in Filme, Recomandări

Seriale bune din ultimii ani care nu sunt în limba engleză (II)

După reacțiile care au urmat primei părți, am mers pe câteva dintre recomandările voastre și am găsit câteva seriale excelente.

Joaquín Furriel în Grădina de bronz

1. Prófugos (Fugitives) – Chile, 2011. Este un serial transmis de HBO Latin America. Seamănă ca stil și poveste cu Gomorrah, dar e mai dinamic. De fapt, rareori am văzut ceva care să te țină, cum spun americanii, „pe marginea fotoliului” ca Prófugos.

Patru criminali traversează Chile de la nord la sud, după ce au eșuat în livrarea unui transport de droguri, fiind urmăriți atât de poliție, cât și de banda rivală. Toți sunt niște psihopați, dar ajungi să te atașezi cumva de ei. Unul e un fost medic, fiul fostului lider al cartelului Ferragut, convins de mama lui, aflată la închisoare, să preia afacerile ilegale ale familiei. Al doilea e un om pe moarte, care vrea să-i lase fiicei lui ceva bani. Al treilea e un agent acoperit al poliției, al patrulea un psihopat sadea, deși are față de contabil.

Scenariul e foarte bun, filmările la fel și fiecare din episoadele primului sezon putea fi un thriller de sine stătător. Sezonul al doilea e ceva mai slab, dar tot merită urmărit.

(Mulțumesc, Nicoleta Cristianciuc, pentru recomandare!)

2. Pădurea secretelor (Forest of secrets, Stranger, Bimilui Soop) – Coreea de Sud, 2017. Sud-coreenii au o cinematografie minunată și sunt specialiști în filme și seriale neo-noir. Acest serial nu face excepție.

Subiectul e următorul: Hwang Si-mok e un procuror care, în urma unei operații pe creier, nu e capabil să simtă emoții și nu poate relaționa social. El colaborează cu o polițistă care este opusul său, fiind foarte empatică (Bae Doona, care a jucat în Sense8). Scenariul, construcția personajelor, imaginea, răsturnările de situație, toate sunt foarte bine făcute. Netflix a achiziționat seria, pentru 200.000 $ de episod.

3. Grădina de bronz (El jardin de bronce) – Argentina, 2016. De mult nu am văzut un serial atât de bun, care să evite clișeele și care să presare surprize în toate episoadele. Ca premisă, seamănă cu The Missing și cu serialele cu copii pierduți: o fetiță și dădaca ei dispar fără urmă în Buenos Aires. Nu există motive aparente ale răpirii, nu există indicii, nu există martori. Spre deosebire însă de serialele americane, unde tonul e triumfalist, aici povestea devine din ce în ce mai tristă și mai tensionată. Cel puțin, la ultimul episod îți vine să dai pe fast forward, când afli cine, de ce și cum s-a petrecut totul.

El jardin de bronce este ecranizarea cărții cu același nume, scrisă de Gustavo Malajovich, iar seria are 8 episoade, care se termină într-un mod surprinzător. Poate fi urmărită pe pe HBO GO. V-o recomand călduros.

(Mulțumesc, Traian Panghe, pentru recomandare!)

Tu ce zici?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

17 Comments

  1. N-am auzit de cele amintite, nu platesc canale de TV in alta limba decat in engleza si doar din Statele Unite. Am acces gratuit/inclus si la niste canale in spaniola/mexicana dar niciodata nu ma uit nici din curiozitate decat sotul la meciurile de fotbal sau alte sporturi si rar prinde muzica de Mariachi. S-ar putea ca se transmit pe anumite canale, insa nu le pot cumpara pe toate ca abia ne uitam la TV si asa.

  2. Nu se incadreaza aici dar recomand calduros Counterpart (pe HBOGo, tradus O dimensiune paralela).

    Am vazut ca in prima parte ai scris despre Broen, dar mai sunt multe alte seriale daneze (mai vechiute) bune si foarte bune ca Borgen sau Forbrydelsen.

  3. @Olga Khan, doar comentariul tau ar fi suficient ca inspiratie pentru un serial absurd: n-ai auzit, nu te uiti, nu le cumperi :))))

  4. @ adrian georgescu
    Spionaj, SF ca premisa, cu J.K. Simmons in dublu rol. Ideea de la care pleaca e ca lumea se imparte in doua dimensiuni la un moment dat, practic toti exista de 2 ori, in cele 2 lumi. Cele doua lumi interactioneaza printr-o „trecere” si, de aici, tot felul de complicatii. Excelent scris si jucat. Nu e SF decat ca premisa, in rest totul e cat se poate de actual (de fapt, pare un pic retro in cele de zi cu zi).

  5. Multumim <3. Mereu urmaresc recomandarile tale. Mai am un episod din Padurea secretelor <3 si eu care am zis ca nu ma voi uita niciodata la filme cu asiatici. E foarte bun si parca-mi vine sa mai caut seriale sud coreene :)))