in Sfatul bătrânilor

Corbii și șobolanii

Lila Kedrova (Madame Hortense) în Zorba

1. Există, în romanul „Ciuma” al lui Camus, un moment în care groaza atinge o maximă intensitate. Paradoxal, nu este atunci când şobolanii încep să iasă în şiruri lungi de prin cotloane, subsoluri, pivniţe şi guri de canal pentru a muri la suprafaţă, „aproape ca oamenii”. Nici când, „verzui, cu buzele ca de ceară, pleoapele învineţite”, sfârşeşte primul om din cauza bolii. Nu, apogeul terorii este atins, paradoxal, într-o zi frumoasă, când ciuma dă semne că s-ar opri.

Odată cu speranţa, apare și siguranţa faptului că este, de fapt, ultimul moment de liniște.

2. Am văzut o scenă în autobuz. Un bărbat a admonestat o femeie în vârstă, îmbrăcată sărăcăcios, susţinând că respectiva era sursa mirosului neplăcut care se simţea. Un al doilea bărbat a intervenit, mai dur, ameninţând-o pe femeie că, dacă nu va coborî la staţia următoare, o va da el jos. În acel moment, primul bărbat s-a „înfipt” în celălalt, care-i uzurpase în ochii publicului calitatea de apărător al ordinii publice, spunându-i: „Decât să vorbeşti atâta, mai bine ia-o de mână şi azvârle-o afară”. Cei doi au început să se înjure şi au coborât la următoarea staţie, pentru a-şi rezolva diferendul, în timp ce în autobuz a continuat să miroasă urât.

A fost o excelentă lecţie de politică românească.

3. În filmul Zorba există un moment extraordinar. Aflând că Madame Hortense, venetica, se află pe patul de moarte, femeile în vârstă din sat se anunţă una pe alta. „Moare străina. Statul va lua totul. De ce nu noi?”. Se strâng ca nişte corbi, intră în casă, iar două, mai tupeiste, pătrund chiar în camera unde agonizează Madame Hortense. Nu ruşinea le împiedică să fure, ci frica de a o face cât timp muribunda le privește.

Din ce în ce mai mult, România seamănă cu Madame Hortense.

Spune-ți părerea!

  1. Ai dreptate, curind Romania va semana cu mai multe fapte din astea. Vorbesc zilnic cu sora mea, le-am sugestat sa se mute la tara ca se descurca mai bine decat la etajul 4 la Bucuresti in Aviatorilor. I-am trimis niste seturi de gratar sa le fie viata mai usoara, ustensile cu maner lung si izolat: cutit, furculita, 2-3 spatule, de fript peste si mici, niste grilaje si altele ca apara de arsuri si nu cade nimic in jar. Furculita e bun si de scos varza acra din butoi … au vazut vecinele in treaba cu ele-n mana si au imprumutat. Acum refuza sa dea inapoi, sa-i mai trimit eu altele ca au vazut pachetele cand ajung cu camionul si stiu de unde provin. Ce tupeu, nu viata la tara e devina ca e langa Bucuresti doar directia in care evoluaza omenirea. Anul trecut la una a imprumutat pantaloni si jacheta din lana englezeasca, n-avea nimic pe spate de mers la Bucuresti pentru un proces la tribunal. La intoarcere a taiat un porc in acele haine, sora mea era sa lesine, i-a zis ca nu-i pasa de carpele altora, ca de taiat porc erau destinate asa de comfortabila se simte in ele. I-am rumegat de cateva ori sa nu-i pese de problemele altora dar mereu reusesc s-o pacaleasca in cine are incredere. Putina valoare a ramas pe eticheta unui om.

    Am citit Ciuma in cateva limbi, in franceza ultima oara iar filmul Zorba de zeci de ori, scoate in evidenta partea intunecata al omenirii.

  2. Recunosc, cu părere de rău, că mare dreptate mai ai!

Webmentions

  • mihai vasilescu blog | Ce mi-a plăcut (săptămâna 95) December 7, 2017

    […] Corbii și șobolanii; […]