in Gazeta Sporturilor

Fotbal ofilit, stropit cu apă

În Liga 1 nu s-a schimbat nimic. Bine ai revenit, Dumitru Dragomir!

Nu primăvara e anotimpul revenirii la viață în fotbalul românesc – căci ne amintește de faptul că reîncep competiții din care nu mai facem parte -, ci iarna.

De fiecare dată regret că se termină stagiile hibernale, căci e ca și cum te-ai trezi un vis frumos. Este perioada în care fotbalul românesc se simte ca Borcea la vorbitor. În această fază fericită, echipele noastre întîlnesc echipe ca Djurgardens, Volyn Luțk, Gurbangul Așgabat, AS Trencin, Ruch Chorzow, Akshayik Uralask, Shiziajuang, Pogon Szczecin, Ujpest, Ludogoreț, Bijlankar Abadan, Aris Limassol, Haladas, Tom Tomsk sau Botev Plovdiv, cu care putem emite pretenții. Chiar dacă am strecurat în enumerare câteva nume false, nu aveați cum să vă dați seama: în această perioadă, putem juca absolut cu oricine. 

La nivelul echipei naționale, ne pregătim pentru Euro 2016, dar nu cu alte selecționate naționale, ci cu formații reputate precum Torpedo Kutaisi, Zimbru Chișinău, Beroe Stara Zagora. Aici, în lumea lui ”și ei au tot două picioare”, ne putem pregăti și cu trupe de balet.

Iarna, echipele noastre devin mai bune, prin absență. Stagiile de pregătire par niște laboratoare în care se coc mari performanțe pentru încleștările din tururile preliminare. Este același fenomen care se întâmplă, de pildă, cu „petrostranierii”, fie ei jucători sau antrenori: e suficient să evolueze măcar câteva luni printr-o țară în care nu credeai că se poate juca fotbal și, când se întorc în România, să pară mult mai buni. E ca în revistele pentru femei, sunt trucuri simple pentru ca fotbalul să pară mereu proaspăt.

Marea schimbare e însă una de structură: din acest an, vom avea un nou sistem de desfășurare, cu „play-off” și „play-out”. Kilometrajul fotbalului românesc e dat puțin înapoi, florile ofilite sunt stropite, pentru reîmprospătare. Uitarea e cea mai bună unealtă pentru fotbalul românesc: ne permite să nutrim speranțe, fie și false. E vorba însă despre cea pe termen scurt, de câteva luni. Dacă ne aducem aminte de rezultatele din toamnă, pufff!, efectul dispare.

Un singur lucru e greu de uitat. De cel puțin cinci ani, în fotbalul românesc nu a apărut nimic nou, cu excepția fotbaliștilor, ale căror cariere sunt scurte. Aceiași arbitri, aceiași antrenori, aceiași patroni cu finanțări obscure. Știrea care arată progresele și dorința reală de schimbare din fotbalul românesc e următoarea:  Dumitru Dragomir a devenit din nou președinte unui club din prima divizie. De onoare.

Pariez că, dacă mâine ar fi alegeri la FRF, Mircea Sandu ar fi votat de majoritatea conducătorilor de club.

Spune-ți părerea!