in Shots

Țara celor care luptă

_90097303_ash2Printre primele amintiri pe care le am despre fotbal sunt golurile de la distanță ale lui Arie Haan de la Campionatul Mondial din 1978; primul, împotriva Italiei (în poartă, Zoff), cel de-al doilea împotriva Germaniei (în poartă, Sepp Maier, care deținea și un record de invincibilitate de 7 ore și jumătate la Cupa Mondială). Până astăzi, olandezul a rămas reperul personal în domeniu, deși în clasorul sentimental al tunarilor s-au adăugat Sameș, Hagi, Dorinel, Koeman, Rivaldo, Ronaldinho, Sinișa Mihailovici, Steven Gerrard, Andrea Pirlo, Cristiano Ronaldo sau Zlatan Ibrahimovici. 

Veți spune că șutul de la distanță s-a rărit, fotbalul devenind mult mai aglomerat în fața careului. Că de aceea a dispărut și driblingul. Nu vă voi contrazice, voi spune doar că explicația nu e suficientă. Cred că șutul de la distanță a devenit mai rar și pentru că presupune leadership: asumare de risc – ratarea unei astfel de lovituri te expune ridicolului, reproșurilor celorlalți jucători și chiar accidentării -, forță, coordonare, precizie, calități mai greu de găsit azi la un singur fotbalist.

De aceea, am tot respectul pentru domnul Nainggolan, din selecționata Belgiei. A reușit două goluri superbe de la distanță, în miezul unei echipe care s-a amețit singură. Cu toată prețuirea pentru belgieni, degeaba joci frumos dacă nu reușești să marchezi. De Bruyne, Carrasco, Hazard au amestecat la nesfârșit pase într-un cazan cu ciorbă, în jurul unui Lukaku cu o mobilitate de totem, călăuziți de un Wilmots care părea mai degrabă un jude orb la un talent-show. La patinaj artistic, belgienii ar fi ajuns, cu siguranță, în finală. Așa, se întorc acasă în pași de dans.

Scriam ieri că știi ce poate o echipă mai ales văzând-o cum joacă atunci când e condusă de o formație mai bine cotată. A fost cazul Țării Galilor – care deține cea de-a treia federație ca vechime din fotbalul mondial. Selecționata are zero participări la turnee finale de campionate europene și una singură la Mondiale, în 1958, când Brazilia lui Pele i-a scos pe velșii din rândul cărora lipsea uriașul John Charles. De aceea, fotbaliști legendari precum Ian Rush ori Ryan Giggs nu au participat la turnee finale: este datul unei țări care a produs fotbaliști mari, dar izolați în generațiile lor.

Se părea ca va fi rândul lui Gareth Bale să fie un zeu sacrificat. Au apărut însă lângă el Ashley Williams sau acest uimitor Robson-Kanu, care, după o viață la Reading, tocmai a fost pus pe liber și care, la golul al doilea, a trimis printr-o fentă către Ciulnița jumătate din Valonia. În “sfertul” cu Belgia, deseori velșii au creat în fazele de atac o superioritate numerică uluitoare, tăind terenul cu pase precise. Țara Galilor este, alături de Italia, echipa cea mai dispusă la efort de la această competiție și, de pe acest soclu, pot mitralia orice adversar.

Mai ales, galezii au contrazis teza aceasta plictisitoare a tradiției care ar conta în mod decisiv, de parcă pe teren ar intra bunicii și bijuteriile de familie, de parcă trebuie să ai în vitrină în trei Cupe Mondiale și un dinte de lapte al lui Pele ca să poți juca bine fotbal.

Foto: bbc.co.uk

Write a Comment

Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

14 Comments

  1. cabry@ nu cred ca fost nici la radio 1-1 ala de pe meazza. in ‘ saptamina ‘ unde mai aflam niste sopirle ziceau ca urma inter-milan peste 3 zile si s-au menajat. de retur ce sa mai zic? uita lumea de lovitura aia libera si ilegala , de bordon si ca am mai am mai avut un penalty pe care tache l-a ratat . in alta ordine de idei supersimo e ca atunci cind ne-am indragostit toti de ea si forza azzuri !!

  2. Ai dreptate,nu s-a dat,parca tin minte c-a fost la poarta din dreapta,am chiulit de la scoala ca sa merg la retur,Inter eiminata de Dinamo cu 3 goluri date cu capul!
    Merg azi pe mana lui Conte

  3. Daca permiteti as adauga un nume in lista de mai sus si nu oricum ci pe primul loc : Roberto Carlos .

  4. traditia conteaza mult, vezi Germania vs Italia (o victorie in peste 4 decenii…), Germania vs Franta (nici o victorie Franta…) si exemplele pot continua.I-ai vazut pe nemti cat de apasati erau la sfarsitul reprizei a doua? Nemtii care sunt cei mai puternici din toate punctele:fizic, psihic, organizatoric …

  5. Belgia a fost sabotata de mediocritatea lui Wilmots, dar si de absenta corifeilor din aparare: Kompany, Vermaelen, Vertonghen. Inlocuitorii n-au facut fata unor galezi cu inima mare, care merita toate felicitarile. Au fost, pana acum, Leicester-ul turneului final!

  6. ce dor mi-a fost de tine fato. dead and buried si revii ca pe vremuri cind doar gindul la tine ne innebunea. am crezut ca vraja aia s-a cam dus si ca oricum iti multumeam pentru aia 2 ani de iubire maxima. azi am aflat ca vraja cu tine n-o sa se termine niciodata super fucking simo.