“În fotbalul actual nu mai există echipe mici”. Ați auzit deseori această butadă, prin care vorbitorul își propune, de obicei, să scuze în avans o contraperformanță.
Este, de pildă, Ungaria o echipă mică? Am considerat-o astfel, mai ales în ultimii ani. Am râs de izmenele cenușii ale bunicului Gabor Kiraly, de faptul că au doar trei fotbaliști buni în echipa națională, restul jaloane. Am greșit. Ungaria e o echipă care, la această competiție, și-a propus mai mult decât să nu se facă de râs. De fapt, ce obiectiv e acela să te duci la o competiție încercând să nu te faci de râs? E ca și cum la interviul de angajare ți-ai propune un singur lucru: să nu-ți torni cafeaua în cap.
Eu cred că o echipă e definită în primul rând de modul în care joacă atunci când este condusă de o formație mai valoroasă. Atunci vezi cel mai bine din ce este făcută. Dacă n-ați văzut Ungaria – Belgia, scorul cu care a câștigat ultima – 4-0 – v-ar putea păcăli, dar maghiarii au jucat foarte curajos. La fel, albanezii: conduși cu 1-0 și cu om în minus în meciul cu Elveția, nu s-au lăsat. Chiar și ucrainenii au reușit un meci excelent, cu germanii, deși au pierdut.
O echipă mică este cea care este mai slabă decât suma valorii componenților ei. Anglia, de pildă; sau Portugalia, în ciuda accederii în semifinale. Iar când joacă partide eliminatorii portughezii sunt atât de speriați și de plictisitori, încât ți-ai dori ca partidele lor să înceapă direct cu penalty-urile de departajare.
O echipă mică e cea care nu reușește, nici măcar câteva minute, să-și impună jocul. Știți, de pildă, cum arată jocul României? L-ați putea caracteriza? Eu recunosc că nu. România este, în acest moment, acea echipă mică despre care se tot spunea că n-ar mai fi. Există. E formația din jocurile căreia, la câteva zile distanță, nu-ți amintești nici măcar o singură fază de atac.
Salut. “Știți, de pildă, cum arată jocul României? L-ați putea caracteriza?”
Sa stii ca da. Jocul nostru e urmatorul:
– Nu avem mingea? Ne aparam in jumatatea proprie si incercam sa o recuperam. Ori de la adversar, ori din plasa portii noastre.
– Avem mingea? Daca da, atunci le-o dam adversarului.
– Nu are nimeni mingea? Tragem de timp. Poate asa scoatem un 0-0 si ne putem lauda cu disciplina tactica, aparare de fier si manusi de aur.
– Nu stim in care varianta de mai sus ne incadram? Urmam sfaturile lui Father Chicken: “Doamne Ajuta!”
@Ene Mihai:
“A nu avea identitate e un pericol mult mai mare decât a nu avea valoare” – Eustațiu
Am vazut acum ceva timp, o luna probabil, un meci de baraj pt promovare in liga a3a intre ripensia timisoara si hercules lupeni. O spun fara sa fiu ironic sau sa par interesant dar ripenisia ar da de pamant cu nationala noastra de manelisti. De vreo 10 ani nationala noastra nu are identitate, ne aparam cu morcovu infipt bine de tot si cand prindem mingea o bubuim in fata, mijlocasii nostrii de benzi si atacantii nu stiu esa faca o simpla preluare, ce sa mai zic de un dribling, si cand au mingea..PANICA MARE… o echipa nu mica, foarte foarte mica.
E sigur ca esti echipa mica atunci cand il ai antrenor pe:tata’Puiu,Riciu,Regele,Oli,Ando,Chris Coleman,Piti,Reghe,nea’Marus,Vio,Bursucu’,Lipi.S-a strecurat o greseala,cine o identifica are Orange grija…
Toti cei enumerati mai sus plus 90% din “presa romaneasca” nu stia cine e antrenorul Tarii Galilor.