Cele mai suprinzătoare rezultate din Champions League

După ce PSG a învins marți Barcelona cu 4-0, s-a spus că a fost cea mai mare surpriză din istoria competiției. Cine mai crede că Barca e capabilă să întoarcă rezultatul și să meargă mai departe – mă număr printre cei puțini care cred că e posibil – poate câștiga enorm la pariuri. Iată și alte surprize, mai mari sau mai mici, petrecute în aceeași competiție. După părerea mea, tot un scor de 4-0 a fost cea mai mare surpriză din UCL: e rezultatul ultimului meci descris în articol.

NK Maribor – Olympique Lyon 2-0 (1-0 în tur), al treilea tur preliminar 1999

În 1999, Olympique Lyon era a treia formație din Ligue 1, după Marseille și PSG. De-abia peste trei ani avea să înceapă formidabila sa serie de șapte titluri consecutive în Franța. Totuși, aveau jucători precum Coupet, Dhorasoo, Malbranque, Kanoute, Govou și, mai ales, Sonny Anderson, de aceea, eliminarea în fața formației slovene, după o dublă înfrângere, a fost o mare surpriză.

Deportivo La Coruna – AC Milan 4-0 (după 1-4 în tur), sferturi 2003/2004

După ce AC Milan a câștigat detașat în tur – deși spaniolii au înscris primii- în retur, în loc să se închidă, așa cum îi stă bine unei echipe italiene, Milan a jucat deschis. Astfel, în afara golurilor, ambele formații au avut un noian de ocazii, dar numai galicienii au înscris. Forma portarului Molina, avântul ofensiv al gazdelor, dar și ghinionul adversarilor – din rândurile cărora n-au lipsit Maldini, Nesta, Costacurta, Seedorf, Șevcenko și Pirlo – au făcut ca SuperDepor să întoarcă rezultatul și să se califice.

Monaco – Real Madrid 3-1 (după 2-4 în tur), sferturi 2003/2004

În aceași fază a competiției, din aceeași ediție, s-a petrecut o altă surpriză. În tur, Real învinsese cu 4-2, golurile oaspeților fiind înscrise de Fernando Morientes, jucător pe care Realul îl împrumutase la Monaco. Și ce trupă avea atunci Realul! Cu Ronaldo, cu Zidane, cu Raul și Figo, pentru a-i aminti doar pe câțiva dintre cei din față.

Mai mult, madrilenii au deschis scorul, către sfârșitul reprizei secunde, prin Raul. Repriza secundă a fost însă a gazdelor, care au înscris trei goluri (Giuly – două și Morientes – unul), ultimul, al lui Giuly, fiind o capodoperă: deviere cu călcâiul printre picioarele unui adversar.

Porto – Manchester United 1-1 (în tur 2-1), șaisprezecimi 2003/2004

Că 2003-2004 a fost sezonul cu cele mai spectaculoase partide în UCL o demonstrează și acest meci. În respectiva fază, fotbaliștilor antrenați de Jose Mourinho nu li se dădea nici cea mai mică șansă la câștigarea trofeului. După ieșirea din grupe, sorții le-au scos în cale prima trupă puternică.

Povestea victoriei cu 2-1 acasă a portughezilor este descrisă aici. În retur, ei au primit un gol de la Paul Scholes. Ulterior, aceluiași Scholes avea să i se anuleze un gol valabil. Golul înscris de Costinha în prelungirile meciului avea să-i ducă mai departe pe portughezi. În semifinale, au eliminat Deportivo La Coruna (vezi mai sus) și în finală au învins pe AS Monaco (idem).

Inter Milan – Arsenal 1-5 (grupe 2003/2004)

În prima partidă, cea de pe Highbury, Inter învinsese fără drept de apel, cu 3-0. La Milano, Arsenal avea nevoie de victorie pentru a merge mai departe. „Tunarii” și-au luat însă revanșa, chiar fără căpitanul Patrick Vieira, grație unei partide extraordinare făcute de Thierry Henry.

Finala din 1994, AC Milan – Barcelona 4-0

La cinci ani după ce Steaua era învinsă cu 4-0 de AC Milan, a pățit-o și Barcelona. Am mai scris despre acea superechipă construită de Cruyff, care-i avea în componență pe Koeman, Michael Laudrup, Sergi, Beguiristain, Stoicikov, Romario. Erau cele mai bune echipe de club ale Europei.

Milanul nu-i avea la dispoziție pe Baresi și pe Costacurta (suspendați), pe Van Basten și pe Lentini (accidentați). Cum „regula celor trei străini” era în vigoare, Capello i-a lăsat în afara lotului pe Răducioiu, Papin și pe Brian Laudrup. De partea cealaltă, din același motiv, Michael Laudrup a fost sacrificat, mișcare ce avea să-l facă pe danez să plece, în cele din urmă, de la Barcelona. După meci, Capello avea să declare că Michael Laudrup era singurul jucător de care îi era teamă.

Milanul îl avea, în schimb, pe Savicevici. Muntenegreanul a fost geniul care a înaripat echipa, golul al treilea – lob peste Zubizarreta din poziție laterală, după ce a recuperat balonul de la Nadal – fiind considerat unul din cele mai frumoase reușite vreodată de un fotbalist.

A rămas până astăzi finala de Champions League câștigată la cea mai mare diferență de scor.