingemar Stenmark ar deveni “Al Stenmarqui”, iar bunica Helga, Fata Morgana. Cum să-i iei omului dreptul de a reprezenta un stat dacă a avut ghinionul să se nască pe partea cealaltă a globului? Poate că de mic el a visat să fiu qatarez, fără măcar să știe că există această țară. Și, în fine, de ce ne chinuim cu sportul în general? Dacă deconstruim orice întrecere, ce obținem? Antrenamente lungi și chinuitoare, înghesuială, transpirație, accidentări. La ce bun? Există oameni care își doresc titluri mondiale și sunt gata să plătească oricît pentru a le obține. Următorul lor pas va fi să-și construiască un popor ori să închirieze o țară. Mai bine să le atârnăm medaliile de gât de la început, măcar am scăpa de aceste gigantice și penibile puneri în scenă.

Spune-ți părerea!

32 Comments

  1. …poate stii ca si anume qatar vrea sa organizeze olimpiada din 2024 care, din moment ce ei vor si campionatul mondial sa fie iarna, ar fi prima olimpiada de vara-iarna

  2. Adrian, articol remarcabil, ca de obicei…Insa stii care e necazul? Naturalizind handbalisti de oriunde, Qatarul nu a incalcat nici o regula…In fiecare caz cei trei ani de pauza in tricoul unei nationale a functionat…Sa fim sinceri, in afara de portarii Saric si Stojanovic ceilalti jucatori sunt de mina a doua la nivel mondial…Sa nu neglijam un alt aspect: nationala lui Rivera a fost in cantonament vreo sase luni, adica s-au pregatit, exact asa cum faceau romanii in anii 60 sau 70, cind erau mare putere mondiala in handbal…Cit despre ajutorul primit de la arbitri, acesta a fost aproape nul comparat cu ce au primit germanii, in 2007, tot ca tara gazda, cind au cistigat titlul mondial. In rest succes in tot ce faci!

  3. Cred ca avem in fata doua posibilitati . Prima ar fi sa sanctionam ceea ce se intampla , „mercenarii ” aparand de ceva timp si la nivelul tuturor ramurilor sportive . Cum putem sa sanctionam ? Atat de simplu : lipsa audientei . In fond cred ca putem gasi alte preocupari decat aceea de a plati sau a pierde timpul pentru astfel de ” inginerii ” . A doua este taman pe dos si anume sa ne obisnuim incet incet cu astfel de practici si sa le cautionam prin atentia acordata si in viitor . Inclin sa cred ,privind in urma , ca a doua varianta este de departe castigatoare .

  4. total de acord cu Hansi.
    iar pentru cei ce se tot dau lebede-n porumb, o intrebare: cati jucatori ENGLEZI de top exista la primele clasate din Premeier League si cati antrenori ENGLEZI sunt la echipele din frunte? asa ca intelegeti si voi (odata cu stimabilul AG…) ca „perfizii albioni” practica ciordeala asta pe baza de lovele de ani de zile si tot prostu’ se minuneaza CA CE campionat puternic au. ma apuca greata…

  5. Hansi, de acord aproape intru totul.
    Mai putin la faza cu arbitrii. Jaful din semifinala cu Polonia este cel putin la fel de urat ca si ceea ce au facut norvegienii aia 2 in semifinala Franta – Germania din 2007.
    In plus, ceea ce a frapat e totusi cantitatea nesimtita in care au „naturalizat”. Asteptam acum ca indivizii astia sa continue sa reprezinte qatar pana la finalul carierei.

    Cat despre cumparat de popoare… se face deja. Si tot de catre amicii din qatar. Uitati-va la evolutia demografica a qatarului in ultimii 10, 20, respectiv 50 ani. Apoi uitati-va la compozitia etnica a populatiei. In final, aruncati o privire pe ceea ce inseamna „qatarificarea” posturilor din companii. „Miracolul” continua…

  6. @brazvan: nici o lebada in papusoi! Alea sunt echipe de club. Treaba lor pe cine recruteaza. Daca au chef, qatarezii puteau sa isi faca un „handbal club” si sa negocieze o participare in Velux Champions League. Nu se supara nimeni, mai ales ca trupa facuta e de calitate.
    Dar in cazul asta vorbin strict de reprezentative nationale.

  7. Ati vazut echipa de tenis de masa a Belgiei? Toate reprezentantele erau chinezoaice…

  8. Multumes, Adrian. De ceva zile nu am mai ras cu asa pofta……

  9. Bai Hansi,in 2007 cred ca jucai tu la CM,nu nemtii!Daca la 2006 te referi,pai se pare ca ai din nou memorie scurta.Nemtii nu au beneficiat de niciun avantaj din partea arbitrilor!Au ajuns insa mult prea departe pentru valoarea mediocra a lotului de atunci si antrenorul total lipsit de experienta nu cu arbitri ci cu dopajul!!!!Preparatorul fizic american adus de Klinsmann era un mare meserias in ale doppingului.Sanchi,cica i-a tinut in ghiata!!!!!A bagat in ei asa cum se face cu toti sportivii americani,de fugeau aia si dupa ce se terminau meciurile!Si nimeni nu controla nimic,caci erau acasa si Blatter isi luase parnosul,asa cum face o data la 4 ani!

  10. Obisnuieste-te , de ceva timp am trecut la globalizare…… Am facut un colegiu la Montreal, si un profesor ne povestea despre un asa-zis „scandal”—-tricourile echipei nationale ale Canadei erau facute in China……

  11. Ca si uniformele olimpice Americane din 2012.

  12. am vazut secvential repriza a doua a meciului cu austria si in putinul vazut arbitrii au inventat 2 eliminari, au dat de 4 ori gratis mingea qatarezilor ( 2 faulturi clare nesanctionate+ 2 „pasi” inventati). A fost furt ca-n codru. Am vazut si ceva din meciul cu germania, se apropiasera nemtii la un gol, a inceput balul. Nu la fel ca-n meciul cu austria dar macar de un 20%. Am inteles ca i-au furat si pe polonezi in semifinale. Daca era pe bune, Qatarul nu trebuia sa treaca de optimi, la fel ca si korea de sud la mondialul din 2002

  13. englezii au avut campionat de top 3 si pe vremea cand nu vedeai jucator ne-insular in liga engleza. Nu au devenit puternici pentru ca au cumparat jucatori, erau puternici si inainte, doar ca au profitat cel mai bine de legea bosman. Sa nu uitam ca englezii sunt/erau singurii cu regula unui minim de selectii in nationala

  14. Ai dreptate si eu cred ca ar putea sa inceapa cu Grecia, ar putea s-o ia in leasing pe 500 de ani, cu rata reziduala de 1 EUR, pe care daca le seaca putu la arabi o sa le-o plateasca UE benevol, daca nu cumva UE o sa se mute pana atunci in China (sau invers, ma rog).

    Parerea mea ca ar merge sa sa inchirieze si arbitri si observatori de meciuri, sau sa nu se dea Mondialu’ la televizor sau sa-l aduca pe nea Nelu scenarist TV, mai ales ca lu asta o sa-i placa perspectiva cu teroristii etc. (aici am dat-o-n bara cred).

    Hai ca io zic totusi ca daca se joaca la ora 12 meciurile au qatarezii o sansa…

  15. Aveti grija ce va doriti….anul trecut am discutat cu cineva,un inginer,care a lucrat acolo,prima data 2 ani,apoi dupa 6 luni a mai semnat un contract de 3 ani.Am ramas tablou cind mi-a zis ca unul din printii mostenitori a intrebat intr-o sedinta de lucru,cit ar costa facilitatile organizarii unei Olimpiade de iarna,in sala!
    Deci,oamenii astia au probleme majore la mansarda.

  16. Nu la mansarda..la buzunar. Au problema ca da pe dinafara.

  17. „În 2016 sau cel târziu în 2017 va fi și un Mare Premiu de Formula 1 în Qatar. Nu contează că mai e unul, la câțiva kilometri, în Bahrain.”

    Pai faptul ca Bahrain are unul e motiv in plus pentru Qatar sa aiba unu, avand in vedere ca cele doua state se urasc.

  18. Nu-i zapada ca nisipul
    Cel mai bun palton e slipul!

    Este o noua provocare pentru omenire, un nou nivel evolutionist pe filiera globalizarii….

  19. M-am exprimat gresit, dar stii ce voiam sa zic. Cele doua state sunt rivale, au avut si au multe conflicte si, deci, faptul ca Bahrain are un GP e un argument in plus pentru Qatar. Plus ca si Emiratele Unite Arabe au unul.

    Adica e ca si cum un arab ar zice: „pai, de ce vrea si Romania sa gazduiasca o cursa in campionatul X, cand deja Ungaria gazduieste una, ca doar tarile alea sunt vecine, care e problema?”. Acu’, intreaba-ma cum poti sa simti ca ai fluturi in stomac.

    Eu nu stiu de ce e mai naspa Qatarul, ca organizator, in comparatie cu alte state care au organizat, recent, competitii mari. Rusia a castigat 13 medalii de aur la Olimpiada de Iarna de la Sochi si locul 1 la medalii. 6 au fost castigate de atleti naturalizati (una a concurat pentru Ucraina in 2010, la Vancouver). Au avut performante la unele discipline la care erau praf in trecut. Au avut si Grand Prix la Sochi in 2014. Acu’ toata infrastructura aia e abandonata. La Vancouver, Rusia a avut 3 de aur, si locul 11 la medalii.

    La Sochi, cel mai bun a castigat, adica Rusia. Citez din tine, din „Cu ochii larg inchisi”: „Nu-i răsfrângerea unei democrații, cât meritocrația limpede exprimată. O fi spunând principiul olimpic că important e să participi, totuși, până la urmă, cel mai bun câștigă. Nu cel mai votat, nu cel mai cinstit ori mai simpatic, ci cel mai bun.”

    In ceea ce priveste naturalizarea:

    „Revenind la naturalizarea fotbalistilor, iti dau dreptate in ceea ce priveste capetelul de parama. Mie mi se pare suficient ca un sezon sau doua petrecute aici, jucand fotbal in Romania, sa constituie acel capetel.”
    octombrie 14, 2008

    Comentariul tau la articolul „straini de fotbal”, in care ziceai ca e naspa ca nu vrem sa naturalizam straini. Traiasca Google!

    Doar Saric nu indeplineste conditia aia, dar el oricum a jucat la 3 echipe nationale in total (tehnic, la 4).

    Ai fi un politician excelent.

  20. si care este problema daca Qatar a cumparat jucatori si suporteri ? mai poate fi numit sportul de astazi sport ?
    doar pomana e gratuita, iar apa, aeru’ si fraieru’ nu se termina niciodata.

  21. cineva on 02.06.15 at 10:32 am

    Primul articol solid in care anecdoticul nu dilueaza mesajul. Nu sunt urme de patetismul care era deja marca stilistica suprema. Au lipsit si frustrarile de jurnalist neplimbat. Gefeliciteerd!
    #18 albanezu on 02.06.15 at 12:50 pm

    Mihai Bulica adica 17 nentori adica 17 pasarici doua mari si doua mici adica …
    #19 Obiectiv on 02.07.15 at 12:06 pm

    @ A.C.
    Un singur amendament la cele afirmate in articol: Alkmaar nu este un club periferic al fotbalului olandez.
    In ‘81, a jucat finala Cupei UEFA, piezand la limita (in dubla mansa) in fata celor de la Ipswich, an in care a castigat primul titlu!
    Al doilea titlu a fost cucerit in 2008-09, cu van Gaal la carma, iar pe plan european a mai jucat o semifinala si 2 “sferturi”, toate in Cupa UEFA (Europa League). Acum, dupa ce a invins pe Ajax in deplasare, are sanse la locul 3, ce asigura participarea in preliminariile Ch. League! Scuze pentru putin! O.
    #20 Mihai Bulica on 02.08.15 at 3:27 pm

    Da, acest articol spune ceva, comentariile la fel, in afara de … inteligentul Bula, pepenele cu trei gauri care isi zice „albanezul“.
    Pare insa la moda scrisul de dragul scrisului, a banilor, fara complicatii. In vreme ce la Paris sint omoriti jurnalisti, ai nostri barzi apara un cuplu de rromani, parasuta si peste, un scirbos fost om de stat care inconjurat de rromani care i-o … , pune in pericol securitatea nationala. Nu-i mai simplu ca Radu Paraschivescu sa scrie despre un arbitru necunoscut ? Faptul ca nu intereseaza pe nimeni se observa si din comentarii: nici o legatura cu subiectul. De mentionat este ca #16 si #18 au fost cenzurate, dovada aici, caci se refereau la un jeg de jurnalist si la patronul lui, doi amariti, nicidecum Dumnezei. Iata Labareala colectiva:

    Obiectiv on 02.02.15 at 5:23 pm
    @ R. P.
    … literatura, muzica, filmul, turismul sunt subiecte …O.
    #12 Radu Paraschivescu on 02.02.15 at 6:00 pm
    @ Obiectiv
    Asta vedeti? Sincer, eu ma amuzam, nimic mai mult. R.P.
    #13 Obiectiv on 02.02.15 at 6:07 pm
    @ R.P.
    Bine, cum spuneti… O.
    #14 magus1349 on 02.02.15 at 6:39 pm
    …Referees: un suedez si Brad Meier din …USA!!!
    #15 Obiectiv on 02.03.15 at 9:12 am
    Totusi, intre Coreea de Sud si Qatar este o mare diferenta … O.
    #16 barbu brailoiu on 02.03.15 at 3:41 pm
    ” şi-a frecat cîteva clipe degetul mare de arătător, … aşa că … handbaliştii respectivi.

    Dar iata #16 cenzurat de „je suis jagardea“:
    #16 Mihai Bulica on 02.03.15 at 11:10 am
    Cea mai tare achiziţie a Stelei a pozat în Playboy
    Eu, Mihai Bulica, pot poza doar in PlayCutuvencuBoi
    Parca ma si vad legat cu lanturi de pat.
    Cea mai tare achiziţie a Romaniei a pozat în Catuse

    Arbitrul Pontaghiţia, cu origineí necunoscute doamnei Mihaiela, care n-a vazut niciodata asa ceva dupa clipa zero, face ravagii. Pompilia Stoian, Prieten drag:
    https://www.youtube.com/watch?v=nSKd-sqnMM8
    Niste bananieri le-or fi fost tatii. De unde si idea salvatoare. Se gindeste sa inceapa sa traiasca sanatos, sa-si cumpere banane proaspete.
    PS
    dragi arbitrii bananieri, Mihaiela Bulica, De-ai fi tu salcie la mal …
    https://www.youtube.com/watch?v=0bIy1GWgcg8
    (in locul lalaloaicei ar aparea permanent un pepene cu trei gauri, dar am vrut ca noul meu prieten sa-l revada pe Hendrix de Aur, cel in stinga tobosarului)
    va implor, o multime de doamne din presa vor sustine plantatorii de banane, bio cit mai mari, boi cit mai tari. Mila, au familie, mama, sotie, copilasi, iepurasi, …
    Draga Mihaiela fi tare, rezista bio, ca locurili de sub pod sint deja ocupate.

    Your comment is awaiting moderation.
    !!!
    #17 lute on 02.03.15 at 7:16 pm
    la handbal a fost o mică ciordeală pe lângă fotbal … cine a plătit masa…

    #18 Ferdinand Bardamu on 02.04.15 at 8:55 pm
    Prezentându-mi scuze pentru că mesajul meu nu are legătură cu subiectul, v-aş ruga să-mi recomandaţi nişte romane istorice (măcar câteva). Vă mulţumesc mult!

    Dar iata ceva periculos, cenzurat de „je suis Jagardea“:

    #18 Mihai Bulica on 02.04.15 at 10:27 am
    @ Admin, on 02.03.15 at 11:10 am
    incercarea 2, in plus pentru Your … moderation „je suis Jagardea“
    Cea mai tare achiziţie a Stelei a pozat în Playboy
    Eu, Mihai Bulica, pot poza doar in PlayCutuvencuBoi
    Parca ma si vad legat cu lanturi de pat.
    Cea mai tare achiziţie a Romaniei a pozat în Catuse

    Arbitrul Pontaghiţia, cu origineí necunoscute doamnei Mihaiela, care n-a vazut niciodata asa ceva dupa clipa zero, face ravagii. Pompilia Stoian, Prieten drag:
    https://www.youtube.com/watch?v=nSKd-sqnMM8
    Niste bananieri le-or fi fost tatii. De unde si idea salvatoare. Se gindeste sa inceapa sa traiasca sanatos, sa-si cumpere banane proaspete.
    PS
    dragi arbitrii bananieri, Mihaiela Bulica, De-ai fi tu salcie la mal …
    https://www.youtube.com/watch?v=0bIy1GWgcg8
    (in locul lalaloaicei ar aparea permanent un pepene cu trei gauri, dar am vrut ca noul meu prieten sa-l revada pe Hendrix de Aur, cel in stinga tobosarului)
    va implor, o multime de doamne din presa vor sustine plantatorii de banane, bio cit mai mari, boi cit mai tari. Mila, au familie, mama, sotie, copilasi, iepurasi, …
    Draga Mihaiela fi tare, rezista bio, ca locurili de sub pod sint deja ocupate.
    Your Bulica va … transmite salutari traditionale.

    Your comment is awaiting moderation.
    !!!
    si discutia “interesanta”, dar fara legaturi, continua:

    #19 corvette59 on 02.05.15 at 1:42 am
    Arsenal News , … pt Obiectiv .
    #20 corvette59 on 02.05.15 at 2:00 am
    P.S. Am uitat sa- l amintesc pe H Bellerin
    #21 Obiectiv on 02.05.15 at 8:40 am
    @ corvette59
    Multumesc pentru cuprinzatoarea punere in tema! … O.
    #22 Marcovici on 02.05.15 at 4:56 pm
    Trist, penibil, deceptionant. … “Eu cand vreau sa fluier, fluier”.
    #23 corvette59 on 02.06.15 at 2:40 am
    Trista veste ! Nelu Nunweiller ne-a parasit pt totdeauna ! “Neamtu ”, Dan Coe . Stiu o groaza de anecdote ,sau fapte reale legate de acest fotbalist-om ,dar respectul fata de el ma obliga sa ma abtin. RIP !
    #24 corvette59 on 02.06.15 at 3:33 am
    @obiectiv ,
    n-avea cum sa te incinte Welbeck .
    #25 Obiectiv on 02.06.15 at 6:58 am
    @ corvette59
    Da, a mai trecut in nefiinta un mare dinamovist… Nu numai Dortmund traverseaza o perioada groaznica, ci si Bayern si PSG …O.
    #26 Obiectiv on 02.06.15 at 8:02 pm
    Scuze, am …botezat stadionul lui Tottenham: White Hart Lane, fireste! O.
    #27 gabipetre on 02.06.15 at 11:06 pm
    Cum era semifinala aia dintre Chelsea si Barcelona, …
    #28 gabipetre on 02.06.15 at 11:07 pm
    Bună aia cu ABBA. Poate merge şi un Dire Straits: Money for nothing!
    #29 Obiectiv on 02.07.15 at 4:53 pm
    @ corvette59
    Un meci de uitat, comparabil cu cel jucat contra lui Dortmund, O.
    #30 lute on 02.07.15 at 5:01 pm
    @: corvette. stimate domn, n-ar fi timpul ca AW să iasă la pensie?
    #31 Obiectiv on 02.07.15 at 8:02 pm
    @ iute
    Elevii sai au jucat foarte prost, …Revenind la Arsenal, nimic nu-i pierdut … O.
    #32 lute on 02.08.15 at 11:54 am
    @:obiectiv
    din modestul meu punct de vedere, Atletico a făcut anul trecut egal …
    #33 Obiectiv on 02.08.15 at 12:42 pm
    @ Iute
    Nu inteleg cum o echipa de elan, … Revenind la AW, ce vina are … O.
    #34 Obiectiv on 02.08.15 at 12:44 pm
    Cum este corect: lute (cu “L” mic) sau iute? O.
    #35 kkciosuldelahamangia on 02.08.15 at 1:15 pm
    ce facem cu esenta primara a sportului ? a disparut ! … barniste, mingicari sau tenizmene.

    PS
    despre arbitrii de doi lei, nici un cuvint despre Istvan Kovacs, despre penalii condamnati, despre Porumboiu, Craciunescu si securistii Avram, Sandu si Iorgulescu,
    despre Ronaldo, despre rabonari, nu de Dobrin, Hagi, Balaci, Lacatus, Dumitrescu,
    doar despre echipe din afara, ca sa stirnesca doar comentarii despre muzica, Arsenal, gramatica …
    nici macar nu stim daca Udrea a trecut si pe la el,
    daca Adi Balena a aruncat cu cotoare de mere si in el !

    In toata lumea: „ Je suis Charlie“, la miticii dimboviteni: „Je suis Jagardea !“.

    Your comment is awaiting moderation.

  22. Excelenta rima, ha ha ha, e rima anului-sloganul mileniului! Bravo baieti!

  23. was worried about you my dear little cunt. are you ok ? zi-mi orice de montreal sau montreux ca edinson cavani asta a intrat in perioada mioritico-saudita a creatiei lui.

  24. Mi se pare ca handbalul are o problema,oricum e un sport marginal,asa ceva ar fi de neconceput in sporturi serioase precum rugby unde cu toti banii din lume nu poti recupera traditia Angliei sau NZ,la fel si-n fotbal..

  25. My dear little cunt? Really? You lost all your marbles eventually, am I right?