in Gazeta Sporturilor

Stăpânul

Nu știu cum să mă refer la echipa din Liga 1 cunoscută anterior drept Steaua. Unii îi zic FCSB, după cum s-a decis în instanță. Cei din media fac tot posibilul să-i spună Steaua, ei înțelegând foarte bine că e ultima resursă a unui fotbal muribund.

Poate ar trebui să folosim ambele nume, așa cum unele doamne își afișează și numele de domnișoare, ca semn de nostalgie, dar și pentru a fi mai lesne identificabile pe Facebook. Un fel de Vasilica Beauchamp (fostă Dulău). 

Dar ce mai înseamnă o echipă? Niște oameni care au primit același ordin. Li s-ar putea spune „angajații lui X”, căci în țara asta e mult mai importantă statura Stăpânului.

România e Evul Mediu conservat pentru veșnicie ca model de societate, cu Dumnezeu vârf împins și psalmul ca schemă de joc. Finanțatorul, investitorul sau chiar acționarul – pe scurt, Stăpânul – e omul ales care a oferit, încă de la naștere, secretul performanței imprimat în scutece.

Am urmărit discursul motivațional al Stăpânului: nimic nou. Nici n-avea cum să fie. „Nu este important dacă se bagă patronul, ci contează rezultatele echipei … Steaua a adus 200 de milioane de euro și merge în primăvara europeană … Nu spun unui antrenor cum și ce să facă la antrenamente, asta e meseria lui … Nu-i spun unui jucător cum să dribleze”.

Dică, după cum i s-a transmis – de data asta, nu prin SMS – și după cum li s-a transmis și înaintașilor săi, e doar un executant. Așa cum alții pun în scenă nunți sau petreceri de majorat, el organizează antrenamente.

Dar vreți să vă spun ceva? În fotbalul acesta mic, Stăpânul are dreptate. Mai mult nu se poate și nu trebuie să se poată. Sub un nivel, mai binele e dușmanul binelui, iar noi suntem mult sub acel nivel.

FCSB (fostă Steaua) nu are unde ajunge, poate doar spera fie la calificarea în Europa League și ieșirea din grupe, fie la câștigarea titlului și la trecerea de tururile preliminare UCL. Apoi, să vândă prin Turcia jucătorii pe care de-abia i-a cumpărat de prin țară, cu prețuri de zece ori mai mari. Acesta e singurul model de performanță disponibil. Ca o domnișoară urcând pe scena unui Miss sătesc, visând că va apuca să-l fascineze pe băiatul viceprimarului până ce-și va rupe tocul în spațiul dintre scândurile scenei.

Ironia supremă este că Steaua (măritată FCSB) este, de departe, cel mai constant și mai bun club din România. Sunt foarte mulți ani de când se califică în competițiile europene. Crema drojdiei.

Așa e. Nu-i important dacă se bagă sau nu Stăpânul unde nu se pricepe. E mai mult de-atât: crucial. În acel punct se despart apele; într-o parte se duce fluviul, în cealaltă brațul care se transformă-n mâl și seacă.

Tu ce zici?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Crema drojdiei…De mult nu ma mai duc la nici-o-ngropare,recte meci..Cand se joaca derbiuri intre Chiajna si Giurgiu ,iar Falticeni sta la panda,Sepsi e o revelatie,ma apuca paraponu’.Respect pentru Hagi.

  2. Stàpánul este prost crescut. Si agramat. Si temeramentalo-albanezo-cioban. Dar are dreptate – „dacà nu càstigàm bani, vom ajunge in insolventà ca Dinamo sau desfiintati ca Rapidul”.

  3. Buna ziua domnule Georgescu!
    Imi place articolul dumneavoastra intitulat Stapanul!
    Consider ca el reflecta mediocritatea si celor care conduc multe organizatii sportive romanesti private dar mai ales ale statului.
    Situatia societatii contemporane romanesti este de asemenea similara cu cea descrisa de dumneavoastra in acest material jurnalistic.
    Societatea noastra s-a vulgarizat in perioada comunismului si a neocomunismului de dupa 1989.
    Poate sambata 16 dec. ne vom trezi si vom redescoperi bunul simt si normalitatea iar anul viitor veti scrie un articol la fel de interesant despre domni educati si nu despre parveniti cu bani.
    Cu admiratie Prof Mocanu Mircea.