in Sfatul bătrânilor

Există Miss Toaletă!

Eram într-un mall din Leith, Scoția, așteptându-mi soția în holul unei toalete, când – mă știți doar: sunt mare amator de literatură – am început să citesc un afiș de pe perete. Credeam că este o reclamă, când colo, ce să vezi? Era un premiu obținut la o întrecere între toalete.

Ne-am obișnuit să vedem asemenea dovezi de excelență în cabinetele dentiștilor, ale medicilor sau ale avocaților. Dacă stai însă să te gândești, petrecem mai mult timp în bude decât în toate aceste spații enumerate mai sus la un loc. Poate nu e chiar ciudat să existe Olimpiade pentru bude.

Eu am câteva criterii după care judec nivelul de civilizație al unei țări. De pildă, modul în care societatea îi tratează pe cei mai puțin norocoși sau mai bătrâni, dar și felul în care arată toaletele publice. De pildă, nu țin minte în România dinainte de 1989 ca una singură să fie altfel decât o hrubă oribilă și năclăită. Era exact definiția perfectă a comunismului aplicat: dacă un lucru este al tuturor, nu este, de fapt, al nimănui, deci nimeni nu are grijă de el. De aceea, întotdeauna voi asocia starea în care se afla România la sfârșitul anilor 80 cu acel miros îngrozitor de budă murdară.

Una dintre câștigătoarele din anii trecuți

În Marea Britanie există, din 1987, concursul „Loo of the Year”, la care poate fi înscrisă orice budă, dacă managerul spațiului respectiv permite. După înscriere, un inspector vine, incognito și neanunțat, să verifice anumite criterii, cum ar fi semnalizarea, modul în care sunt montate suporturile de tot felul sau uscătorul de mâini, curățenie, igienă, calitatea aerului, siguranță, existența unui spațiu pentru schimbarea noilor născuți.

Cumva, e tot un Ghid Michelin, dar într-un pic alt sens.

Spune-ți părerea!

11 Comments

  1. Cu 30 de ani in urma am lucrat pentru un Lord in State, avea o firma de Constructii si cand am intrat in toaleta femeilor, credeam ca am gresit usa … de-o parte erau wc-urile cu usi inchise fiecare cabinet, erau multe, iar de partea cealalta erau dusuri si cabine de schimbat, banci de odihnit si de facilitat taierea unghiilor iar langa oglinzi, pe tavi groase de cristal niste tavite din metal fin lucrat si aurit, parfumuri de $500 sticluta, multe si din alea plus alte cosmetice si dezinfectante, creme de mana si de toate. Tot ce trebuie pentru spalat si uscat rufe si calcat era la fel instalat, pentru asta venea o firma in caz ca se solicita ca barbatii erau obligati sa-si schimbe camasa in mijlocul zilei. In pauza se facea sport in gym room sau alergau afara de aceea erau si dusurile.
    Faceam contabilitatea am vazut facturile si inventarul firmei. Erau angajati care stergeau zilnic praful de pe frunzele plantelor tropicale sau doar le udau, curatenie este putin de spus ce a fost acolo, cladirea tot el a desenat cu vedere la Pacific de pe un deal. Bucataria era le fel de invidiat, doar in catalog vedeam asemanator si umplut cu de toate sa nu mergem departe pentru mancare in caz ca vremea nu ne permite, insa cafea din cea mai buna calitate ca si ceai era gratuit pentru toti. In zilele ploioase si reci gateam sarmale, snitele, mamaliga, etc., dar si supe pentru toti. Prima oara din pariu am demonstrat ca stiu sa fac sarmale, n-au crezut, reteta fiind foarte complicata. Dupa ce a venit la putere Bush senior, s-a inchis firma, de pe o zi pe alta nu mai sunau telefoanele si se cereau inapoi banii investiti ca erau motive legale … blah-blah-blah.

  2. Nu vreau sa cobor nivelul discutiei dupa cele povestite de OK,dar pe mine chiar si amintirea wc-urilor turcesti din 2 Mai ma inhiba si azi.

  3. @cabrera:

    Te referi la alea de la nudisti? Din Casa Alba?

  4. Si la dansele,ca tot le-ai mentionat,dar pe mine ma bantuie alea de la textilisti pe care le-am frecventat doar o vara si mi-a ajuns.

  5. Mai tii minte ca majoritatea budelor “publice”(asa numitele-pompos-vespasiene) erau situate la subsoluri fetide,intunecoase de-ti rupeai gitul pe scari si putzeau ” a acru”?Evident ca hirtie igienica nu exista,era plin de batiste sau ciorapi flaushatzi “naclaiti” pe podele.In fact,asta era provocarea maxima intr-o asemenea hruba pestlilentziala(in afara efortului disperat de a bate recordul mondial la tinut respiratia)-in goana dupa “usurare”,”lipsit de orice sursa de lumina,sa nu calci intr-un “dinsul”,caz in care ziua iti era ruinata(nu te mai puteai urca in autobuze,intra in magazin,etc).Asta si explica(mai ales in zi de meci) interminabilul sir de masculi aliniati la “boschetul vesel” sau la perete vreunui bloc de linga terasele unde avea loc ” repriza a 3-a”-urinat prelung si in tihna,fara urma de sfiala,totul asezonat cu rigiieli infricosatoare,”vinturi” bubuitoare si glume sovietice,de shantier…(azi ridem de aia de prin India pe care-i vedem la Discovery ca se usureaza direct pe trotuar…o tempora!)

  6. Sunt convins ca daca in Romania s-ar crea toalete si pisoare in forma capetelor unor politicieni “la moda” cu gura larg deschisa s-ar rezolva nu numai problema ingeniozitatii, dar si cea a curateniei pentru ca tot romanul va incerca sa nimereasca tinta.

  7. @claudiurom:

    Oho, le tin minte. Unele inca mai exista, desi nu mai functioneaza.

  8. …asteptindu-mi sotia in holul unei toalete…:))))))