in Gazeta Sporturilor

Marele optimist

„Curiozitatea este singurul lucru de care ai nevoie în viață” – Alex Zanardi

Dacă s-ar fi retras la sfârșitul anilor ’90, Alessandro Zanardi ar fi rămas în istoria sporturilor cu motor prin câteva lucruri. Mai întâi, prin cele două titluri câștigate în ChampCar, dar și prin imposibilitatea de a se adapta Formulei 1, competiție în care n-a obținut decât un punct în două descălecări. Cei mai pasionați fani ar putea să-și mai amintească modul în care l-a depășit pe Bryan Herta la Laguna Seca, în 1996. Sau de faptul că a inventat „covrigii”, acel mod de a-ți roti mașina după o victorie, împachetată în fum.

În 1993, un motociclist adolescent l-a lovit, în timp ce Alex mergea pe bicicletă, fracturându-i piciorul stâng în mai multe locuri. În același an, la antrenamentele de la Spa, a avut un accident teribil, din care a scăpat în mod miraculos. Imaginile dintr-un interviu luat la scurt timp după aceea ni-l prezintă, în camera de hotel, povestind într-un mod straniu amuzat cum, în acele secunde, creierul lui nu mai era conectat cu restul trupului. În 2001, la Lausitzring, a suferit unul dintre cele mai grave accidente petrecute vreodată în sporturile cu motor. Mașina lui Zanardi a fost, pur și simplu, dezintegrată de un monopost care venea din urmă cu mare viteză. Pilotul a pierdut trei sferturi din cantitatea de sânge, fiind salvat doar de intervenția rapidă a medicilor. Ambele picioare i-au fost amputate, apoi din nou amputate, și iar amputate, pentru a putea fi recuperat.

Dar Zanardi s-a ridicat întotdeauna. Și-a construit propriile proteze pentru picioare, unele care să-i permită revenirea la pilotaj. La mai puțin de doi ani după accident, era din nou la volanul unei mașini de curse. Din 2004 pînă în 2009 a participat în campionatele de turisme și n-a fost deloc un invitat special: a câștigat curse. Și-a construit cărucioare puse în mișcare de forța brațelor, a devenit campion paralimpic la Londra.

Când îl vezi extrăgându-și picioarele ca pe o pereche de pantaloni și așezându-le alături, te aștepți ca ele să se miște în continuare, când îl urmărești pedalând cu brațele în căruciorul lui, ca și cum ar pompa apă vie din propriul trup, sau azvârlindu-se în lac ca un fluture din carne, nu vezi o persoană diminuată, ci, dimpotrivă, tot ce poate face omul din el însuși.

În lume există zeci de mii de antrenori motivaționali; mulți dintre ei sunt niște marionete, falși profeți predicînd pe bani un dinamism menit doar să mascheze golurile profunde ale ființei. În cazul lui Alessandro, faptele zidesc și ridică. De aceea, închei cu cuvintele sale: „Sunt Alex Zanardi, marele optimist, omul care a învățat că, în viață, atâta timp cât ai ceva pentru care să te lupți, până și cea mai mare înfrângere poate fi transformată în cea mai mare victorie”.

P.S. Acesta e site-ul lui Alessandro. Vă va face bine să-l vizitați.

 

Spune-ți părerea!

  1. Aveti dreptate pot spune ca pe Alex Zanardi il urmarea de pe vremea cand evolua in CHAMP CART Series, Fostul Iny car, stilul sau de pilotaj ma cucerit, am urmarit evolutia sa si in F1 oarecum dezamagitoare insa puterea sa de a reveni in campionatul american , accidetul teribil si faptul ca a continuat sa piloteze sunt pentru mine dovezi de netagaduit ca avem deaface nu numai cu un mare sportiv ci un caracter aparte, Alex ramane unul dintre figurile din lumea sportului pe care le admir cu sinceritate. Felicitari pentru articol.

  2. Un caracter puternic este Alessandro Zanardi ,ce a demonstrat autodeterminare, disciplina si vointa.M-a impresionat in 1997 la IndyCar cu 195puncte si locul 1
    mentinandu-se si anul urmator 1998 IndyCar 285puncte loc 1 .
    Pilot oficial şi ambasador al mărcii BMW, Alessandro Zanardi continua început cu succes sezonul 2015 de paraciclism. Mult succes D-le Zanardi!

  3. frumoasa poveste, impresionanta, nimic de zis… dar asta nu spune nimic despre golul sau plinul fiintei lui Zanardi; faptul ca nu a inteles nimic din lectiile vietii pe mine ma face sa cred ca are un gol interior si incearca sa-l umple cu viteza…

    ideea de baza nu este “ce face omul’ ci motivatia care il impinge sa faca acel lucru;
    “ce face” este doar ambalaj, intr-o societate actuala care promoveaza cultura ambalajului;
    a se vedea si ce povesteste Alex Gavan despre situatia din Nepal, de dupa cutremurul din aprilie; citez din memorie “se minuna de cei din jur care faceau poze, in conditiile in care oamenii mureau; erau de fapt cei veniti sa urce muntele pentru ego-ul lor, platind zeci de serpasi sa-i care in spate”.

  4. dacă nu mă înșel, depășirea de la laguna seca a avut loc în pantă, iar despre mașina lui zanardi nici acum nu-mi vine să cred că a avut loc să treacă.
    n-am deschis linkul, mi s-a părut un mai degrabă un gest trist și pe undeva impudic. oricum, toată admirația…