in Sfatul bătrânilor

Majestatea Sa, lezmajestatea lor

Nu educația, nu informația, nu referendumul, ci televizorul a rezolvat definitiv problema monarhiei în România. De la „Mihai Bâl bâl”, printr-un teleshopping emoțional, mulți români au ajuns pe ultima sută de metri la „Majestatea inimilor noastre”.

De-abia când Regele a încetat să reprezinte un pericol l-au redat poporului, tăvălit prin sosul unei evlavii nefirești, nu pentru c-ar fi fost nemeritată (dimpotrivă), ci pentru că s-a ajuns la ea nenatural și-n mod interesat.

Am lipsit vreo 70 de ani din lumea monarhiei, dar cu educația instant primită în fața micului ecran, acum suntem regaliști de veacuri. De-ar fi zăbovit mai mult printre noi, l-am fi regăsit și pe Petru Groza convertit la rigorile monarhiei, un fel de Meleșcanu mai stângaci la brațul Olguței. Văzând invazia de monarhiști, mă gândesc că și Ceaușescu o fi fost unul, dar s-a luptat din răsputeri cu sentimentul.

Acel „Jos comunismul!” strigat spontan la urcarea sicriului pe afet este cel mai mai sincer și mai necesar salut adus Majestății Sale și lezmajestății lor. De mult, cuvântul „comuniști” nu-i mai desemnează în România pe purtătorii unei doctrine irealizabile, ci pe cei care mint, fură și-și înșală poporul.

Nici măcar Ion Iliescu n-a încercat niciodată să se dea altceva decât ce-a fost: un comunist ateu. De-asta n-a putut răspunde afirmativ la întrebarea „Credeți în Dumnezeu?” din campania electorală din 1996. „Comuniștii” de azi sunt însă mai josnici. Azi liberali, mâine social-democrați, poimâine extremiști moderați sau dictatori populari, ar putea juca orice rol pentru a-și salva pieile și  imperiile de peste mări.

Istoria învinșilor se scrie la perfectul condițional-optativ, numai a învingătorilor include și viitorul. Întrebarea „Unde ar fi fost România dacă în 1990 s-ar fi revenit la monarhie?”, repetată obsedant în ultima săptămână, e inutilă azi ca un vot în Parlament. Important e unde va fi ea mâine. În Europa? În Asia? În Ceruri?

S-a scris c-am putea construi o Românie din tristețea comună de la dispariția Majestății Sale. Se uită ceva: tristețile sunt diferite între ele. Unii suferă pentru că s-a mai dus o speranță. Alții, pentru că li s-a stins un părinte. Unii plâng pentru că trăim cel mai prost și cel mai puțin din Europa, că suntem din ce în ce mai puțini și mai bătrâni. Alții, pentru că suferința la televizor e semn de respectabilitate. Pentru mulți a fost doar împlinirea unei nevoi create în mod calculat; aceleași lacrimi le-ar fi putut depune și pe melodiile lui Fuego.

Senzația mea a fost că nu pe rege l-am petrecut la groapă, ci pe noi. Altfel, dacă ăștia ar schimba mâine legea gravitației, n-am avea mari probleme în a fi de zece ori mai grei. Am ofta poate ceva mai mult, am înjura la fel de impersonal ca pe vremea lui Ceaușescu, dar ne-am târî cuminți până la serviciu, fiecare-n dricul lui.

Tu ce zici?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. sa vedem de acum inaninte cum se vor desfasura lucrurile cu „casa regala” din Romania, avand in vedere ca printul Nicolae nu se da batut. Mai este si fiul din Germania care va insista sa iasa in poza.In plus documentele dosite pana acum vor apare cu timpul relevand cam ce a fost Mihai I la momentul de cumpana a anilor 1945. Decoratia de Stalin (steau victoriei cu diamante=cea mai importanta distinctie a timpului) o fi aparut la funeralii?

  2. Cândva, mi se părea detestabil și absolut inutil apelativul „săracule”. Îmi apărea în fața ochilor un Rebengiuc genial în Tănase Scatiu, întruchiparea supremă a parvenitului, practic șablonul prin care par a fi trecuți reprezentanții „fruncii” românești. Privind nu doar retrospectiv la România, începe să se contureze o idee nouă, ceva mai obiectivă, privită prin ochiul critic al occidentului. Dacă nu cumva apelativul a fost împrumutat de la prietenii de peste „cortina de fier”, de fapt menit să zugrăvească sărăcia spirituală, lipsa de inițiativă și spiritul de turmă al românilor? O pradă mult prea ușoară pentru oportuniști și manipulare, cu o viteză de polarizare direct proporțională cu electronii de pe ecran … fie că ei sunt dirijați de intact sau pro :(