in Filme, Recomandări

14 filme de război foarte bune și puțin cunoscute (I)

Nu mă refer la filme precum Saving Private Ryan, fie arhicunoscute, fie făcute mai ales să stoarcă litri de lacrimi, ci la unele chiar mai bune, pe care, poate, nu le-ați văzut.

1. La Grande Guerra (1959). Este unul dintre filmele pe care le revăd cam o dată la doi ani, pentru că este un scurt curs despre construcția povestirii, ritm și stil. Eroii sunt soldații unui pluton din armata italiană, în primul război mondial, principalele personaje fiind interpretate de către Vittorio Gassman și Alberto Sordi, doi șmecheri descurcăreți. Întâmplările se succed după schema râsu’-plânsu’. De pildă, când un cocoș apare între liniile inamice, soldații din fiecare tabară se străduiesc să-l atragă către ei și să-l mănânce. Sau când eroii principali tot amână să împuște un soldat inamic care nu știa că este pândit, până când acesta nu-și va fi băut cafeaua. Finalul este inevitabil și tulburător.

Este prima tragicomedie clasică italiană făcută de Mario Monicelli, o capodoperă.

2. Gallipoli (1981). Realizat de un mare cineast, Peter Weir, cu un Mel Gibson care, deși apăruse deja în primul Mad Max, încă nu devenise o vedetă la Hollywood. Deși mă enervează această propoziție, am s-o scriu, căci acesta e adevărul gol-goluț: e un film cum astăzi nu se mai fac, cu poveste, imagine extraordinară și construcție perfectă de personaje. Doi alergători australieni rivali se încorporează în armată și merg peste mări și țări să lupte cu turcii în primul război mondial. Calitatea lor – iuțeala – se va dovedi foarte importantă pentru transmiterea ordinelor, deoarece în timpul luptei comunicațiile pică.

3. Stalingrad (1993). Puține filme au descris tabăra germanilor în WWII cu atât realism ca această peliculă realizată chiar de către un regizor german, Joseph Vilsmaier. Scenariul inițial, scris de către Christoph Fromm, era chiar mai realist, dar producătorii filmului nu au fost de acord cu secvențe atât de dure. Este o călătorie către iad, începută în Italia, pe malul mării, și care se termină în pustiurile înghețate ale Rusiei. Nu există nicio șansă de salvare în această coborâre în hăurile condiției umane. Fiecare secvență e puternică, fie că este un asalt prin Stalingradul făcut fărâme, fie că ne sunt arătați soldații ascultând la difuzoare, înaintea luptei, un discurs al lui Hitler.

4. No Man’s Land – 2001. Această comedie neagră din Bosnia a luat Premiul Oscar pentru film străin în 2002, totuși e surprinzător cât de puțini oameni au văzut-o, de aceea o recomand. Trei soldați rămân între linii, iar unul dintre ei calcă pe o mină care, dacă ar lua piciorul de pe ea, ar exploda. Un status quo la fel de lipsit de opțiuni ca războiul din fosta Iugoslavie, desfășurat sub asistența neputincioasă a căștilor albastre de la ONU. Tot războiul din fosta Iugoslavie – și, în general, toate războaiele – ne sunt limpede înfățișate, cu toată absurditatea lor.

5. Kilo Two Bravo – 2014. Nu vă ascund: e un film tensionat și greu de dus, care seamănă, ca tematică, cu cel dinainte, numai că aici nu avem supapa comediei, fie ea și neagră. Mai mult, e făcut după un caz adevărat. Câțiva soldați britanici din Afganistan rămân captivi într-o vale aridă pe care, în urmă cu câteva decenii, o minaseră militarii sovietici. La câțiva metri distanță, unii sunt în mare pericol, alți în siguranță. Există o secvență extrem de tensionată, în care medicul încearcă să ajungă printre mine la doi camarazi răniți, folosind o metodă extrem de riscantă.

Dacă sunteți mai slabi de înger, nu vă uitați.

6. Rescue Dawn (2006). Unul dintre filmele mai puțin cunoscute ale lui Werner Herzog, dar ce film! Christian Bale face un rol memorabil, dar după mine Steve Zahn, mai cunoscut pentru aparițiile din comedii, e marea surpriză. În 1965, în timpul războiului din Vietnam, un aviator, al cărui avion fusese doborât în Laos, cunoaște alți prizonieri de război, deja într-o stare mentală vecină cu nebunia, alături de care croiește un plan de evadare din junglă. În urma bombardamentelor americane, e o foamete cumplită. Filmările s-au desfășurat în sens invers cronologic față de acțiunea peliculei, iar actorii au slăbit considerabil. În film, evident, ei slăbesc pe măsura trecerii timpului și a fugii prin junglă. Bale a dat jos 25 de kilograme (el slăbise cu doi ani în urmă și pentru rolul din The Machinist), Zahn a lăsat și el vreo 18, chiar și regizorul Herzog, în semn de solidaritate, a slăbit vreo 14 kilograme.

7. Idi i smotri (Come and See) – 1985. Cum să lipsească rușii din această listă? Ăștia când fac un film despre subiecte grave – dragoste, moarte, război, femei,… etc -, te fac să le uiți pe toate celelalte. În 1943, anul invaziei germane în Uniunea Sovietică, un băiat care găsește o armă în nisip dintr-un sat bielorus e încorporat în Armata Roșie. După ce familia îi e omorâtă de naziști, începe o spirală a nebuniei și a abjecției.

Deocamdată, am strâns 13 filme în această listă, dar n-aș vrea să rămân la un număr ghinionist. Pentru completarea părții a doua a textului, vă rog să recomandați și voi filme bune și puțin cunoscute despre război. Vă mulțumesc!

Spune-ți părerea!

38 Comments

  1. #random
    As mai avea o recomandare, dar nu de film ci de un site.
    https://letterboxd.com/ – e mai simplu si mai fain de folosit pentru a tine o evidenta a filmelor vazute (cui ii trebuie). Si mult mai ok ca sa descoperi ce filme a mai vazut celalalt :3 si ce note (stele) i-a dat. Daca aveti conturi, let me know :3

  2. @Olga Khan:

    Adevarul e ca multa lume nu l-a vazut, desi e unul dintre cele mai bune filme romanesti facute vreodata dupa una dintre cele mai bune carti romanesti scrise vreofata.

  3. Savior, 1998, regie Predrag Antonijevici, producator Oliver Stone(si inca cineva). Salvador intra la categoria filme de razboi?

  4. Harpa birmaneza 1956 Kon Ichikawa e un film japonez bun despre razboi, care este putin cunoscut.

  5. @Rinnad:

    Am mai auzit de Savior, dar încă nu l-am văzut. L-am pus pe listă. Mulțumesc. Când zici „Salvador”, te referi la filmul lui Stone cu James Woods și Belushi?

  6. Mie mi-a placut si „Paths of glory” al lui Kubrick. O lista buna :)

  7. Offtopic agresiv: Cine are sanse mai mari? Ronnie? Higgins? Sau altul? (Kyren Wilson, de exemplu)

  8. As recomanda cateva filme depre WWI, care pe mine m-au impresionat: „Paths of glory” (1957), regia Stanley Kubrick, cu Kirk Douglas in rolul principal; „All quiet on the western front (1930), „La grand illusion” (1937) – capodopera lui Jean Renoir, cu Jean Gabin, „Sergeant York”(1941), regia Howard Hawks, cu Gary Cooper, „Der rote baron” (2008), „Joyeux Noel” (2005) – despre armistiul de Craciun, „A farewell to arms” – ecranizarile dupa romanul lui E.Hemingway, din 1957 cu Rock Hudson sau cu Gary Cooper in 1932…

  9. Salut.

    The Bridge on the River Kwai (1957)

    Si ceva despre razboiul rece: The Lives of Others (2006)