in Gazeta Sporturilor, Oldies

Dobrin, o liniște singură

Fotbalul lui era simplu și grațios, ca fuga lui Chaplin printre polițiști.

dobrin3

Printre primele mele amintiri se numără un scaun cu tapițeria descusută și doi soldăței de plastic; printre ei. un fotbalist de pe micul ecran căruia toată lumea din sufragerie îi repeta numele. 
Omul stătea drept, unica lumânare neatinsă de flacără pe un tort aniversar, aparent nepăsător, asemenea unuia ce zvârle pietre în mare, apoi le urmărește nepăsător traiectoriile. Avea jambierele lăsate, gest sublim de nepăsare, dar nu pentru că ar fi vrut să sfideze pe cineva; pur și simplu, era un artist căruia nu-i plăcea să cânte la o vioară învelită în husă.

Mai spun cei bătrâni că el, Dobrin, nu faulta niciodată. Sunt oameni care nu pot fi răi. Ați intrat vreodată în camera unde se joacă un copil? E-n lumea lui, bârâind din buze, zburând în avionul pe care-l rotește deasupra capului, iar pentru el ești departe. Așa părea și bărbatul acela, că nu juca, ci că se juca pe un covor mare și verde, pe care, cu totul întâmplător, mai erau și alții.

Urmăriți primul gol al Argeșului din celebrul 4-3 cu Dinamo. Dobrin, cu cinci adversari strângându-se în jurul lui, așteaptă mingea, driblează molatic doi jucători și pasează boltit cu exteriorul. Dacă-i ștergeți ]n minte pe dinamoviști din secvență, veți observa că faza rămâne la fel de firească. Ei puteau nici să nu existe acolo; pentru că s-au nimerit să fie, i-a păcălit.

Ce simplu părea fotbalul lui Dobrin! Se strecura printre ceilalți ca vagabondul lui Chaplin, alunecând pe mese și pe sub ele, ieșind printre picioarele polițiștilor, înțepându-i apoi cu bastonul, gracil și grațios ca o floare legănată de vânt, pierzându-și petalele una câte una, un fluture căruia propriul zbor i-a risipit încet pulberea de pe aripi. Când repezea piciorul spre minge, toți primeau bilet spre o călătorie de-o clipă. Pleca ochiul, se răsucea gâtul, chiar și umbra se dezlipea un pic de stăpân, dar mingea nu. Ea era deja în altă parte, condusă de prinț pe ringul de dans.

De-atunci am văzut mulți jucători mari, Marcel Răducanu, Balaci, Hagi, ași ai balonului, maeștri ai driblingului, însă niciunul n-a reușit să fie pe teren ce-a fost Dobrin: o liniște singură.

După Mops, s-a dus și Gâscanul: trusa de scule a lui Dumnezeu a acum completă. Când va fi în fața unei porți pe care nici El să n-o știe descuia, se va întoarce către locotenenții lui celești și le va spune: „Nu merge. Aduceți-mi dobrinul și dumitrachele!”.

Articol apărut în Gazeta Sporturilor pe 28 octombrie 2007.

Tu ce zici?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. „Cine nu l-a văzut jucând a pierdut întâlnirea cu un mare artist.”

    Ma numar printre cei care am vazut meciurile cu Dobrin atunci cand se intamplau in anii ’60 – ’70 cand era in plina forta dar totul este trecator si efemer in viata pe Terra, gloriile tineretii trec rapid si viata ajunge la capatul celalalt al ciclului vietii umane. N-a fost destul de bine reclamat ca un numar extrem de mare nu stie nimic despre Romania inainte de anii ’90 si nu numai la fotbal sau la sport ma refer. In copilaria mea un alt fotbalist era regele incoronat al tarii … Oblemenco. Sporturile pareau mai eleganta distractie in fata TV-ului decat azi ca nu prea era altceva de facut pentru tineri fara resurse financiare, teatrul si opera erau de neatins pentru multi. Era la moda cititul.