in Sfatul bătrânilor

Haideți să facem un om de zăpadă!

20170111_1821031Când eram eu mic, orice pantă devenea derdeluș. Stăteam la Obor. Știți intrările în hală, cele din față, care acum sunt pline de tarabe? Atunci erau pline de sănii, ba chiar erau și unii cu patine și schiuri. Ningea cu copii.

Țineam sania într-un compartiment aflat deasupra frigiderului. Când ningea, o luam cu noi din reflex, așa cum cei mari luau o sacoșă, că nu se știa la ce coadă se vor așeza pe drum. 

Poate că ar trebui organizate workshop-uri pentru facerea bulgărilor, că pare un meșteșug uitat. Noi, cum dădea prima nea, aia bună pentru bulgări, o luam pe Ștefan cel Mare și unde vedeam o fereastră de la etajele joase deschisă, cum o luam la țintă. Făceam și aruncam cu bulgări până ne dureau brațele și zăpada devenea un fel de mocirlă maronie.

Mă uit pe fereastră în spatele blocului. E zăpadă mai mare de juma de metru. Niciun copil. Doar doi oameni maturi și responsabili care-și deszăpezesc mașinile. Grija asta pentru mașină e ilustrativă pentru viețile noastre. Ce să faci, măi nene, cu ea acum? Muncești două ore s-o scoți, o blochezi în altă parte. Pentru un drum de 2-3 kilometri?

Una dintre cele mai frumoase amintiri de iarnă ale mele este de la ninsorile de acum câțiva ani, când nu circula o mașină, iar un om mergea cu sania trasă de un câine Husky pe bulevard. Era ca o expediție prin propriul oraș, o reluare în posesie.

E vacanță. Unde sunt copiii? La lecțiile de pian? Serios, aud mulți prieteni că-și duc odraslele “să învețe un instrument”, de parcă ar România din 2030 va fi plină de Mozarți, dar unul nu și-i trimite să facă un om de zăpadă. Un om de zăpadă înseamnă să faci ceva de amorul artei, o reprezentare a ta care se va topi și năclăi în curând (și-și va deszăpezi mașina), dar care acum este bucuria supremă.

Filosoful se întreba unde sunt zăpezile de altădată, dar ele sunt prezente. Copiii lipsesc.

Voi ce amintiri cu zăpada aveți? Puneți-le aici!

Spune-ți părerea!

12 Comments

  1. Amintiri am multe, am copilărit în Codlea, Braşov; zăpezi cât casa.
    După 14 ani petrecuți în Bucureşti am avut ocazia, azi, să constat că pe stradă sunt mai mulți oameni decât maşini. Ce fain!?

  2. „Mami, vreau si eu sa dau zapada”
    Azi-dimineata, mergand spre serviciu pe una dintre aleile acelea inguste facute de oameni in nametii de pe trotuar, am vazut un pusti de vreo 5-6 anisori. Era impreuna cu o doamna, probabil mama lui. Ghiciti ce facea pustiul? Dadea zapada cu o lopatica. Cred ca vazuse la televizor ca trebuie data zapada. M-a impresionat, ar fi trebuit sa filmez scena.

  3. Amintiri? De la 6 ore pe zi in sus – afara, in zapada, intrat in casa numai la insistentele si amenintarile parintilor, seara tarziu. Platosa de gheata la fund.
    Criteriu de achizitionare a ghetelor/cizmelor: potential de alunecare pe zapada/gheata. Adjuvant: ceara de lumanari aplicata pe talpa.
    Cu sania pe orice panta care depasea 3 metri lugime, iarna trebuia valorificata la maxim.
    Cu patinele, inclusiv pe zapada batatorita din fata blocului. Zapada era „taiata” peste tot de urmele patinelor copiilor.
    Agatatul de masini: ne adunam cate 3-4, asteptam „indiferenti” pe stradutele dintre blocuri trecerea unei masini (dacie, evident) si ne agatam de bara de protectie din spate, lasandu-ne sa alunecam pe talpi. Calatoream astfel pana cand baga soferul de seama si oprea sa ne fugareasca sau pana cand strada era subtraversata de conducte de incalzire care topeau zapada: aici era cel mai palpitant, mai ales pentru cei care nu cunosteau zona, restul „se lasau” inainte de a fi secerati de „bariera” de asfalt/beton. Cred ca mi-am pierdut cel putin o duzina de perechi de manusi: ramaneau lipite de barele de protectie inghetate ale masinilor.
    Cazemate facute din zapada, juma’ de metru grosime, 1,5 metri inaltime si latime cat permitea configuratia locului.
    Cand nivelul stratului de zapada permitea, faceam tuneluri de la o scara la alta a blocului.
    De acasa pana la scoala era un ghetus continuu, drumul catre scoala era parcurs in jumatate din timp, jumatatea ramasa fiind alocata bulgarelilor din curtea scolii. Peretele scolii era tapetat cu zapada, atat de multi bulgari se aruncau. Accidente? Desigur, insa niciodata grave, cel putin eu nu am vazut accidente grave.

  4. Ca de obicei, excelent text, cu o mica si neinsemnata remarca: Francois Villon era mai curand poet (cand nu era bandit sau vagabond :-) ). Nu prea l-as face filosof. Parafrazandu-l pe cel care folosea metafora zapezii cu gandul la doamnele de altadata, as indrazni sa intreb si eu: dar copiii de altadata unde sunt?! In rest, va citesc mereu cu placere.

  5. La multi ani, in primul rand! Copiii sunt in principal, in pamant. Majoritatea copiiilor conceputi intre 1990 si 2000 au fost avortati, in aplauzele frenetice ale societatii civile. Asta-i realitatea. Vedeti statisticile. In 1990, din 10 copii, 8 erau avortati. Cititi marturiile medicilor, salile de spital erau abatoare…

    De unde copii sa se bata cu zapada?

  6. @Petrache:

    ‘Mnezeule, ce legătură are? După principiul acesta, decretul lui Ceaușescu a fost o mană cerească.

  7. s-au schimbat „prioritățile” copilăriei, și nu numai la noi. elocvent mi se pare gestul lui nicky butt, fost mare (măricel…) jucător la united, acum antrenor în academia clubului, care a adus o trupă de gimnaști, care să-i învețe pe copii să cadă. motivația lui, citez cu aproximație: „fi-miu nu s-a urcat vreodată în vreun copac, eu, la vârsta lui, căzusem deja de zeci de ori”. simplu…

  8. @Adrian:

    Orice poet e un filosof. Întâi te minunezi, apoi compui :)

  9. @Razvan Banciu:

    Nu întâmplător ăsta e primul lucru pe care-l înveți la multe sporturi. Școala căderii.

  10. @AG,
    foarte fain scris !
    Copii sunt in fata ecranului…tv,I-phone, laptop, etc.
    Ei traiesc o viata virtuala. Imi pare rau de ei.
    O prostie in stil Global !
    Cine le-a cumparat si a permis copiilor acces la internet este de vina.

  11. da’ ce meciuri de fotbal pe zapada „organizam”… alunecari, plonjoane, totul era mult mai spectaculos cind asfaltul din curtea scolii era acoperit de zapada