in Sfatul bătrânilor

Kobe

Prin retragerea lui, baschetul nu pierde doar un mare jucător, ci ceva mult mai important: un lider.

Kobe_Bryant3_2014Ce este un lider în sport? Omul care trage după el nu doar o echipă, ci și sportul pe care-l practică, transformându-l. Este mai mult decât un mare jucător. De pildă, în fotbal, Cristiano Ronaldo e un mare jucător, nu și un lider. Indiferent în ce echipă ar juca, când lucrurile merg bine, e strălucitor; când însă lucrurile încep să meargă prost, e primul care ia mutra de puști căruia i-a căzut înghețata pe pavaj. Liderul este acela către care toate privirile și speranțele se îndreaptă și consecințele acțiunilor sale din acele momente vor rămâne nu doar pe tabela de scor, ci și în amintirea tuturor celor care, mai ales în acele secunde, îi sunt contemporani. 

Maradona a fost un lider. Să ajungi în două finale de campionat mondial – dintre care, una a fost câștigată – cu o echipă cam de sferturi de finală, să învingi de două ori în Serie A cu Napoli, acestea sunt performanțe pe care nimeni dintre cei care au jucat după el nu le-ar putea realiza. De aceea, indiferent cât de bun ar fi Messi, pe terenul de fotbal îi lipsește un imposibil pentru a fi ca Diego.

Michael Jordan a fost un lider. Țin minte cel puțin patru momente – dar sigur au fost mai multe – în care mai erau câteva secunde din meci și, evident, mingea ajungea la „Air”. Iar el făcea ce făcea și marca. De la un timp, aveai senzația, ca privitor, că poți călători în timp și că ai mai văzut ceea ce, fără îndoială, avea să se întâmple. Apropo de Jordan, antrenorul Phil Jackson, care a lucrat atât cu Jordan, cât și cu Bryant a povestit cum s-au cunoscut. Înaintea unui meci Bulls – Lakers, Jackson a aranjat o întâlnire între cei doi, în speranța că întâlnirea cu Mike ar mai îmbunătăți comportamentul lui Kobe. Or, primul lucru pe care “The Black Mamba” i l-a spus lui Michael Jordan, când încă-și strângeau mîinile, a fost: “Îți dai seama că te bat măr dacă jucăm unu-la-unu”.

Cu atitudinea aceea în care există și respect, și ireverență, acum un an și jumătate, Bryant l-a depășit pe Jordan în ceea ce privește umărul de puncte înscrise în NBA. Cheia performanțelor ambilor a fost – ce surpriză! – munca. Sună plictisitor și tocit, dar așa arată adevărul: ca un formular de poștă.

Însuși Jordan spunea că Bryant a muncit foarte mult pentru a merita comparația cu el și că, de altfel, e singurul care o merită. Gary Payton povestea cum, în ciuda imaturității sale, Kobe și-a atins toate obiectivele pe care, cândva, i-a spus că le va atinge. Kevin Durant – cu care a fost coleg de formație la Olimpiada din 2008 – a relatat cum, înaintea meciurilor din acea competiție, “The Black Mamba” venea și se antrena când ei se relaxau.

Când se retrage un astfel de sportiv, ceva din noi se retrage odată cu el. Mai mult decât tablele cu recorduri sau dispariția unui tricou din panoplie, un astfel de som schimbă viețile noastre. Dacă ați urmărit baschetul măcar un pic în ultimii douăzeci de ani, înseamnă că și vouă deja vă este dor de Kobe Bryant.

Spune-ți părerea!

  1. Nu as lua apararea lui Ronaldo sau oricarui alt jucator de fotbal, dar cred ca baschetul implica mai multa coordonare, echipa fiind mai restransa, terenul mai mic, chiar e nevoie de o persoana care sa coordoneze si chiar sa faca diferenta, pe cand in fotbal e si munca de echipa, dar rolurile sunt altfel.
    Oricum, asa cum bine zici, Kobe era genul de jucator care sa faca diferenta si sa se indivualizeze intr-un meci asa cum niciun alt sportiv nu ar face-o in sportul pe care-l practica. Pe langa asta, nu e usor sa castigi respectul tuturor celorlalti jucatori, dar el cred ca a facut-o. Am urmarit un video privind retragerea sa, as spune ca era emotionant.

  2. Multumesc Adrian.
    Ma gandesc doar ce e in sufletul lui GA…