in Gazeta Sporturilor

Naționala de baba oarba

Problema nu-i doar că jucăm foarte prost fotbal, ci că o facem în modul cel mai urât cu putință.

Ca spectatori, știți ce facem noi, de fapt, la meciurile naționalei? Sperăm ca adversarii să facă vreo trei-patru greșeli în lanț, iar ai noștri să nu lufteze din careul de șase metri ori să nu se accidenteze mortal încercând să împingă mingea în poartă.

Uneori, te gândești că scopul acelor 90 de minute nici nu mai e introducerea balonului în plasă, ci parte din rutina de relaxare dinaintea meciului. Plimbarea prin parc, mersul la Mall, vizionarea unui film la cinema, apoi o fugăreală prin iarbă. 

Sunt ani de când nici nu-i mai poți recunoaște ușor la televizor. Înainte, încă distingeai care-i Mutu, care Tamaș, care Marica; nu prea se calificau nici ei, dar să nu uităm: acum pot merge trei echipe din grupă, nu două. De la un timp, se mișcă toți ca tăițeii-n supă: se răsucesc la fel, se scurg la fel, se lipesc unii de alții și driblează aidoma. Putem să le spunem însă driblinguri acestor încercări timide de trecere, care-ar avea spor doar dacă adversarii ar dormi? E mai sprinten personalul de Ciulnița intrând în Gara de Nord cu o întârziere de trei ore.

Dar până la posesia mingii mai e. Pe fotbalistul român, pasa îl surprinde ca sughițul. El stă de obicei cu spatele la poarta cealaltă, gata să leșine în brațele adversarului. Dacă, printr-un miracol, nu calcă pe minge s-o înțepe cu tocurile cui, se precipită de parcă i-ar suna telefonul în poșetă. O aruncă prea în față din preluare, apoi sare cu tălpile înainte s-o recupereze.

Jocul nostru se răsucește ca vata de zahăr și are o consistență pe măsură. În campania următoare, vom coborî și mai mult nivelul realizărilor. “Am pierdut cu 6-0, totuși nu ne-am spart unii altora capetele la centrări”. “Da, ne-a bătut Liechtensteinul, dar măcar suntem toți în viață. Îl mai căutăm pe Băluță”.

Cât despre Christoph Daum, lucrurile sunt clare. E imaginativ ca un pește de sticlă cu mustață și specialist în baba oarba. Înainte de antrenamente, meciuri și de conferințele de presă, își pune staff-ul să-l lege la ochi și să-l învârtă, apoi trece la treabă. Pe care pune mâna e titular, ultimul stă în poartă. Numai așa se explică privirea aceea mirată, ochișorii care clipesc haotic, mișcările de cuc ieșind din ceas la ora exactă.

Practic, din mandatul lui va rămâne numai meciul din tur cu Armenia, acel 5-0 din deplasare. Știți care-i cel mai nasol lucru din această aventură? Că nici ei nu înțeleg de ce au jucat bine atunci. Văzându-i pe teren, orice înfrângere devine normală, dar o partidă bună va rămâne în veci un mister irepetabil și inexplicabil.

Spune-ți părerea!

  1. e cel mai bun articol spotiv pe care l-am citit in ultimii zece ani. Nu am mai ras citind un articol de prin 2003. Felicitari !

  2. Am ajuns atat de jos ,ca nici nu ne mai putem supara…
    Articolul este bestial! Il voi reciti cu placere ,mereu. Felicitari!!!

  3. Uimitor este că totuși ne mai interesează ce se întâmplă cu FCSB, Dinamo, echipa naţională etc. Cred că acest interes se datorează faptului că românul, prin cultura asumată de zeci de ani, este destul de imobil şi este comod să stea în faţa televizorului şi să privească absent ceva (orice). Burțile din ce în ce mai umflate ale bărbaţilor români de peste 30 de ani stau mărturie ……

  4. Da-te-n Doamne Iarta-ma! N-am mai ras cu așa patos de la scenetele Divertisment, alea vechi!

  5. Te intreb pe tine insa nu numai, e posibil ca multi jucatori au fost sfatuiti de diversi bagatori de seama sa o lase mai moale la nationala? Inca o data subliniez, intreb, nu afirm. N-am vazut decit putine minute din jocurile de calificare insa ceea ce am vazut a aratat jalnic. Nu ca Daum ar fi un mare antrenor insa, cu sau fara cocaina, a avut niste rezultate si nu-mi vine sa cred ca a uitat complet meseria in ultimii ani.