in Gazeta Sporturilor

Ronnie, păzea!

Cum e să joci snooker? Minunat de greu și îngrozitor de frumos.

Magnetizat de ușurința aparentă cu care Ronnie O’Sullivan reușește să realizeze break-uri de 147 de puncte, am decis să încerc și eu. Joc totuși biliard binișor, varianta cu cinci pioni (rezonabil) și carambol (execrabil). Cât de greu poate fi ceea ce la televizor pare banal?

De aceea, am acceptat cu bucurie invitația lui Marius Ancuța – unul dintre comentatorii de snooker de la Eurosport – de a debuta în snooker la clubul Tac Biliard.

În primul rînd, prieteni, am văzut camere cu suprafața mai mică decât cea a mesei de snooker (3,569 pe 1,778 metri). E ca și cum ai trece de pe terenul de fotbal al școlii direct pe gazonul de pe Nou Camp. Orice reper e spulberat, prin dilatarea spațiului.  Dar nu-i numai asta: găurile sunt mai mici – la fel și bilele, care la lovitura de început îți par mingi de ping-pong – și arhitectura curburilor diferită. Ca urmare, aceeași lovitură care la biliard îți reușește face, în cazul snooker-ului, ca bila să tremure ca un cățel ud și să se întoarcă pe masă.

Când te întinzi peste marea aceea de postav pentru o lovitură la distanță, deja cu un început de cârcel, te aștepți să apară un chirurg care, cu ajutorul instrumentarului pregătit sub masă, să te opereze pe coloană. La limită, piciorul de sprijin îți fuge și ajungi să semeni cu un broască țestoasă care a primit de la Creator o carapace prea mare. Atunci, trebuie să iei prelungitorul, dar ți-ar trebui și un prelungitor pentru prelungitor. Am înțeles astfel pe propria piele de ce Ronnie O’Sullivan e atât de avantajat de faptul că e ambidextru. Nu am înțeles însă cum naiba, în miezul acestui efort, jucătorii pot rămâne grațioși ca patinatorii și calmi precum șahiștii.

Ce fac jucătorii de snooker pe care îi vedeți la televizor e un amestec de sport și artă. E sport, întrucât acesta nu e doar expresia unui efort vizibil, ci și a unuia interior, precum și capacitatea de a-ți controla trupul și, mai ales, psihicul. E artă, pentru că acea compoziție, acea succesiune gândită a loviturilor, are o estetică desăvârșită.

Cea mai mare izbândă, în cazul meu? Adversarul s-a blocat singur, din greșeală, și a trebuit să repete o lovitură de câteva ori până ce a reușit să atingă bila dorită. Asta, mărturisesc, e o senzație minunată: să-l vezi pe celălalt că punctează pentru tine în timp ce-ți bei berea. Din păcate, nu merge la infinit.

Am pierdut cu vreo 15 partide la zero. Breakul meu maxim a fost de 9 puncte (“roșie” – “neagră” – “roșie” :) ), dar am înțeles totuși în cât timp aș putea realiza un “147” la snooker. Răspunsul e: în câteva secunde. Cu puțin noroc, dacă nu-i atent adversarul, pot face unul rapid cu creta pe postav.

Cam așa a fost situația la masă, în 90% din timpul în care am jucat.

Cam așa a fost situația la masă, în 90% din timpul în care am jucat.

Spune-ți părerea!

25 Comments

  1. Te-am bătut! Am reușit un break de 14 puncte în câteva secunde. Este adevărat că am avut noroc de o poziție simplă. Aș fi băgat bilele alea (roșu, negru, roșu, albastru) și cu făcălețul de mămăligă. După aia, desigur, m-am pus singur într-o splendidă poziție de snooker din care n-aș fi ieșit nici azi. Dar dau vina pe factori externi: terenul a fos înclinat la poarta mea, adversarul și-a dorit mai mult victoria, publicul a fost unul ostil…

  2. @Adi Munteanu:
    Mai ciudat e faptul că, spre deosebire de biliard, loviturile la găurile din mijloc se pot da din unghiuri mai grele, în timp ce la loviturile la găurile din colț situația e exact pe dos.

  3. Adi, mă bucur pentru tine. poate pe viitor vei și mai puțin încrâncenat…

  4. @brazvan:
    Dacă te referi la snooker, sunt încrâncenat, trebuie să reușesc un break de 10. Dacă vorbești în general, n-am fost și nu voi fi încrâncenat. Trăiască Nea Piți!

  5. Daca ti se pare greu snooker-ul, sa te vad la un meci de curling, sau la sarituri cu schiurile.

  6. O corectura. Ronnie nu si-a doborat recordul de viteza in realizarea unui 147, ci a batut recordul numarului de break-uri de +100 al lui Hendry.

  7. Recordul de viteza pt break-ul maxim al lui Ronnie s-a realizat la editia din 97 la Campionatul Mondial. De atunci si pana in prezent, este acelasi: 5 minute si 20 de secunde.

  8. Pentru ca imi place mult snookerul (sa-l privesc, precizez) va felicit pentru articol; e bine sa putem fi senini :P

  9. Io zic sa ramineti la fotbal, snooker-ul e o stare de spirit, pe care voi, ziaristii de sport din Romania, nu o puteti comenta, sinteti prea viciati, distrusi, alterati de “sportul” numit fotbal… Fara suparare.

  10. @Fer
    esti nou pe aici? :)
    vezi trend-ul articolelor lui AG si o sa vezi ce pripit ai pus eticheta.
    lectura placuta!

  11. Apropo, nu sinteti voi oare gunoaiele de “ziaristi” de la prosport care publicati articolul “Halep e terminata!” – nu ca cei de la gsp ar fi mai buni – inainte sa cistige turneul de la Dubai? Nu stiti decit sa aruncati cu rahat in toata lumea, cu predilectie in cei care nu merita, hoitarilor, sinteti in stare sa va mincati propriul rahat.

  12. Bai tampitule de ce te iei de om daca habar n-ai ? Unde ai vazut cu Adrian publica in Prosport ? Du-te si ia-te de aia , nu face spume pe unde-ti vine . Ar trebui sa-ti sceri scuze .

  13. Va felicit pentru articol. Este scris cu stil cam in felul in care joaca Ronnie (scrieti cum joaca Ronnie! Felicitari!). Ma bucur ca se scrie despre acest sport aici in Romania, sper ca viitorul sa fie unul ascendent pentru snooker. Cat despre Ronnie, eu cred ca el este o stare de spirit atunci cand joaca atat de bine – se poate, de ce nu ?! ca si unul dintre noi sa poata intra in aceasta stare de spirit, dar nu fara munca (multe antrenamente si iubire pentru acest sport!). Cred ca asta e reteta lui Ronnie: dragoste pentru sport + dragoste pentru public + munca, antrenament = de 13 ori MAXIM; (13 x 147) + (5 x campion mondial) + alte atatea turnee…

  14. Da, ce bine e sa fii jurnalist “independent”, sa nu ai nici o raspundere… Toti ziaristii sint niste hiene, ce rost are sa-ti ceri scuze de la o hiena dupa ce te-a sfisiat?