in Sfatul bătrânilor

Cei mai mari „nebuni” dintre actori

Mulți actori și-au făcut singuri cascadoriile sau măcar o parte din ele: Harold Lloyd, Burt Lancaster, Steve McQueen, Harrison Ford, Angelina Jolie, Jason Statham sau Daniel Craig. Patru actori au mers însă atât de departe, încât ar putea fi considerați, fără probleme, și cascadori. 

Jean-Paul Belmondo

belmondoPrimul film în care Belmondo și-a făcut singur cascadoriile a fost “L’homme de Rio” (1964). În mod normal, cunoscutul cascador Gil Delamare (poate ați citit cartea lui, “Meseria mea e riscul”, tradusă și în românește în anii ’80) trebuia să le execute, dar până la urmă Gil doar le-a conceput, iar Belmondo le-a făcut. Atunci, s-a ales cu o gleznă scrântită, dar un an mai târziu, la turnarea peliculei “Les tribulations d’un Chinois en Chine”, și-a rupt un picior și un deget de la o mână. În 1975, filmând pentru “Peur sur la ville”, și-a fracturat mâna dreaptă, într-o aterizare pe acoperișul Galeriilor Lafayette. Au urmat, de-a lungul timpului, o gleznă scrântită, tăieturi la coapsă după trecerea printr-o fereastră, multiple accidentări la picioare. În “L’animal” (1977), a reluat de zeci de ori o rostogolire pe o scară lungă (filmul fiind chiar despre turnarea filmelor și despre cascadori), chiar și după ce și-a luxat o gleznă, cu piciorul bandajat, până când scena a ieșit perfect. Ultimul film la care “Bebel” și-a făcut singur cascadoriile a fost “Hold-up” (1985), când a fost lovit în plină figură de un scripete și a fost transportat de urgență la spital. Atunci, a anunțat că, de dragul nepoților, renunță. “Nu vreau să fiu bunicul zburător al cinematografului franțuzesc”, a zis.

Jackie Chan

O listă completă cu accidentările suferitejackie-chan-crazy-stunts de Jackie Chan în timpul filmărilor ar umple o pagină, de aceea ne vom mulțumi cu cele mai grave. Lovituri la cap care au cauzat hemoragii cerebrale și surzenie la urechea dreaptă. În “Drunken Master” (1978), a suferit o lovitură la arcadă, în urma căreia aproape și-a pierdut un ochi. De cel puțin trei ori și-a fracturat nasul. A suferit fractura bărbiei, și-a spart dinții, a fost la un pas să se sufoce în urma unei lovituri la gât, picioarele i-au fost strivite, a avut umerii dizlocați, dar și sternul, a fost foarte aproape să rămână paralizat, suferind fracturi la două vertebre cervicale în timpul filmărilor pentru “Police Story” (1985), în timpul turnării unei secvențe, când și-a dizlocat și pelvisul. Când turna o scenă de luptă în “Snake in the Eagle’s Shadow” (1978), a fost rănit la braț de o sabie care ar fi trebuit să aibă tăișul bont, dar nu-l avea.

Tom Cruise

tom-cruise-Burj-Khalifa-845x1024Americanul e recunoscut pentru scenele deosebit de periculoase pe care le filmează fără să fie dublat. Urmăriri de mașini, curse de motociclete, lupte corp la corp, salturi în gol – le face pe toate. S-a aflat foarte aproape de moarte la filmările pentru “Edge of Tomorrow” (2014), când era pe scaunul din dreapta al unei mașini conduse de Emily Blunt care s-a izbit de un stâlp. În “The Last Samurai” (2003), a fost cât pe ce să-și piardă capul – la propriu -, în urma unei lovituri de sabie, lama trecând la doar 2 centimetri de gâtul lui. Cele mai nebunești cascadorii le-a realizat însă în seria “Mission Impossible”. În prima peliculă (1996), a coborât, suspendat de două corzi, din tavanul unei incinte. În cea de-a doua (2000), a escaladat vârful Dead Horse din Utah. În “Mission Impossible – Ghost Protocole” (2011) a escaladat Burj Khalifa (a ținut chiar să ajungă până în cel mai înalt punct al clădirii – foto), iar în “Mission Impossible – Rogue Nation” (2015) s-a legat de fuzelajul unui avion care a decolat.

Buster Keaton

tumblr_m58675Roxd1r5t4sho1_1280A fost poet al contrastelor, un filosof al marelui ecran, dar și un mare cascador. Pe cât îi era fața de imobilă, pe atât era trupul de elastic și de vioi, într-o vreme în care nu exista nici peretele verde, nici CGI. Totul se făcea pe viu: lăsarea pe o barieră, tumbe, căderi de la înălțime, echilibristică pe vârful unei scări, trecerea prin fața trenului aflat în viteză. Niciodată n-a fost însă mai aproape de moarte ca în “Steamboat Bill, Jr.” (1928). Într-o secvență din acest film, Buster stă în fața unei case pe timp de furtună, iar peretele frontal al casei cade peste el, însă trupul lui nimerește exact prin golul unei ferestre. Chestia e că fațada era adevărată, nu făcută dintr-un material ușor, și a trecut prin stânga și prin dreapta umerilor la 5 centimetri.

Tu ce zici?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.