in Publicitate

Șapte greșeli incredibile de arbitraj

Iată acele momente pentru care-ți vine să ceri introducerea tehnologiei video la meciurile de fotbal…

7. Stuart Attwell, golul-fantomă. Golul “înscris” în 2008 de Reading în partida cu Watford este de neuitat. După un corner al celor de la Reading, un fundaș al celor de la Reading a “bărbierit” o minge către propria poartă, dar în mod clar în afara cadrului ei. După încă un șut spre poartă, arbitrul a fluierat. Cel mult, putea dicta un corner, dar, după ce s-a consultat cu asistentul, a acordat un gol. 

“N-am mai văzut așa ceva. E ca și cum am asistat la aterizarea unui OZN”, a afirmat ulterior antrenorul lui Watford.

6. Felix Brych, golul turcesc. În timpul meciului Hoffenheim – Bayer Leverkusen din 2013, mijlocașul oaspeților Kiessling a lovit cu o minge cu capul de la vreo 10 metri, trimițând-o spre poartă, după care și-a dus mâinile la față, într-un gest de frustrare. Mingea însă ajunsese în poartă. Absolut nimeni de pe teren sau din stadion – nici măcar comentatorul – nu și-a dat seama că, de fapt, fusese un gol turcesc și mingea pătrunsese printr-o gaură în plasă exact de dimensiunile ei. În urma consultărilor dintre arbitru și asistent, golul a fost acordat. Meciul s-a terminat cu 1-2 și federația germană a refuzat rejucarea.

După meci, Rudi Völler, directorul sportiv al lui Leverkusen, a declarat: “Cei de la Hoffenheim au cheltuit atâția bani să facă un stadion frumos, puteau să mai dea câțiva euro pentru o plasă cum trebuie”.

5. Graham Poll, golul de după fluier. Era în 2000, la derby-ul local Liverpool v Everton. Era 0-0 și, în ultimele secunde ale partidei, Poll a dictat lovitură liberă pentru “cormorani”, din zona careului lor. A executat portarul Westerveld, direct în spatele unui atacant de la Everton, iar mingea a sărit peste goalkeeper și, după ce arbitrul a fluierat, a intrat în poartă. Nici până azi nu se știe ce a fluierat Poll atunci, dacă sfârșitul meciului sau altceva.

Șase ani mai târziu, Graham Poll îi dădea croatului Simunici, la World Cup 2006, trei cartonașe galbene într-un singur meci.

4. Marco Fritz, golul care a fost bară. În meciul Frankfurt – Duisburg din 2009, oaspeții conduceau deja cu 4-0 când un mijlocaș de-al lor a tras de la 17 metri, mingea a lovit transversala și a revenit câțiva metri în teren. Arbitrul, după ce s-a consultat cu asistentul, a acordat, în mod halucinant, golul. Partida s-a terminat cu 5-0.

3. Mark Clattenburg, golul pe care l-ar fi văzut și orbii.  Manchester United versus Tottenham Hotspur, 2005. Pedro Mendes (Tottenham) a expediat un lob de la centrul terenului … , iar restul poveștii e aici, cu video. 

2. Silvia Regina de Oliveira, golul băiatului de mingi. Într-o partidă dintr-o ligă inferioară din Brazilia, la un atac, mingea a ieșit în aut de poartă, dar un băiețel aflat în spatele porții a luat balonul și l-a aruncat în poartă. Arbitra a acordat golul, dar după meci, văzând imaginile, a afirmat că regretă fapta.

1. Gyöngyi Krisztína Gaál, cel mai simpatic henț în careu. Era la partida de fotbal feminin Australia – Guineea Ecuatorială dela CM 2011. La un atac al jucătoarelor din Australia, mingea a revenit în careu din bară, iar o jucătoare africană a luat balonul în mână câteva secunde bune, apoi i-a dat drumul. În mod incredibil, nu s-a dictat henț și lovitură de la 11 metri. Ulterior, arbitra maghiară și-a cerut scuze pentru această greșeală.

Vouă care greșeală vi s-a părut cea mai tare? (1 vot)

View Results

Loading ... Loading ...

Spune-ți părerea!

16 Comments

  1. Golul lui Chihaia la OM-Dinamo,in timpul regulamentar,furaciune maxima,golul marcat de LFC contra Chelsea,intr-o semifinala de UCL daca nu ma-nsel,n-a depasit linia portii.

  2. Kiesling mai bine n-ar fi dat golul turcesc. Dupa lipsa de fair-play dovedita nu a mai fost convocat la nationala. …dar asta e la ei….

  3. Adi, vad ca nu ai inclus aici hotia hotiilor… hentul nesimtit al fabulosului Thiery Henry din barajul cu Irlanda.

  4. kiessling e atacant, voller a fost ,amândoi doi derbedei. interesant e că anthony modeste, pe vremea aceea la hoffe, i-a compostat la un moment dat pe bayer, iar după gol s-a dus, la hohă, să verifice plasa.

  5. world cup Espana 1982-Brasil-Argentina 3-0.Ultimele secunde de joc,corner Brazilia.Bate Falcao,mingea in aer,cap si…arbitrul fluiera finalul…abia apoi e si gol,hehehe.a fost haios!

  6. Golul copilului de mingi e colosala . Hentul din careu la fel . Oare o sa fiu etichetat ca misogin ?

  7. @the_kop:

    Just. E unul dintre primele meciuri de fotbal pe care mi le amintesc. Totodată, primul WTF legat de fotbal. Adică, e regulamentar să fluieri sfârșitul unui meci în timp ce mingea executată din corner e în aer, dar cum să o faci?!

  8. @the_kop:

    Ceafa lui Piți cu Galata a fost super gol valabil. Piți era atât de bun, că marca și când nu voia să marcheze. La fel și Lăcătuș, golul cu călcâiul, de jos, cu Goteborg.

  9. laca si piti . cum erau ei niste vitezisti si niste exuberanti . si cum se tundeau ei mai altfel , cu balint ,cu belo ,cu mitzi si pareau mai altfel , niste occidentali nastrusnici intr-un comunism insuportabil de gri . cu familia ceausescu in spate , trucindu-le toate meciurile . ce imbecili !

  10. AG parca a fluierat finalul tocmai cind a dat ala cu capul . s-ar putea sa gresesc . si nu era un englez la centru , ca astora le place sa fie cap de afis in orice ?