in Sfatul bătrânilor

O călătorie cu domnul Țopescu

Pe vremea aceea era important să ai un sprijin. Adică, fiecare avea prieteni și colegi, dar nu în toți puteai avea încredere. În acea voce puteai avea. 

Nu am cunoscut încă un om care să poată transmite atât de multe doar cu glasul. Era ca o clădire cu foarte multe încăperi și cu nenumărate unghere, fiecare de o altă formă și găzduind o altă umbră. Vocea aceea spunea, dincolo de cele ale meseriei, chestiuni mai importante: că un om putea, în acele vremuri de intensă prostie și de crescândă răutate, în care totul se fărâmița în jur, să rămână normal. Spunea că toți cei ce urmăream acea întrecere sportivă suntem laolaltă în aceeași poveste, mult mai împreună decât ne-ar fi putut aduce Daciada ori o defilare de 23 august.

Avea tonuri și nuanțe, ascunzișuri, subtilități și, mai presus de toate, cât de multă sinceritate putea avea. De pildă, la sfârșitul comentariului, când era silit să spună ceva despre „conducerea de partid și de stat”, cobora, aproape insesizabil, tonul. Nu rămânea nimic din căldura și blândețea cu care vorbea de Nadia, de Ilie, de Dobrin, de Gațu. Această voce ar trebui să rămână în catalogul gesturilor subversive românești, alături de scheciurile lui Toma Caragiu sau cele ale lui Mircea Crișan, de piesele lui Alexandru Andrieș și de genericul radiocenaclului care conținea începutul piesei „Om bun” a lui Dan Andrei Aldea, deși Aldea plecase din țară.

Amintirea mea favorită cu domnul Țopescu a fost de la transmisia Olimpiadei din Moscova, când Nadia a fost furată ca-n codru la proba de individual compus. Atunci, concursul fiind întrerupt, s-a așteptat live, la TVR1, timp de aproape jumătate de oră, o notă la bârnă pentru Nadia. Țin minte bine pentru că era ziua mea, eram la țară și ne uitam toți la televizor. În acea jumătate de oră, am călătorit fără viză cu comentatorul. Minute în șir, în așteptarea deciziei, camera trecea pur și simplu peste chipurile spectatorilor din tribune, iar domnul Țopescu le alcătuia pe loc biografii fictive. „Această doamnă s-a certat cu soțul, probabil din cauza banilor. Fata din spatele lor nu este foarte interesată de gimnastică, ci mai degrabă de băiatul din fața ei”. Credeți că era ușor? Nu era. Mai ales într-o perioadă în care puteai plăti scump o vorbă scăpată aiurea.

Am trăit multe victorii sportive alături de domnul Țopescu, iar cei din generațiile mai vârstnice chiar mai multe. Totuși, ce iubeam enorm la Domnia Sa era comportamentul la microfon când echipele ori sportivii noștri pierdeau. Nu era furie acolo, nici frustrare, numai exprimarea elegantă a unui of, îndemnul de-a trece peste supărare și de-a merge mai departe, atitudine care, și ea, ca performanțele sportivilor noștri din acele vremuri, a închegat câteva generații iubitoare de sport. Era o lecție de păstrarea decenței în orice condiție de la care n-a abdicat nicicând.

A fost un domn cu multă măsură, pricepere și delicatețe. Dumnezeu să-l odihnească.

Spune-ți părerea!

  1. A mai plecat un personaj care ne-a marcat tinerețea. Mulțumesc pentru toate momentele de neuitat ,pentru clipele in care vocea inconfundabilă a comentatorului transforma miraculos un Venus 5 in „Montreal Forum” …
    Dumnezeu sa-l odihneasca!

  2. A fost un cetatean cum n-au fost multi in Romania, un profesionist perfect, cunostea si folosea limba romana literara, un ambasador al totalitatii umane, om public nascut in lumina reflectoarelor, narator la mare inaltime, mereu avea o poveste de adaugat in comentariile facute si nu-si pierdea cumpatul. Cu un mare calm a anuntat si momentul cand Ilie Nastase care juca cu americanul la Bucuresti si bravul roman l-a injurat cum nu s-a mai auzit pe romaneste asa ceva cand toata Romania urmarea meciul decisiv, cine va deveni numarul 1 planetar in tenis!!!

    S-a oprit si vantul de la ce a zis Ilie, iar Dansul a remarcat ca tenismanul roman s-a folosit de niste „romanisme” la un moment nervos pe teren si a mers mai departe insa noi oamenii de rand, ne era si rusine sa ne uitam unii la altii si nu credeam urechilor ce am auzit. A trecut timp pana ne-am acomodat doar cu ideile ca asa se comporta un sportiv care reprezinta tara in acel moment, etc.

    Nu stiu cum s-a descuracat cand jucatorul american l-a intrebat sa-i traduca ce a zis Ilie …

    Romania a pierdut o mare personalitate!!!

  3. I-am zis mereu *magicianul*…
    Numai cu El am reusit sa fiu la competitiile sportive din lumea larga, doar privind ecranul acela mic monocolor al TV ului.Eram pe stadion, in atena , pe ringul de gheata,ACOLO cu dl.Topescu.
    Cine ar fi reusit asa ceva ?!? cand nici pana la Ruse nu aveai voie…doar UN magician!
    R.I.P.

  4. A fost ca un inger de bun. Suntem mai singuri acum, tacerea e mai tacuta fara vocea lui.

    Am stat langa el, puteam sa-l ating, atat era de aproape. Modest, asa numai cum numai oamenii buni pot fi.
    A umplut o sala de 1000 de oameni veniti sa-l asculte cand era cazut in dizgratia dictatorilor. Am fost sa-l ascultam pentru ca ne era dor de el.
    Acum vom ramane cu dorul nestins.

    Daca m-as putea intoarce in timp, as vrea sa-i pun o mana pe umar si sa-i spun: Multumesc Cristian!