in Sfatul bătrânilor

Neînfrânții

Îmi place să-i văd pe campionii căzuți cățărându-se la loc spre vechile lor socluri, după cum îmi place să-i ascult pe bătrânii vocaliști încercând să extragă din ei vocea anilor dintâi. Nu atât rezultatul contează, cât străduința, acea călătorie în adâncul propriului eu. Disperarea e poate singura formă de energie care se poate compara cu cea a tinereții. 

Acum vreo trei ani, Djokovici era un Protoss (cei care au jucat StarCraft vor înțelege mai bine), doldora de capacități psionice, un zeu electric ce se putea dedubla pe terenul de tenis. Aveai senzația că, de îndată ce mingea pleca din racheta adversarului, sârbul îi putea vedea viitorul într-o fracțiune de secundă, iar cea mai bună versiune a sa urma să o intercepteze și să o transforme în punct. Era peste tot, cel mai bun, printre atâția jucători foarte buni.

Astăzi, după o operație la cot și-o bizară schimbare de staff, asupra căreia, parțial, a revenit, Djoko este un Terran, membru al unei specii ce încearcă să se adapteze schimbărilor. Uneori, deși joacă din ce în ce mai bine, prim-planurile ne dezvăluie uneori o licărire anume. Nu-i teama de înfrângere – sportivii mari nu se tem de înfrângeri -, ci frica de-a nu mai putea fi niciodată Nole din 2015.

Și mai greu este, bănuiesc, pentru Serena. La aproape 37 de ani, nu știu de unde-și extrage motivația. Puțini ajung la o asemenea împăcare de sine obținută tocmai prin continua luptă cu sinele. E mai mult decât a câștiga trofee, olimpiade, bani, turnee, de-a fi numărul 1 atâta timp, de-a avea o familie. Ce? Habar n-am. Despre resorturile aceastea care o împing înainte, deși are (ceea ce credem noi că e) totul, nu știm nimic.

Știm însă să analizăm costumul ei (care o protejează de cheagurile de sânge apărute după naștere), să ne minunăm grobian de contururile trupului, triști arbitri ai eleganței care exact asta nu văd: eleganța.

Florian Pittiș descria, acum mulți ani, momentul în care Joan Baez s-a urcat pe scenă la Woodstock, după miezul nopții, la capătul primei zile de concert. O femeie singură în fața a zeci de mii de oameni încinși, beți, „fumați”. În liniștea aceea, oricare dintre ei ar fi urlat ceva urât din întuneric putea destrăma vocea aceea de-abia acompaniată de chitară. Unul n-a urlat, unul n-a strigat, unul n-a înjurat.

Aproape jumătate de secol mai târziu, suntem capabili să înjosim în public o femeie, fără să realizăm cât de mult greșim, mai ales față de această persoană, cu totul specială.

Serena Williams are un curaj uluitor, pe care doar femeile îl pot avea: rezistența implacabilă la rău, cu lentoarea aceea de plantă carnivoră cu care se deplasează între mingi, de parcă ea ar putea merge cu pași măsurați, sub ploaia de răutăți, până la marginea lumii și dincolo de ea. Mi se pare fascinant că o persoană care se deplasează atât de puțin reușește să-și adapteze atât de bine jocul acestei situații, încât și acum, la aproape 37 de ani, să dea ora exactă în tenis.

Nu costumul acela e important și ce arată din anatomia Serenei, ci modul în care-l poartă, cum se oferă cu toate punctele ei fragile judecății publicului, ca o retortă unde să ne consumăm rasismul și misoginismul.

Și poate că zâmbetul ei superb la victorie e singurul indiciu pe care ni-l lasă spre a-i înțelege motivația: e pura bucurie de-a învinge, atâta timp cât victoria e posibilă.

Acest articol poate fi citit și pe site-ul prieten www.mirceamester.ro.

Tu ce zici?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

67 Comments

  1. Dacă nu sunt de acord cu tine, mă baţi? :) Serena nu e persoana aceea care făcea astm, bronşite, crize de tot felul la turneele de mare şlem pe care le câştiga? Sigur, le câştiga fiindcă se trata, cu acordul forurilor abilitate, cu medicamente care, al dracu, conţineau substanţe interzise. Adică substanţe care te scoteau din starea de Terran şi te duceau în cea de Protoss. A recunoscut că lua, deci nu e de la mine. De la ea ştiu şi afecţiunile. Iar cu cheagurile de sânge legate acum parşiv de naştere, a mai avut probleme şi când era fecioară, vezi ce a declarat recent coachul ei. Aşa că la mine nu mai are credibilitate. Iar dacă ea are dreptul să câştige turnee de GS cu substanţe interzise (apropo, o ştii pe una Andreea Răducan?), atunci şi eu am dreptul să-i spun să mă lase, că e şi hidoasă, nu doar bolnavă. PS Înlocuieşte Serena cu Lance. Sau cu Florence Griffith Joyner. PS Uite de aia o iubesc pe Simona, că după meciuri de senzaţie ori ajunge pe perfuzii, ori ia un 6-0 scurt. Cât de uman.

  2. @marius:

    Nu te bat, că te bați singur. Îți las comentariul doar pentru că este ilustrativ pentru răutatea despre care scriam. Crezi că ești analitic, dar ești doar rău, omul care își împachetează umorile în cuvinte alese și-n jumătăți de argumente. Folosirea unui singur cuvânt te trădează: „hidoasă”. Puteai alege să nu-l folosești. L-ai folosit și acest fapt spune multe și nu despre Serena.

  3. „Știm însă să analizăm costumul ei (care o protejează de cheagurile de sânge apărute după naștere)”

    N-am auzit asta decat de la ea. Am avut si eu 2 nasteri foarte complicate dar n-am avut asa ceva si nu eram intr-o clinica privata unde am inchiriat 1 etaj intreg sa nu atace reporterii sau alti hoti de nou nascuti!!! Pe care parte al piciorului ar trebui sa se vada acele cheaguri??? Am avut 2 operatii una in Franta cu 35 de ani in urma si n-am avut cheaguri de sange si nici in State cat mi-au scos Fierea.
    Ea merge doar la doctori de mana a 3-a, din Africa Centrala sau Congo ajunsi pe aici de sub garduri si e tratata sub un Baobab fara anestezic??? E cazul de pus stop la fanteziile ce ne dicteaza ca eu nu pot sa cred asa ceva. Daca avea si inca n-au trecut e pe moarte, dar nu este, deci n-are nici pe draqu’ doar minte pe cine poate sa fie mai bine tolerata ca nici ea n-are nevoie nici de bani sau de faima, dar se plictiseste si nu stiu cate prietene are dar nici jobul de mamica nu-i prea surade la varsta asta. A fost libera pan-acum, o fiinta mica cam greu o mai tine in ham si acasa la dadacit, desi acea copila i-a usurat trecerea de la singular la plural, de obicei e singurul motiv la multe ca au fost cerute si de nevasta inainte de nastere sau dupa!!!
    Daca Simona ar fi aparut in ceva toala de nemaivazut pe un teren de tenis, precis era interzisa si din Antarctica dar ei nu i s-a spus nimic. Ceea ce cred eu ca ea n-are nici o forma umana pe moment si un costum din asta dupa care forma ea are de luat si nu invers ii permite sa apara in public, in fustita doar fii-sa o sa mai fie vazuta pe teren sau altundeva, precis se va si opera si retrage incet cand nu va mai incapea nici in acel model de mumie. Motivatia este sa nu sara in gol de plictiseala, face orice sa fie iar in jur de oameni care o aplauda. Unele femei dupa nastere au senzatia ca sint abandonate, copilul sau sotul nu mai conteaza, hormonii actioneaza in amestec cu alti hormoni cu care-i plin corpul ei si iata rezultatele. Curios ca deloc nu se comenteaza conditia ei pe nici o lungime de unda, parc-ar fi invizibila, pana ce Simona cand nu avea sponsor, a aparut in ceva chinezesc si era extrem de criticata desi era model acceptat doar nu purta si un LOGO.

  4. @marius:

    Dacă jignești o persoană – mai ales o femeie – în spațiul public, spunând ceea ce simți, da, e ceva rău. Fără acel cuvânt, „hidoasă”, se putea discuta. Acest mod interesant de a vedea lucrurile se numește educație.

  5. Ce dezamăgire eşti, Adrian! „Îţi las comentariul doar pentru…”, ăsta sună deja a Dragnea, Trump, Coreea de Nord. Cu ce mă bat singur? Nimic nu zici despre ce semnalam acolo, dopaj, Răducan etc, doar hidoasă ai luat din context, un atribut extrem de potrivit la cum se îmbracă şi arată, din punctul meu de vedere. A, n-am voie la puncte de vedere?
    PS Încă râd: Adrian Georgescu, marele moralist, miştocar etc la adresa oamenilor politici (nu e ironie, eşti mare, şi eram fan de-al tău, fiindcă îţi împărtăşesc ideile), deci acel Adrian Georgescu îmi zice la un comentariu argumentat şi fără bipuri: „Îţi las comentariul doar pentru că…”. Am înţeles, să trăiţi! Aici, pe blogul tău eşti Dumnezeu, te manifeşti ca atare. Sper să nu intri şi în politică!

  6. @marius:

    Nu cu mine trebuie să te lupți, ci cu acea parte din tine care te face să descrii o femeie drept „hidoasă” într-un loc public, că e restaurant, website, academie de biliard ori tribună. Sigur că ai voie la puncte de vedere, iată-l acolo vizibil, chiar dacă, în acest caz, e mai degrabă un pumn de vedere. Una e ironia, alta mitocănia. Cele bune îți doresc.

  7. E ultimul răspuns, deci nu te speria, nu facem serial. 1) Nici acum nu zici nimic despre dopaj, dovada clară a faptului că după ce îmbrăţişezi o idee, nu o laşi din braţe chiar dacă ţi se demonstrează că e aberantă. Are o denumire chestia asta, nu-mi vine. 2) Nu e o fractură de logică să mă acuzi pe mine de mitocănie că o fac pe Serena hidoasă, în timp ce tu zici de Dăncilă că e proastă în locuri mai publice decât blogul tău? Sau să dai like la texte explicite despre curve şi supt?.

  8. Vad ca discutia a luat-o in alta directie!

    @Adrian de ce nu ignori cuvantul „hidoasă”?
    @Marius de ce nu retragi cuvantul „hidoasă”?

    Cred ca discutia era interesanta pe celealte argumente ale lui @Marius!

  9. @Bogdan:

    Păi, e foarte simplu, pentru că textul meu este exact despre asta: despre cei care lovesc oameni ce nu se pot apăra. Nu despre cifre, „a fost sau n-a fost?”, „e X dopat?”, „merită Y sau nu să fie campion?”.

  10. @Olga Khan

    Textul de mai sus nu e despre Simona, deloc. Nu e o comparație între cele două sportive, nici între costume, nici între sponsori și nici între statutul marital.
    Vă spun doar, ceea ce cu siguranță știți, suntem diferiți – sunt femei care nasc cinci copii, să zicem, și își revin spectaculos, și sunt femei pe care o sarcină / naștere le răpune. Probabil știți că persoanelor care acumulează kilograme în plus în timpul sarcinii le este mai dificil să se recupereze. Probabil știți și că pot apărea accidente / excepții în absolut orice situație medicală. Așa cum spuneam, suntem diferiți și reacționăm diferit în fața bolii/ condiițiilor / sarcinii / intervenției chirurgicale. Nu este vorba despre medici. Știu doctori din Congo care participă cu succes la misiuni de recoltare de organe (pentru a fi transplantate ulterior), așa că medici de primă mână pot fi găsiți / întâlniți oriunde. Probabil știți sau ați auzit că în spitale (inclusiv în cele din România) se dau pacienților ciorapi speciali, de compresie, după intervenții neurologice, biopsii sau de ortopedie. De ce? În scopul prevenirii formării / apariției / migrării unor cheaguri de sânge. Există oameni care își fac zilnic injecții cu Clexane, există oameni care mor din cauza acestor cheaguri de sânge, există copii cardiaci la care apariția unui hematom este urmărită și monitorizată tocmai pentru că nimeni, dar nimeni, nu știe încotro va ajunge un mic cheag de sânge.
    Textul este despre sportivitate, despre recunoaștere și despre admirație. Despre bucurie, dacă vreți – de a face ceea îți dorești. Probabil este un text și despre noi, și despre capacitatea noastră de a ne accepta așa cum suntem.

  11. „Serena Williams (36 de ani) a revenit cu o victorie la Roland Garros, primul turneu de Grand Slam pentru jucătoarea de tenis după ce a devenit mamă. Serena a purtat un echipament neobișnuit, cu intenția de a le transmite un mesaj de susținere tuturor femeilor care luptă cu kilogramele în plus după naștere.

    După mai multe luni de incertitudine, în care Serena Williams a fost criticată, direct sau prin ricoșeu, pentru forma fizică în care se află, marea jucătoare de tenis a revenit pe scena unui turneu de Grand Slam. Nu a fost Australian Open, așa cum și-a propus înainte de a o aduce pe lume pe micuța Alexis, în septembrie 2017, ci Roland Garros, însă revenirea a fost spectaculoasă din toate punctele de vedere.

    Serena a debutat cu o victorie în două seturi în fața Kristynei Pliskova, jucătoare aflată în acest moment pe locul 70 în clasamentul WTA. Purtând un echipament atipic, inspirat de eroina de benzi desenate Catwoman (Femeia pisică), marea jucătoare de tenis le-a dat peste nas tuturor celor care au făcut comentarii răutăcioase legate de felul în care arată.”

    https://www.click.ro/sport/tenis/serena-williams-mesaj-puternic-de-la-roland-garros-pentru-mamele-care-lupta-cu

    ***********************

    Nu cheaguri de sange este motivul ci forma corpului/sac de cartofi, asa cum am spus mai sus.
    Pe mine nu ma poate pacali nici chiar ea cu un papagal saracacios ca n-are prea multe clase din scoala doar diplome!!!

  12. Imi e sila de texturi din acest stil comunist, asta le adresezi altora, esti superficiala, daca vii sa ma lecturezi cu ce este o hematoma, ai gresit la pariul.
    Nu-s nici pocaita, mai bine trimite lor sa rumege talentul tau si intre timp mai inveti cum se scrie pe computer adica typing ca ai mari greseli ca n-ai invatat asa ceva niciodata.
    A scrie este o arta, a mazgali poate si o pisica. Scuteste-ma.

  13. Văd că stăpâniți teoria argumentației. Și sunteți și politicoasă…
    Nu îmi amintesc să ne fi tras de brăcinari.
    Altfel, toate bune. Oamenii care au certitudini asemeni dumneavoastră mă sperie.

  14. @Olga Khan:

    Nu apreciez modul în care vă adresați unui alt comentator.

    Iată de ce: atacați persoana, nu ideea. Trăiți în SUA, dar citați articole din Click :) Vorbiți de greșeli de exprimare, dar le faceți cu duiumul. Tratați un alt comentator cu aroganță, ceea ce aici dvs. nu vi s-a întâmplat. Mai ales pe unul care vi s-a adresat extrem de cuviincios. Ați mai avut replici rasiste și arogante, le-am trecut cu vederea, din respect pentru vârsta înaintată.

    Aceasta e ultima pe care o accept. Dacă nu, se poate comenta și la Click.

  15. d’aia imi place sa te citesc…uneori zici cu vorbele tale ceeace imi trece mie prin sistem! multam fain!

  16. Îţi prezint scuzele mele că nu sunt parolist. Mi-am adus aminte un episod (da, mi-am amintit, nu am săpat, cum sugerezi apropo de postările tale), şi aş vrea să-l prezint. US Open 2015, semifinală Serena-Vinci. http://adevarul.ro/news/sport/momentul-serena-injura-vinci-usa-cortului-8_55f3bf5af5eaafab2c850fca/index.html
    Cum respectă ea femeile! Cum apreciază ea efortul celuilalt! Deşi încerci să induci ideea că oamenii „e” răi, iar tu asta ai urmărit să sancţionezi prin articol, au mare legătură răutăţile oamenilor cu dopajul. Sau, uite mai sus, comportamentul ei…gingaş! PS Excelent şi respectul faţă de fani, faţă de cei care au cumpărat bilete la meciul de azi! Superbă fiinţă, nobile gesturi! Neînfrânta! De dopaj!

  17. @AG, iti respect talentul si toleranta. Eu de mult as fi interzis o dama ca Olga Khan. O fi dânsa in etate, dar asta nu e o scuza pentru defularile penibile si jignitoare (that said, tare as vrea sa vad corpul fara cusur al doamnei mai sus citate). Contrar a ceea ce credem, lumea nu s-a indobitocit (in comparatie cu alte secole), dar acum are posibilitatea ca in spatele unui ecran, a unei tastaturi si a lipsei tragerii la raspundere sa isi exprime limitarea intr-un spatiu public.

  18. Adrian, observ că ai fost destul de „dur” cu @marius din cauza unui adjectiv folosit, dar ai cam rămas fără replică la comentariul Olgai, care spune cam același lucru, doar un pic mai „soft”.
    Și dacă nu îți amintești, dă-mi voie să îți aduc eu aminte că tatăl acestei „individe” a făcut-o pe Irina Spirlea „curcan mare și alb” – asta apropo de lovit în oameni care nu se pot apăra.
    Si încă ceva: ce mi-ar mai place să o văd pe Sharapova că se îmbracă exact la fel ca oponenta ei din sferturi. Și nu sint deloc fanul rusoaicei, dar acum chiar că aș vrea să cistige…

  19. Cînd am scris comentariul de mai sus încă nu apăruseră ultimele comentarii… In fine, doar o observație mai vreau să fac: observ că noi, cei cărora nu ne place această „persoana”, NU avem dreptul să fim diferiți, așa e, Diana? Mă rog, nu prea scriu eu mult pe site, deși îl urmăresc cu mare plăcere pe Adrian; astăzi am fost dezamăgit, dar nu cedez eu așa ușor, așa că o să îl urmăresc în continuare…
    O zi buna!

  20. @florin:

    N-am rămas fără replică, i-am spus doamnei ce era de spus, probabil n-ai citit. Cât despre „adjectivul folosit”, era unul nasol, mai ales când e asociat unei femei în public. Poate am fost cam dur, cine știe?, dar prefer să fiu astfel cu domnii decât cu doamnele. We can take it.

    Din păcate, Serena s-a retras, așa că nu ne rămâne decât să ne dorim ca Mașa să joace îmbrăcată cum vrea ea, chiar și-n pungi de plastic, iar Halep s-o bată în finală. Mi se pare că așa e traseul, să se găsească de-abia în finală, nu?

  21. @florin:
    Din punctul meu de vedere, e simplu. Una e sa nu-ti placa cineva, alta e sa-l jignesti in public. Cat despre argumentatia Dianei, nu gasesc un loc care sa fi spus ceva nelalocul lui ori ceva care sa justifice chestiunea cu „noi nu avem dreptul sa fim diferiti?” Este evident ca ai acest drept.

  22. Wow, polemica s-a …dus de-a dura.
    *sportivii mari nu se tem de infrangeri* pana isi epuizeaza resursele.
    Aici e apreciata dupa rezultate ,especially….”the best golf player is black, the best rapper is white”…si tennis,Serena.Cu atat mai mult.(ambele surori au iesit din tipic cu multe sacrificii in copilarie)
    Nu ne pasa de ce costum poarta .Bravo ei.
    De fapt m-am oprit aici sa contribui pentru Joan :)(asa a fost)
    https://m.youtube.com/watch?v=2MSwBM_CbyY

  23. Point on , maestre! De ce ne asteptam ca acesti sportivi sa fie modele , si mai ales sa dam cu pietre cind prezinta slabiciuni sau alte imperfectiuni! Pe toti acesti critici de canapea inainte sa faca comentarii , sa se priveasca in oglinda si pe linga asta sa analizeze ultimele 24 de ore din viata lor cit de perfecti au fost. Pina la urma sintem toti la fel :umani !
    Sa faci misto de aspectul fizic al unei persoane mi se pare treapta de jos a fiintei umane!
    Deunazi am fazut filmul I, Tonya! . Doamne cit a indurat femeia aia si cit a avut de indurat din partea „criticilor” . Lumea facea misto de costumele ei ,dar nu stiau ca si le coase singura si a fost clar dezavantajata de judecatori pt ca nu avea o familia model.
    La fel cu dopajul urlam din canapele „se dopeaza” dar citi dintre noi se antreneaza cot la cot cu ei sa vedem ce usur este.
    Un alt „dopat ” de talie mondiala Usain Bolt a declarat intr-un interviu : proba de 100 de metri este cel mai usor lucru. Antrenamentele zilnice este greul. Dopati , nedopati cred ca nu avem nici un drept sa ii criticam pt ca majoritatea au sacrificat poate cea mai frumoasa periada a vietii : tineretea.

  24. @fighter:

    Eu am spus demult: nu vreau să dau sentințe despre dacă X sau Y sunt dopați. Nu am instrumentele necesare pentru darea acestor judecăți, de aceea nu am ce face decât să-i consider, până la proba contrară, „curați”.

    Dacă mă întrebi pe mine, dar e ceva nedemonstrabil și nici măcar n-am argumente pentru asta, majoritatea sportivilor, mai ales din unele discipline, se dopează. Nici nu cred că se mai poate astfel. Pur și simplu e inuman ritmul în care se joacă tenis, de pildă.

    Usain? E adorabil. Făcea să pară lucrurile ușoare. Greu va mai apărea unul cu asemenea dar la 100m.

  25. Ai suparat-o pe delicioasa doamna Olga ! Sa stii ca ne certam . Hai inapoi la morse care joaca bingo si seriale jamaicane care iti amintesc de Marcel Mastroianu ca prea ai scris frumos de doamna Me Me Me de Bronx . Si nu merita .

  26. „Pentru prima dată în carieră, tenismena Serena Williams (36 de ani) s-a retras dintr-un turneu de Mare Șlem. Pentru acest lucru, Ion Țiriac a atacat-o pe fosta campioană.

    Americanca aflată în prezent pe locul 451 WTA a decis să abandoneze Open-ul Franței chiar înaintea meciului din „optimi” cu marea sa rivală Maria Sharapova, din cauza problemelor la mușchii pectorali. În ultimele luni, Ion Țiriac și Serena Williams s-au contract de câteva ori, iar acum miliaradrul român a profitat de gestul americancei de la Roland Garros și a taxat-o din nou.

    „Toţi aceşti ‘monştri’ care sunt nişte personalităţi enorme, dn când în când, fac lucruri care nu ar trebui să se facă. La Madrid era (n. red – Serena Williams) pe tablou până în ultimul moment, apoi s-a retras. La Roma era pe tablou până în ultimul moment şi s-a retras. Aici (n. red – la Roland Garros) există o regulă că nu ai voie în costumele în care ea s-a prezentat la turneu şi, totuşi, au acceptat. Acum, se retrage din meciul pe care-l aşteptau 20.000 de spectatori. E păcat! Cu tot respectul, trebuie să respecte regulile”, a spus Ţiriac, pentru Digi Sport.

    Cat de nesimtire isi permite marea tenismena!!! pe langa toate cat au tolerat pentru ea doar sa participe … va urma de curand marea vacanta fara sfarsit inafara terenului de tenis.

  27. @ Adrian Georgescu
    Nici mie nu mi-a placut felul in care mi s-a adresat respectiva ca nu recunosc despre ce este vorba in topic. Citez din presa romana ca mereu se cerea in limba in care se discuta pe forum sau grup sa fie si citatele despre tema. Te las cu pocaita ca nici eu accept asa ceva si rezist sa nu mai scriu, dar nu varsta mea asa de inaintata ma forteaza la decizie, ci scarba de aceste situatii.
    Nu de greseli de ortografie am vorbit, dar nici asta nu mai conteaza.

    Ciao!

  28. Din pacate un schimb de opinii se inflameaza foarte usor. La adapostul net-ului, bineinteles. Not a fan of Serena, dar alegerile fiecarei persoane trebuie respectate si nu taxate cu cuvinte dincolo de bariera jignirilor. Si chiar nedepasind-o, atacul ad hominem, fie el si sub o forma eleganta ramane oricum inacceptabil. Pacat de IQ-urile si educatiile dvs. Sad but true, uite asa, lumpen-proletarii/metaforic spus, no offence for working class heroes, ne vor avea la degetul mic. Uniti nu de solidaritate, ci de convingerile lor de neclintit. Pe care, se pare, ca ni le afisam si noi. P-ale noastre, zic.

  29. Stai ca inca sint ravasit de superbul zimbet la victorie al Serenei si pura ei bucurie . Nu mai zic de asemanarea cu Joan Baez . Inima mi-e acum intre refrenul lui Robert Zimmermann si reverul lui Dieguito Schwartzman . Mai lasa-ma vreo doua zile sa-mi revin .

  30. Spun si eu acum ce au spus si alti „mediatori”. El nu trebuia sa foloseasca cuvantul „hidoasa”, dar nici tu nu trebuia sa te opresti doar acolo si sa ignori niste argumenete care cam exista.
    In liceu imi placea sa chiulesc cam mult( ti-am ridicat-o la fileu; poti acum sa spui ” se vede dupa cum te exprimi:) ). Dar imi asumam treaba asta si terminam trimestru de trimestru cu nota scazuta la purtare pt absente nemotivate. Spre deosebire de cei cu care faceam asta si care veneau la sfarsit cu teancul de motivari medicale obtinute pe bani sau de la parintii doctori. Si care ma mai si faceau fraier ca eu nu fac la fel.
    Asa si-n tenis…”ca-asa-i in tenis”…Sharapova este acum pt toti „dopata si drogata”, iar surorile Williams care baga de ani pastile cu pumnul pe adeverinte medicale, sunt exemple de urmat…Ca-n ciclism, unde poate ai observat ca mai nou este musai sa ai astm ca sa performezi.
    Daca mai adaugi si desele iesiri reprobabile la adresa altor jucatoare sau a arbitrilor, cred si eu ca Serena nu este tocmai un subiect potrivit pt un articol elogios. Pt mine cel putin, ii ca si cum ai scrie unul la fel despre Lance.

    Si referitor la celalalt neinfrant din articol, pare-se ca i-ai purtat si lui ghinion, pierzand si el. Dar a lasat in urma poate cel mai frumos tibreak vazut de mine de cand urmaresc sportul asta( perioada Lendl, Becker, Edberg).

  31. @Mitenka:

    Hai că după liceu te-ai pus serios pe treabă :)

    Glumesc.

    Insist pe chestiunea cu „hidoasă” întrucât pentru mine e condiția necesară, de bază. De altfel, mai mult decât orice, dpdv social mă sperie oamenii tineri și educați care întreabă senini „Dar ce-am făcut?” și „Înseamnă că n-am voie să spun ce gândesc?” când le spui că nu e OK. E semnul rău al unor vremuri rele în toată lumea. Uimirea domnului în cauză era sinceră: tocmai asta-i problema.

    Acum, cu Serena. În ceea ce privește această problemă, a dopingului, eu cred că sunt două variante pentru noi, ca spectatori: 1. Să intrăm în paranoia „știu eu mai bine, nu mă păcălesc ei pe mine”, 2. varianta carteziană, „eu știu că nu știu nimic”, deci să avem încredere în forurile sportive antidrog.

    Amândouă sunt, până la un punct, la fel de proaste. Eu am scris de câteva ori, m-am oprit la o combinație între cele două. Anume, cred că majoritatea sportivilor din câteva discipline sunt dopați – mai mult sau mai puțin -, dar nu am argumente sau probe în acest sens, astfel nu știu cum aș putea ști care și cât. De aceea, aleg să dau credit forurilor antidoping, măcar pe jumătate. Dacă ei au suspendat-o pe Șarapova, înseamnă că s-a dopat. Dacă nu au suspendat-o pe Serena, înseamnă că nu s-a dopat. Le dau credit, deși nu cred în ei decât pe jumătate, totuși e singurul mod în care mai pot urmări sportul. E o alegere strict pesonală.

    Pentru o informare asupra relației îndelungate a rușilor cu dopingului, dar și a relațiilor strânse dintre cei care controlează și cei care administrează drogurile, îți recomand documentarul „Icarus”. Merită.

    Altfel, repet, textul meu este exact despre cum devenim din ce în ce mai răi și avem din ce în ce mai multe certitudini bazate pe ce?, pe nimic. N-are nicio legătură cu dopingul, poate doar cu cel al certitudinilor.

  32. @Mitenka:

    Daaa, ce tie-break superb a fost la Nole – Cecchinato! Și ce exemplu e Nole! Am trei favoriți în prezent: Schwartzman, Thiem și Nole. Federer e de la sine înțeles.

  33. Sa fiu bine inteles de la inceput . Nu sunt un nostalgic sau un filorus .Dimpotriva. Provin dintr-o familie care a avut mult de suferit din cauza lor. Vorbesc aici de deportari, detinuti politici…nu chestiuni usoare. Deci am o antipatie considerabila pt tot ce vine din est.
    Dar sa fim seriosi…cateodata diferenta intre ei si altii tine doar de subtilitate. Sau mai exact, de lipsa ei. Cand vor sa cucereasca o tara, se pun in tancuri si pornesc. Si gata. Ceilalti in schimb merg ” sa instaureze democratia” sau sa „distruga armele chimice care sigur sunt acolo”.
    La fel si cu dopajul. Ei o fac si o fac industrial, sunt convins. Ceilalti o fac pe adeverinte medicale.
    Deci am ales sa nu urmaresc acel documentar despre dopajul rusesc, facut de cineva dintr-o tara care i-a dat pe Lance, Landis, surorile Williams sau acel inotator despre care se glumea ca are vase wc speciale, facute la comanda, care nu se pot topi cand urineaza. Sau este facut de cineva din tara astmaticilor Froome si Yates?

    …….

    Eu raman cu clasicii, deja, Nole si Nadal. Si nu pt ca sunt glory hunter. Dimpotriva, as spune. I-am adoptat de cand aveau 17-18 ani si am intuit in ei pe acei cineva care-l pot bate pe Federer. Pt care am o antipatie ce nimeni n-o intelege, pt ca sincer nici eu nu prea pot sa o inteleg :)

  34. @Mitenka:

    Foarte bine. E după cum alegi tu, căci partea bună e că poți alege. După mine, asta e o diferență crucială între unii și alții care nu „ține doar de subtilitate”.

  35. Tu realizezi ca ea se vede halle berry cu costumul ala ? She black me black we sistas are biutiful . Aia cu zimbetul superb la victorie si pura bucurie n-o sa te spele o mie de golden showers din paradis . P.S. Mai stii ceva de ea ?

  36. Eu il admir pe Sergio Ramos pentru devotamentul pentru culorile clubului, pentru combativitatea si daruirea lui in joc.
    Lui ar trebui sa-i multumim cu totii pentru ultimul trofeu. E un exemplu de urmat. Sper sa-i calce pe urmele Serenei ca longevitate!
    Amandoi, mari campioni!

  37. ma refeream la ultimul tau comentariu, despre cei care iti dau posibilitatea sa alegi, inclusiv sa alegi sa-i critici;
    dar se aranjeaza comentariile la tine pe pagine cum vor ele; nu merge vad sa dai reply la unul anume;

  38. @Mitenka:

    Știu, dar 1. nu știu cum să rezolv această problemă, 2. pe mine nu mă deranjează puțină dezordine creativă.

    Mă refer la replica ta cu comentariile care se aranjează singure :)

  39. Unora le place Serena, altora Simona.
    Victoria in fata Muguruzei o duce de la statusul de numarul unu la lider.
    Eu zic ca e o diferenta subtila, dar este.

    Go Simo, go!

  40. SE-RE-NA SE-RE-NA !!! Cum dai tu ora exacta in tenis ! Atleto , eroino , desavirsito ! Plus zimbetul ala superb .

  41. Ce calatorie Alex ! Ce aventura fara egal am avut si avem . Si ce om e .Te-as imbratisa cu mare drag si ti-as da o mie de beri .:)))

  42. Singurul lucru care m-a deranjat la Serena …. Oare de ce Serena avea permisiunea …sa se „drogheze legal”… ca nu putea sa se concentreze … hai sa fim seriosi !? Stim foarte bine … ca acum, cand din motive medicale privind sarcina si mai nou alaptarea nu a mai avut voie sa ia acele stimulente … rezultatul se vede … cu ochii liberi …la trei turnee, se retrage subit invocand niste motive puerile, ca sa nu se faca de ras…atata poate fara stimulente ! Se vede asta si la Sharapova care isi revine foarte greu … si nu mai joaca asa cum juca odinioara cu …stimulente ! In rest numai de bine !

  43. @Sorin:

    Sau să fie întreruperea cauzată de sarcină, însăși sarcina și vârsta înaintată, de aproape 37 de ani? Cât de bine ne-am putea pricepe la tenis, intr-o lume ideala, nu cred ca stim.

  44. Sunt de aceeași părere, „hidoasa” nu e cuvântul potrivit, as zice „monstruoasă”.
    In rest, de acord cu Marius.
    ;)

  45. Si eu am avut complicatii la nastere si era sa murim atat eu, cat si copilul, dar la Serena lucrurile au luat o intorsatura urata a doua zi dupa nastere din cauza unei probleme mai vechi, ce putea sa o doboare anul tre ut, dar si in 2011 cand s-a confruntat prima oara cu ea: embolie pulmonara.

  46. Hm ! Eu am obiceiul sa nu sustin ceva daca nu am informatii .
    Daca nu erau hackerii rusi nici acum nu am fi stiut ca Serena se dopa … de ani de zile !!!! Dar jandarmul mondial avea nevoie sa fie in frunte cu orice pret ! Te rog citeste acest articol ! Este important sa ai cateva informatii !

    http://www.ziare.com/olimpiada/jocurile-olimpice-2016/dopajul-legal-al-marilor-campioni-1436419

    Daca mai ai nevoie de detalii, te rog sa nu eziti sa le soliciti ! Lectura placuta !

  47. Sariti repede cu gura impotriva unui zimbet frumos si a unei bucurii pure sau cum plm era . Omul a zis ca nu se pricepe .

  48. @Sorin:

    Un articol de opinie de pe ziare.com despre date obținute prin furt de către hackerii ruși? Hahahaha! Ești delicios, omule. Nu că nu s-ar întâmpla nefăcute prin sport în ceea ce privește dopajul, sunt convins că se întâmplă, dar argumentul tău este cam ca „mi-a spus mie sora unei vecine care-l cunoaște pe nepotul lui Lee Harvey Oswald că a citit într-un ziar că nu el l-a omorât pe Kennedy”.
    Chiar am râs. Mulțumesc frumos :)))

  49. Sa ne amuzam de amuzamentul amicilor nostri :)

    Daca ziare.com sunt de ras ce mai spunem de BBC sau TENNIS .com? sau Forbes ????

    https://www.bbc.com/news/world-37352326

    http://www.tennis.com/pro-game/2016/09/venus-williams-wada-russian-hackers-itf-tues-serena-williams-rio-olympics/61109/

    https://www.forbes.com/sites/thomasbrewster/2016/09/13/fancy-bear-hackers-anti-doping-agency-breach/#77555610dd73

    —————

    Sa vedem cu ochi nostri cele doua documente ….

    https://tt.tennis-warehouse.com/index.php?threads/wada-website-hacked-serena-venus-were-allowed-to-use-prohibited-substances.573030/

    Asa ca, amuzament sau nu „Never say never” …. sau mai pe romaneste … ai dracu ruznaci !

    —————-

    WADA confirmed and condemned the attack on its records system, saying investigations showed that it originated in Russia. The Russian government has denied involvement. Following revelations of state-sponsored doping in Russia, Russian athletes in several sports—no tennis players—were barred from competing at the Rio Olympics.

    The WTA tour and USADA also issued statements against the attack on the WADA database.
    The International Tennis Federation confirmed in a statement that the TUEs were authentic documents.

    Serena was granted approval for oxycodone, hydromorphone, prednisone, prednisolone and methylprednisolone in 2010, 2014 and 2015. The first two are medically defined as opioid painkillers, and are banned in the anti-doping rules because they’re labeled as narcotics. The second two are medically defined as corticosteroid anti-inflammatories, a portion of which are generally banned in competition.

    Several of the TUEs were given at times when Williams was not competing, including in 2010 when she missed time with a foot injury and pulmonary embolism. However, a TUE for prednisone was granted a year ago, during the second week of the French Open.

    Venus approved for the following substances from 2010-2014: prednisone, prednisolone, triamcinolone and the generic form of the asthma inhaler symbicort. The first two are medically defined as corticosteroid anti-inflammatories, a portion of which are banned in competition, and the third is defined an antibiotic.

    Venus, who was diagnosed with Sjogren’s syndrome in 2011, released a statement.

    “I was disappointed to learn today that my private, medical data has been compromised by hackers and published without my permission,” she said. “I have followed the rules established under the Tennis Anti-Doping Program in applying for, and being granted, therapeutic use exemptions.

    „The applications for TUEs under the Tennis Anti-Doping program require a strict process for approval, which I have adhered to when serious medical conditions have occurred. The exemptions posted in the hacked report are reviewed by an anonymous, independent group of doctors, and approved for legitimate medical reasons.

    https://www.firstpost.com/sports/rafael-nadal-says-dopers-have-no-place-in-sport-but-believes-tennis-has-best-anti-doping-programme-3006392.html

    https://www.tennisworldusa.org/tennis/news/Serena_Williams/41991/ilie-nastase-accuses-serena-williams-of-doping-/

    http://tennis.life/2018/03/09/comeback-night-serena-asked-drugs/

    https://sport.hotnews.ro/stiri-alte_sporturi-21287916-posibil-caz-dopaj-nivel-inalt-serena-williams-gimnasta-simon-biles-printre-cei-aratati-degetul.htm

    Vorba proverbului „Nu iese fum fara foc !”

    https://www.wada-ama.org/en/media/news/2016-09/cyber-hack-update-data-leak-concerning-41-athletes-from-13-countries-and-17

    https://www.theguardian.com/sport/2016/sep/14/wada-hacking-abuse-debate-theraputic-use-drugs

    Zambesc si eu sa tin isonul ! Ajung aceste detalii !?

  50. @Sorin:

    Russian hackers … :) Asta cu „nu iese fum fără foc” nu e o dovadă. E ca și cum aș publica eu contractul tău de muncă, sustras de hackerii ruși, susținând că ai un salariu de 53.000 euro lunar. M-ai crede? Știu că ai vrea să fie așa, dar m-ai crede că ai un salariu lunar de 53.000 euro? Cum să nu mă crezi?, doar au publicat documentele hackerii ruși!
    Ei, cam așa e și cu listele astea. Ele pot fi adevărate, dar care e dovada că sunt?