in Gazeta Sporturilor, Sfatul bătrânilor

Civilizația ovală

Balonul din rugby reprezintă un principiu care trebuie transmis mai departe

Țin minte că eram în școala generală când am încercat, ieșind de la ora de „practică”, să jucăm rugby; a ieșit un fel de „țară, țară, vrem ostași” cu mingea, o buluceală fără sens. La televizor, părea simplu, dar atâtea reguli croite împotriva instinctului uman sunt greu de respectat.

Rugby-ul nu poate fi descompus ori simplificat, cum se întâmplă cu alte sporturi. Nu se poate exersa în parc și nici juca „unu la unu”. Aici, nu există vedete, ci, uneori, jucători ceva mai cunoscuți. Reușita unui sportiv nu poate fi realizată și nici înțeleasă decât în cadrul echipei. Ce gest ar putea face, de pildă, un rugbist care să-i ateste măiestria? Un fotbalist poate jongla cu balonul pe picior, în semn de supremă iscusință, un baschetbalist l-ar putea învârti pe vîrful unui deget, un boxer ar lansa câteva lovituri rapide în aer. Un rugbist nu ar avea ce, nu ar avea cum. Reușita în rugby nu apare de obicei dintr-o sclipire individuală, ci în urma unui proces. Eseul e realizarea a cincisprezece oameni.

Rugby-ul este un cod ce reproduce civilizația și ovoidul reprezintă un principiu care trebuie transmis mai departe. În acest sport construit din paradoxuri și disciplină, totul putea fi simplu, la nivel primar. Pare o bătaie continuă, însă exact asta nu ai voie: să te bați. E interzis să arunci mingea în față tocmai pentru ca omul de lîngă tine să ducă mai departe ce ai reușit, pornind însă din spatele tău. Balonul putea fi sferic, să nu mai sară ca nebunul de câte ori atinge pămîntul. Nu este. De fapt, forma sa nici nu contează: de-a lungul istoriei, a arătat și ca o prună, și ca un bolovan.

În alte sporturi, există momente moarte. Nu și aici. Toți jucătorii iau parte la o fază, niciunul nu rămâne în afară, după cum tot corpul unui sportiv participă, picioarele, brațele, umerii, spatele, și, mai ales, mintea. Să primești mingea în brațe în fața a cincisprezece vlăjgani e ca și cum ai juca șah rapid în miezul unei coride.

Prin constituția sa, rugby-ul e o contrazicere a tot ce este facil. Nu am văzut încă un sportiv, în timpul unui meci, arătând distrat, neatent, ironic, relaxat, superficial, acuzator, nervos. Este privirea unui om care are ceva important de făcut și acel ceva nu suportă amânare: să transporte niște aer învelit în piele înainte și, în vederea îndeplinirii acestui scop de o înduioșătoare măreție, nu-i timp pentru fleacuri. Treizeci de oameni se vor împinge, agăța, placa, împiedica, își vor ciocni frunțile și umerii, se vor chirci și rostogoli, vor alerga ca nebunii.

În miezul acelei aprige dispute pentru bula de aer, când se formează compoziții involuntare de trupuri ce par extrase din tablourile maeștrilor, mingea nu trebuie blocată sau ascunsă. Secundele acelea, când o vezi ca pe oul unui păianjen uriaș, căzută printre picioarele celor ce se împing în grămadă ori scoasă de câte un braț din tumultul de corpuri masive, sunt inegalabile. Nu există în alt sport o așteptare atât de frumos creată.

Câteodată, toată această învălmășeală trebuie decodată cu ajutorul arbitrajului video, care e un fel de a măsura în milimetri deplasarea unei turme de zimbri. Iar dacă arbitrul va spune că umărul sau obrazul jucătorului  n-au atins cum trebuie balonul la culcarea lui în terenul de țintă, acei oameni, fără o vorbă, fără un gest de reproș, vor lua totul de la capăt.

Tu ce zici?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Nu poti sa nu admiri cat bun simt este in toate regulile jocului. Faptul ca arbitrul poarta microfon si se aude tot ce spune, faptul ca se cere interventie video cand exista un dubiu cat de mic, ca ingrijirile medicale se intampla fara a opri jocul, ca antrenorii stau cu monitoarele in fata, 10 minute afara daca ai luat galben.

    Fotbalul are multe de invatat de la Rugby dar refuza cu indirjire

  • Related Content by Tag