in Sfatul bătrânilor

Un autocar numit România

La început, autocarul se strecura sprinten pe şoseaua care urca muntele, iar vocea monotonă a ghidului mustăcios crea o plăcută amorțeală. Apoi, șoferul, o namilă ridată, a oprit aerul condiţionat. Motorul pierdea ulei, ne-a zis, astfel că s-a pus problema cine să plătească pentru câteva bidoane. 

Li s-a cerut o taxă suplimentară femeilor cu copii în braţe, întrucât, se ştie, două guri consumă o cantitate mai mare de aer. Femeile au protestat, dar ceilalţi călători nu le-au susținut, pentru că admirau peisajul, e adevărat, superb. Au urmat cei mai bogaţi, tocmai pentru că erau mai bogaţi. Apoi, deși plătiseră bilet redus, au fost nevoiţi să cotizeze suplimentar bătrânii,  deoarece sănătatea lor şubredă reclama opriri mai dese, deci consum suplimentar de benzină şi risipă de timp. Până la urmă, toți au venit pe rând în faţă pentru a plăti încă un bilet, sărind peste geamantane și rucsacuri.

Cum autobuzul în continuare icnea şi motorul se încingea imediat, s-a pus problema renunţării la greutate. Unii au ales să coboare cu tot cu bagaje şi să facă autostopul. Alţii au preferat să-și lase bagajele la un han din apropiere, gândindu-se că nu merită să-şi strice concediul pentru câteva haine pe care oricum n-aveau să le îmbrace.

N-a fost mai bine. Cu mai puţini contribuabili la același motor, autobuzul s-a oprit de tot şi n-a mai pornit. Apoi, în timpul nopţii, şoferul şi ghidul au şters-o cu banii pe bilete. În aşteptarea unui vehicol de tractare, am rămas în autocar jucând table şi înjurând ghinionul ce ne-a fost dat.

Cum doi aveau permis de conducere pentru categoria respectivă, cineva a propus să alegem un nou şofer şi să mergem mai departe, dar nu ne-am putut pune de acord. Unul era prea tânăr, altul părea prea spilcuit şi cumva s-a născut ideea că fără ghid vom rătăci cu siguranţă drumul. Aşa că am scrijelit câteva expresii obscene la adresa companiei de turism pe caroserie şi ne-am băgat înăuntru, căci începuse meciul, iar televizorul era singurul lucru din autocar care mai funcţiona.

La un moment dat, unul a întrebat: „Mă, dar de ce nu i-om fi dat noi jos mai devreme pe ghid şi pe şofer …?”, dar toată lumea a urlat la el să tacă. Meciul era palpitant, aveam 1-0, iar ai noştri atacau în valuri.

Spune-ți părerea!

13 Comments

  1. In final am pierdut si meciul, iar de ciuda am spart geamurile la autocar.

  2. Cu adevarat scrii “iute si piperat.” As dori sa pot spune ca e o viziune distopica, total rupta de realitate. Din pacate tot se pot remarca e ca faci haz de necaz. O faci bine si e un haz cu lacrimi.

  3. @Adrian Georgescu:
    Pai da, dupa ce am iesit din careu, am avut tupeul sa dam o pasa lunga, (in aut) si am fugit dupa minge in jumatatea adversa. Dupa ce adversarii au repus rapid, am uitat sa ne intoarcem… Dar dam bine la camera cand gesticulam pe motiv de offside.

  4. @ariadnatheo si as dori sa putem spune ca e o viziune distopica
    @Adrian Georgescu dupa ceva timp,cu autocarul scrijelit si cu geamurile sparte unii dintre noi am inceput sa ii regretam pe sofer si pe ghid si chiar ne doream sa se intoarca

  5. Da, o sa te citesc ca * scanteia in ilegalitate* ….in pivnita:)
    Se pare ca *jucaria comoda * face fite , de la Stockholm syndrome i se trage ( cred )
    thx,j.

  6. România ca un autocar… Poate pe cei doi , ghidul și șoferul, îi va da cineva jos, până la urmă … Deja unul își cam pierde și busola, și banii de benzină luați de la … ocupanții vehiculului … Așteptăm cu sufletul la gură continuarea … Scăpăm și de al doilea ?!

  7. Basa … scuze, Stockholm e România!
    Stockholm, pământ românesc!
    Doar e dovedit că a fost întemeiat de daci.

  8. About fucking time ca m-ai disperat cu yacht-ul ala .:))) Grrrreat !

  9. As fi vrut sa spun ceva care sa fie în nota metaforei expuse superb de adrian dar în aceste momente de căcat cred ca orice vorbărie în plus este de prisos cu excepția unui mare BRAVO.