in Sfatul bătrânilor

Teroarea ca fapt divers

3979

Groaza indusă în mod programat semenilor este apanajul exclusiv al omului. Animalele nu-și chinuiesc victimele: ele ucid din instinct. Catastrofele naturale se întâmplă. Bolile lovesc.

Teroarea înseamnă așteptarea loviturii și nu lovitura în sine. Imaginile străzilor din Bruxelles aproape depopulate sunt aproape la fel de înspăimântătoare ca imaginile din Parisul serii în care au avut loc atentatele. Un oraș în care oamenii ar rămâne săptămâni sau luni ascunși în case este adevăratul infern, pentru că într-un astfel de spațiu s-ar muri în fiecare secundă. Până la urmă, orașul e un loc în care mulți oameni aleg în fiecare zi să trăiască împreună, nu scena absențelor lor. 

Apar Centre de Criză și Organizații de Coordonare pentru Analiza Amenințărilor, comunicate care spun că „amenințarea este serioasă și iminentă” (totuși, cum poate fi o amenințare iminentă?). La fel este și moartea fiecăruia dintre noi: un eveniment serios și iminent, cât putem fugi de el? Poliția din Bruxelles face apeluri către populație să stea în case, oamenii să nu se strângă, nu mai dea informații pe rețelele sociale despre mișcările de trupe. Copiii mici sunt rugați să nu plângă, cei nenăscuți să nu se foiască în pântece.

Cât timp alerta va rămâne la nivelul maxim, viața va tinde spre gradul ei zero, care nu e moartea, ci ceva mult mai rău: paralizia în sânul fricii și izolarea. Ieri, oamenii au reacționat cu umor, postând pe Twitter poze cu pisici. Au fost arestați 16 indivizi, dar principalul căutat nu era printre ei. Ce va fi astăzi? Dar mâine? Va fi nevoie de  toate cele nouă vieți ale pisicilor din social media pentru a-l prinde? Se va termina teroarea odată cu capturarea sa? Sunt întrebări la care autoritățile răspund prin: „Șșșș, nu deranjați tancurile de pe stradă, sunt acolo pentru liniștea voastră”.

Butada lui Sartre, cum că infernul ar fi ceilalți, e depășită. Astăzi, infernul sunt mai ales unii dintre ceilalți. Care?  Aici e treaba perversă: nu se știe cu siguranță, dar se caută permanent răspunsul, din ușă în ușă. Teroarea înseamnă de fapt că nu te mai poți uita în ochii altuia fără să te întrebi dacă atunci când va deschide geanta, omul acela nu va scoate o mitralieră. De la un moment dat încolo, nici nu te mai întrebi conștient, devine un reflex.

În timpul Revoluției Franceze, a existat Regimul Terorii, care a durat ceva mai mult de un an, perioadă în timpul căreia aproape 40.000 de oameni au fost omorâți. Călăii de azi puteau fi victimele de a doua zi. Oamenii se omorau programatic, în numele unui interes abstract, totuși măreț: puterea. La apogeul terorii, nici nu-i mai puteai spune astfel, pentru că francezii se obișnuiseră într-atât cu ea, încât nici nu mai întorceau capul când, la câțiva metri de ei, se rostogolea de pe eșafod căpățâna vecinului.

Poate că asta e adevărata teroare: să te obișnuiești atât de bine cu frica, încât să o resimți ca pe ceva normal și de neevitat.

Spune-ți părerea!