in Gazeta Sporturilor

Hagi va veni

Problema e că, de vreo 30 de ani, noi credem că e asta e suficient.

Am „făcut istorie” încă o dată, jucând finalul de campionat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Știți ce înseamnă asta? Că am căzut mai jos decât cei slabi, făcând acel pas suplimentar spre răutatea gratuită. Asta e obsesia oamenilor mici, să-i tragă și pe ceilalți în jos.

În lume, unii au dat tactica, sistemele de joc, antrenori precum Bearzot ori Marcello Lippi. Alții, pe Michels, Cruyff și Van Basten. Alții, pe Maradona și pe Messi. Noi, de la un timp, dăm fotbalului mare cazuri de judecat și o tipologie deja patologică: omul de fotbal.

Mă fascinează ce a povestit Adrian Porumboiu la Dolce Sport. “Eram la Dumitru Sechelariu. Mai era acolo Pinalti. Jucam poker, cu glume, șprițuri. Și la un moment dat, Dumitru a prins royală. De bucurie, a scos un pistol cu gaze și a tras în sus. Normal că noi am fugit pe scări. El țipa după noi: «am royală, am royală!»”. 

Știți cum suntem noi cu fotbalul nostru royal? Ca ăia care au vândut totul din casă, dar care se ceartă pe gândacii din cămară. Și toată lumea e prinsă în hora fățărniciei. Toată vara, ni se spune, în titlurile acelea croite pentru retardați, că echipa X a făcut un transfer-bombă, ce lot are formația Y, cu ce gânduri atacă trupa Z Europa. Apoi, la primele meci printr-un tur n preliminar, vin echipe de prin Macedonia sau Azerbaidjan și le înțeapă pe X, Y și Z ca pe baloane. În curând, nici măcar nu vom mai juca, ci vom trimite direct rugăminte la TAS să judece ei încă din august cine ar trebui să fie campioana.

Până la urmă, o știm cu toții, va veni Hagi selecționer. Dar va veni din alte motive decât credem noi: nu pentru că are un proiect, nu pentru că a câștigat un titlu cu o echipă creată de el, nu, ci pentru nu va mai putea fi evitată numirea sa. Se vor fi terminat scuzele de genul „Ne pare rău, dar …” și omul va fi uns, ca alibi suprem. „L-ați vrut? Luați-l,  dar lăsați-ne în pace!”.

Problema cea mare e că noi chiar credem că va fi suficient. Unicul program este: „Vine Hagi și rezolvă”. Cum? Exact ca în anii în care era jucător și așteptăm sclipirea de la el. Un dribling, o pasă, o lovitură liberă. „Ei, inventează Hagi ceva”. Nici un pas în plus n-am făcut, ne-am mutat doar așteptările de pe gazon pe banca de rezerve. Iar când va deveni selecționer, poate îl vom convinge să reintre și pe teren, măcar 15 minute, poate mai rezolvă și pe-acolo câte ceva.

Vom ajunge în situația ridicolă, după dispariția de pe harta fotbalului, de-a avea mai multe deplasări în Europa cu litigiile decât cu meciurile. Alte țări, mai mici decât noi, mai urcă, mai coboară. Noi, consecvenți cu noi înșine, cădem continuu și-l așteptăm pe Hagi să dribleze gravitația.

Spune-ți părerea!

  1. Nu,nu ne-a rezolvat ca jucator,nu ne va rezolva nici pe departe ca antrenor iar cine va da fotbalul romanesc pe mana acestui dusman al limbii romane e iresponsabil,la fel ca toti cei care vor aproba aceasta eventuala numire.Cum se face ca nici un club cat de modest din fotbalul civilizat nu-l vrea ca antrenor?!?