in Gazeta Sporturilor

Fotbal cu prinți moștenitori

Orice-am face, suntem tragici și amuzanți. Venirea fiului lui Rivaldo la Dinamo e tratată ca o vizită de stat la nivel de tineret-speranțe. Din 10 știri de sport, pe oriunde te-ai uita în media de specialitate, lui Rivaldo cel mic îi sunt dedicate cel puțin patru. 

Ca de obicei, ne comportăm bananier, în nobilul stil de a prezenta informații prețioase și complet irelevante. A venit? N-a venit? A întârziat au ba? Are el pantofi roșii? Dar papuci de baie? Posedă două urechi? Sughite? Cu cine e făcut?

Decât să crești jucători, e mai ușor să-i aclimatizezi, ca pe niște plante exotice. Am putea face o tactică din asta. Nu doar în fotbal, ci și în politică. De pildă, să invităm una dintre odraslele lui Trump să ne viziteze țara. Sau câinele ori, mă rog, leul ori ce crește președintele în sufragerie: am fi cea dintâi țară care să fi primit o vizită oficială a animalului de companie.

Prin fotbaliștii noștri demult retrași care au mai apucat să-și facă niște prieteni prin fotbalul mare am putea vâna mlădițe celebre. Îi închiriem din leagăne – nepotul lui Pele, vărul lui Ronaldinho, mătușa lui Neymar. Poate să-i tranzacționăm și nenăscuți, doar numele să-l aibă, încărcat de diminutivele care-i atestă descendența și buchetul, din ce în ce mai lungi. Rivaldinho, Rivaldinito, Rivaldinitinho, Rivaldinitininho…

De ce să nu importăm un întreg popor de mici celebrități care să ne asigure că toate știrile, pe tot globul, se vor deschide cu România? Îi putem ducem să viziteze căderi de apă, autostrăzi neterminate, mitinguri, iar de îndată ce Bamboo își va relua funcționarea, să le prezentăm prințese autohtone, poate-poate vom încrucișa genele. Facem un puzzle în mărime naturală din Carpați, sculptăm figuri de mari fotbaliști în Bucegi, ca pe muntele Rushmore, apoi muzica! Dacă nu te distrezi în România nu știu unde ai mai putea s-o faci.

Dar asta nu ține loc de un campionat. Nu ține loc de un program coerent la nivel de federație. Nu ține loc de un proiect de țară.

Spune-ți părerea!

  1. Conform celor din Piata, deocamdata ne viziteaza ceasul lui trump :)