in Gazeta Sporturilor

Zile cu bile

Nu știu cum sunteți dumneavoastră, dar eu, de mulți ani, asociez din punct de vedere sportiv sărbătorile pascale cu Campionatul Mondial de snooker. Aș putea zice cu ușurință „pas” unui Viitorul – Dinamo, dar n-aș rata sub nicio formă călătoria anuală a argonauților cu vestă și tac după Lâna de Aur, pe cele două canale Eurosport.

Snookerul este unul dintre foarte puținele sporturi capabile să ne ofere, orice-ar fi, dramă, adică o proiecție a vieții reale prin conflicte puternice și complexe. În ce disciplină cel recunoscut unanim drept cel mai bun este și rebelul suprem, care se ia de guler cu forul diriguitor? Unde se mai petrec asemenea recuperări (excluzând, desigur, FC Barcelona :) ) precum a fost cea a lui Marco Fu, care, condus fiind de către Luca Brecel cu 7-1, a învins cu 10-9? 

Mulți spun că, dacă mușchii nu se încordează vizibil, dacă distanțele parcurse ori eforturile nu se exprimă prin horcăieli, atunci nu poate fi sport. Eu zic că poate fi mai mult de-atât: spectacol de teatru fără scenariu. Încercați măcar să vă învârtiți, timp de vreo patru ore, în jurul unei mese de snooker și, din când în când, să vă aplecați deasupra ei.

Dar asta e doar 1 la sută din ce-ți cere snooker-ul: foarte greu ce să rămâi extrem de concentrat timp de multe ore, să-ți reziști ție, să-ți transformi frustrarea în energie pozitivă, printr-un reglaj fin propriu doar artiștilor. E ca și cum o bombă ar exploda în interiorul unui ceas, dar afară s-ar auzi doar un ticăit ceva mai ferm.

Ce are acest sport special e gradarea așteptării, creșterea dosită într-o fierbere lentă, până când, pe neașteptate, tensiunea devine palpabilă. Uneori, câte unul pare invulnerabil, asemenea unui bec despre care se scrie că a ars decenii, apoi, brusc, pentru că un fluture trece prea aproape, se înnegrește și plesnește. Ce s-a construit în ani de muncă poate cădea într-o secundă.

Întregul trup participă la efort, nu doar partea lui vizibilă. Mai ales, mintea. Ce nu se vede se ghicește: concentrarea citită pe figură ca pe o partitură muzicală. Este și o piesă de teatru, în care chiar și arbitrii, announcer-ul și comentatorii au rolurile bine definite în galeria marilor figuri. Nu întâmplător englezii au inventat acest sport, care lui Shakespeare i-ar fi plăcut la nebunie.

În ciuda imobilității lor și a zgârceniei aparente de expresii, niciun sport n-a creat asemenea personaje ca jucătorii de snooker. Uneori, mă aștept ca Martin Gould să-și potrivească o lentilă de bijutier pe ochi și să anunțe publicul câte carate are bila albă. Ca sfoara ce-l ține pe Yan Bingtao legat de masă să se rupă și el să se înalțe, ca un balon, spre plafonul Teatrului Crucible. Ca John Higgins să comande la măsuța lui un biftec și, zâmbind ușor vinovat, să-l consume între lovituri. Ca Ronnie O’Sullivan să-și transforme tacul în suliță și să străpungă pe cineva, apoi să rânjească și să plece.

Spune-ți părerea!

  1. In plus, un fair-play cum nu stiu daca mai intilnesti in vreun alt sport.
    In plus, premii in bani frumoase, bune, dar decente.
    Si ultimul plus, doi comentatori, romani, incintatori.

  2. Zile frumoase… Totusi, desi il simpatizez pe Mark Wiliams si l-am apreciat pe Paul Hunter, am senzatia ca snookerul nu va mai fi la fel ca atunci cind juca Stephen Hendry…

  3. Pai nu fotbalul romanesc era alternativa ci meciul de ora 17 din Premier League (care,apropos,in Anglia nu poate fi vazut) la care incompetentii eurosport au renuntat cu larghete neghioaba in favoarea acestei,cu tot respectul,susanele.
    PS:daca snooker-ul era la eurosport 2,n-aveam nimic cu voi.

  4. V-ati atasat de toate sporturile inventate de engleji , adica mai toate , si inca nu ati invatat sa iubiti cricket-ul . Si imbatriniti fara sa intelegeti the best thing in the world .