in Camino de Santiago, Camino del Norte

Ce voi lua cu mine pe Camino de Santiago

Când am fost prima oară pe El Camino del Norte, bagajul meu cântărea cam 15 kilograme. Nu pare greu la citit, dar după zece kilometri aveai senzația că duci 30 de kilograme. Aveam inclusiv un castronaș și cănuță de inox pentru servit masa :) . După vreo patru etape, înaintea unui urcuș lung, în plin soare, am oprit într-un orășel, în fața unui ghișeu poștal, și am trimis acasă un colet de două kilograme (erau și castronașul și cănuța acolo). Evident, după aia tot greu a fost, dar nu atât de greu. 

Acum doi ani, am plecat pe El Camino Frances cu vreo 13 kile în spate și iar am trecut pe la Poștă, să trimitem cortul și un sac de dormit mai gros în Madrid (pe El Camino Frances nu e nevoie de ele) și am ajuns pe la 9,5 kilograme.

Pe varianta nordică a acestui traseu, luăm cortul. Cel pe care l-am avut atunci cântărea vreo 3 kilograme, dar ne-a dat o oarecare independență în a poposi în mai multe locuri posibile și de a merge mai mult, fără stresul de a nu mai găsi loc de cazare la albergue-rile speciale de pe traseu. Acesta e un Quechua 2 seconds din prima generație, testat antiinfiltrații, care n-are nevoie de cuie, iar dacă aveți ochi buni, puteți vedea că e pentru o persoană, deci are o lățime de puțin sub un metru. Va fi un test simpatic: nu prea poți să te răsucești cum vrei tu în timpul somnului :)

Regula bagajului la mers pe trasee relativ ușoare, dar lungi, e ca greutatea lui să nu depășească 10% din greutatea corporală. Acum, al meu este pe la 8,4 kilograme, al soției pe la 6, deci e rezonabil. În legătură cu hainele, se merge pe principiul “unul pe tine, unul pe sârmă”. Articolele din imagine sunt doar cele ale mele, plus cele comune.

N-o să vă vină să credeți, dar trei lucruri sunt life saving pentru mine pe Camino, iar două nu se văd aici: pălăria (fac insolație repede), stick-ul de Compeed (nu plasturi, ci un stick cu care te dai pe la toate zonele unde ar putea să-ți apară bătături, înainte să începi să mergi) și dopurile de urechi (vom dormi și în dormitoare cu 120 de paturi, din care vor putea “ataca” simultan și 7-8 sforăitori, și ai mare nevoie de somn ca să poți merge cam 30 de kilometri pe zi.

Dacă vreți mai multe detalii, vedeți filmul acesta.

P.S. Am uitat să pun în poză ochelarii. Îi aveam pe nas :)

1. Rucsac Camel Trophy vechi de 20 de ani.

2. Sac de dormit ușor de la Decathlon.

3. Pelerină de ploaie ușoară de la Ikea (se trage și peste rucsac).

4. Pantaloni de trening subțiri și ușori.

5. Tricoul meu norocos, subțire și cu mâneci lungi.

6. Pantaloni subțiri (să se usuce repede) și rezistenți. Le-am făcut un toc exterior pentru telefonul mobil, care trebuie scos și băgat repede, căci pozele se fac deseori din mers.

7. Cort Quechua 2 seconds care “se pune singur”. N-are nevoie de cuie.

8. Bocanci North Face ușori și rezistenți.

9. Bandană pentru cap. Multifuncțională. Uneori, când trebuie să dormi în patul de sus într-un dormitor cu 100 de oameni și ești la un metru de bec, tragi bandana pe ochi, pui dopurile în urechi și te culci.

10. Pălărie de la Decathlon.

11. Două perechi de ciorapi. Una pe tine, una pe sârmă.

12. Articol de lenjerie, cunoscut în unele culturi sub numele de “chiloți”.

13. Costum de baie. Poate îndeplini și rolul lui 12.

14. Geacă ușoară, impermeabilă și destul de călduroasă.

15. Saltea izopren.

16. Sandale GogaMax de la Sketchers, foarte ușoare și rezistente.

17. Tricou.

18. Lanternă foarte ușoară, cu încărcare solară, de la Decathlon. Uneori, în etapele lungi, plecăm înainte de răsărit și, pentru prima jumătate de oră, e necesară.

19. Mobil plus încărcător.

20. Prosop din fibre, mititel. Te mai și zvânți :)

21. Creme de soare, periuțe, elastice de păr, pastă de dinți, dopuri de urechi, etc.

22. … acel obiect, de fiecare dată altul, pe care întotdeauna îl uiți și de care îți amintești prea târziu …

Spune-ți părerea!

  1. Bine venite recomandările, Daaaaaaaaa, superb filmul, minunați actorii, plin de nuanțe mesajul.

  2. Deja-i prea lunga lista, dar si calea de parcurs, deci nimic de zis. Cum trec anii si rucsacul devine mai greu!!! Sa ai apa mereu, e cel mai important, cred ca vei avea un tricou sau ceva semn sa stie lumea ca faci parte dintr-o plimbare oficiala???

  3. Drum bun,vacanta placuta,poate iti faci timp totusi spi pt niste beri reci!

  4. rucsacul meu care a continut toate cele necesare pentru 12 zile intr-o tara straina, a avut undeva la 11 kg (10 si un pic). da, se poate :D