in Recomandări

3(+1) filme bune și puțin cunoscute. Cu Matt Dillon

E unul dintre marii actori ai vremii noastre, ceea ce te face să te întrebi cum de nu a luat niciodată un Premiu Oscar.

Matt Dillon (dreapta) și Mickey Rourke în Rumble Fish

Poate îl știți din Crash (singurul rol pentru care a fost nominalizat la Oscar), din There’s Something About Mary sau din You, Me and Dupree. Matt Dillon are însă în carieră roluri mult mai bune și mai puțin cunoscute. 

În 1979, când a participat la probele pentru Over the Edge (unul dintre cele mai bune filme de revoltă adolescentină – alături de If…, din 1968) –, avea doar 15 ani și nu dorea să se facă actor, ci doar să chiulească puțin de la școală. Acel rol a fost doar primul dintr-un șir care avea să-l transforme într-un fel de James Dean al anilor ’80.

The Outsiders și Rumble Fish (1983). Le pun împreună, căci au teme asemănătoare, sunt făcute de același regizor – Francis Ford Coppola –, în același an, după cărțile aceleiași scriitoare – S.E. Hinton.

Ralph Macchio, Dillon și C. Thomas Howell în The Outsiders

The Outsiders este povestea unei găști de adolescenți –  The Greasers (Unsuroșii) – dintr-un cartier sărac, aflată într-un permanent conflict cu gașca rivală, a băieților de bani gata. Mai apar, la începutul carierelor cinematografice, Tom Cruise, Patrick Swayze, Rob Lowe, Emilio Estevez, Tom Waits și Diane Lane.

Ambele pelicule sunt un fel de Rebel without a Cause cu James Dean + The Wild One cu Brando + West Side Story cu Natalie Wood, făcute însă în anii ’80. Au fost criticate tocmai pentru ceea ce cred că sunt punctele lor tari: patetismul și teatralitatea abundentă, eroizarea forțată a personajelor. Dacă The Outsiders are doar câteva momente de măreție într-o construcție destul de dezlânată, Rumble Fish e, cu adevărat, bun.

Aici îi vedem pe Mickey Rourke, Nicholas Cage, Chris Penn, Laurence Fishburne, aceiași Tom Waits și Diane Lane. Este tot povestea unei bande de cartier, conduse cândva de fratele mai mare (interpretat de Rourke) și preluate de către mezin (Dillon) după plecarea acestuia. Inițial, se spune că filmul avea 5 ore și această durată s-ar fi potrivit poate mai bine cu limbajul cinematografic. Cu excepția peștelui bătăuș care dă titlul filmului și a reflexiei imaginii lui Dillon în parbrizul unei mașini de poliție, de la sfârșit, Rumble Fish este un film alb-negru. Sunt dese secvențe suprarealiste, cu imagini cețoase și voci care se aud în mințile personajelor. De fapt, în film aproape că nu există o scenă lipsită de fum, fie că el vine dintr-un tomberon, o trapă sau o scrumieră. Dacă The Cabinet of Dr. Caligari (1920) a fost prototipul stilistic al filmului, Dillon a trebuit să studieze limbajul corporal al actorului Emil Jannings din filmul mut The Last Laugh (1924), iar Mickey Rourke a primit ca material de studiu o biografie a lui Napoleon și cărți de Camus, chiar look-ul personajului fiind luat după o poză a lui Camus, cu țigara atârnând de un colț al gurii.

Dillon este absolut strălucitor și deseori le “fură ecranul” celorlalți actori. În următoarea peliculă, rolul lui este mult mai nuanțat și mai puternic; este și rolul favorit al actorului.

Kelly Lynch și Matt Dillon în Drugstore Cowboy

Drugstore Cowboy (1989). Gus van Sant – unul dintre regizorii mei favoriți – era la doar al doilea film de lung metraj și a rezultat una dintre puținele pelicule cu procentaj de 100% pe Rotten Tomatoes și, în egală măsură, pe gustul celebrilor critici Ebert și Siskel. Este povestea unei bande – iar! – de hoți de droguri din farmacii, condusă de către personajul interpretat de Matt Dillon, care, la un moment dat, încearcă să părăsească acest vârtej. Este extraordinar modul jucăuș în care Van Sant a spus o poveste tristă, cu un simț al tragicomicului pe care l-am mai văzut doar la marii regizori italieni, expresivitatea cu care e jucată lipsa de afecte a personajelor, dansul pe sârmă al lui Dillon între agresivitate și teamă.

Matt Dillon și Danny Glover în The Saint of Fort Washington

The Saint of Fort Washington (1993). Nu cred că știți această peliculă, regizată de către Tim Hunter, care trebuia inițial să fie un documentar despre viața persoanelor fără adăpost. În film mai joacă Danny Glover și Ving Rhames. E povestea unui schizofrenic, silit să vagabondeze și să doarmă în adăposturi după ce clădirea în care locuia a fost demolată.

De data aceasta, nuanțele rolului sunt altele, după cum personajul nu mai este un extrovertit, ci un introvertit vulnerabil. Dillon joacă subtil, fără să cadă în capcana unui patos exagerat, descriind vulnerabilitatea prin mii de tonuri, ceea ce dă interpretării sale multă forță. Pentru a-și pregăti rolurile, el a studiat timp de două luni comportamentul bolnavilor psihici, iar Glover chiar a trăit incognito ca homeless.

O altă poveste incredibilă este că, în timpul filmărilor, Ving Rhames – interpretul rolului negativ – și-a regăsit într-un adăpost fratele mai mare, Junior, care pierduse contactul cu familia după ce luptase în Vietnam.

Dacă nu știți aceste filme, căutați-le!

Spune-ți părerea!

  1. Salut!

    Frumoase filmele mentionate de tine. L-am vazut pe Matt Dillon in Crash si in Drugstore Cowboy, pe care mi-ar place sa-l revad.

    L-am urmarit, deasemenea, in City of Ghosts (2002), un film cu scor surprinzator de mic pe IMDB, cred eu. Si pe acesta l-as revedea :)

  2. Factotum (2005), aproape un film-fantoma, e o comedie amara in care e prezentata drama scriitorului Hank Chinaski (alter-ego-ul lui Charles Bukowski) si asiduitatea dezarmanta a acestuia in vederea publicarii unor scrieri. Printre hoinareli in oras si angajari aleatorii in diverse domenii, personajului lui Dilon te cucereste, iar interpretarea acestuia e remarcabila.

  3. Mie mi-a amintit de zbigniew cibulski in timpul acelui threesome cu denise richards si neve campbell.

  4. In acelasi tipar se incadreaza John Cusack,alt ” nebagat in seama”…