in Sfatul bătrânilor

Joi, ora 19:00, la Cărturești Verona, lansarea romanului Exitus

Un nou fragment din roman.

poza fata03Imma era acolo, în picioare, pieptănându-se în fața oglinzii. Continuă să cânte de parcă el nici nu s-ar fi aflat acolo. Își simțea plămânii ca pe niște pești mari înotând în interiorul corpului. Focul frământa lemnele într-o sobă și peste zgomotul acela crescu un altul: trosnitura parchetului sub tălpile sale butucănoase, ca sub copitele unui animal gigantic și neîmblânzit. Mai mult teama de acel zgomot îl împinse în continuare înainte, spre abajurul luminos din jurul patului, unde își văzu brațele cuprinzând-o și trupurile se ciocniră într-un zbucium scurt, apoi se desprinseră, ca și cum la capătul îmbrăţişării n-ar fi fost alt ţel decât acea scurtă atingere.

Mirosea a var. 

Ea nu se împotrivise, doar se oprise din cântat. O luminiţă i se plimba prin pupile, dezordonat, ca o pasăre trecând de pe un prag pe altul al coliviei. Peria îi căzu printre degete și se aşeză pe pat, cu spatele drept, privind în continuare oglinda. El se lăsă stângaci pe un genunchi, alături. Îi luă palma; bobul de mercur al pulsului trecu în vene, ridicat de un val fierbinte către tâmple. Ea se lăsă pe spate și o urmă, planând lin peste contururile trupului ca un pescăruş, în căutarea prăzii ascunse sub pielea moale.

Cineva, afară, spărgea lemne; așchiile tăiate de secure crestau fiori pe trupuri. Umărul îi ieși din rochie, lună mică de mărgean ridicată de un scripete invizibil, sub care venele gâtului se retrăgeau domol. O parte din răsuflarea ei îi pătrunse prin nări şi era de parcă orice alt fel de uniune trupească nu-şi mai avea rostul, căci ce fusese important deja se petrecuse. Perii fini din jurul urechii vibrau în suflul cald al şoaptei şi ochiul îi apăru aproape, arzător şi imens, ca de reptilă. Ea se încolăci fierbinte în jurul lui şi căldura ieșea din formele care se mişcau, dizolvându-se în celălalt trup, încordat şi confuz. Degetele îşi căutau drum prin ceaţa cărnii străine, descifrând relieful ascuns din care mirosul dulce ieșea continuu.

Pătura aspră îi zgâria genunchiul, dar nu îndrăzni să o dea la o parte. Ea o înlătură rapid şi mişcarea o aduse sub el, două fiinţe aşezate simetric, într-o poziţie stabilită încă de la începutul obscur al lumii, două piese ale aceluiași întreg fragil și volatil. O lovi uşor cu genunchiul, ea râse uşor, apoi gemu. Pierdut în coconul hainelor, nu ştiu ce să facă. Ar fi vrut să-şi descalţe măcar bocancii greoi, dar îi era frică să dea drumul trupului care se topea sub el şi se dezgolea prin nişte mişcări cărora nu le vedea nici începutul, nici capătul; ar fi vrut să cuprindă cu palmele toți aburii care urcau dinspre pielea caldă, să se bucure de tot, dar nu mai avu timp, căci descătuşarea veni brusc, prea devreme.

Spune-ți părerea!

  1. @the_kop:

    Se zice “precoce”, să pară că-i de bine :D