in Gazeta Sporturilor

Țara în reluare

După cum probabil ați aflat, nu suntem la World Cup. De fapt, singurele noastre legături cu competiția la care participă și statul Panama sunt articolele de tipul „Astăzi se împlinesc 24 de ani de la golul FABULOS marcat de Hagi la World Cup 1994”

Popor cu memorie scurtă, dar cu multe amintiri eroice, am putea aniversa bara lui Hagi de pe Wembley, dar și un cartonaș roșu providențial primit cândva de adversari. Ori să comemorăm 15 de ani de la cornerul lui Dorinel Munteanu din meciul cu Danemarca.

În nelipsitul interviu cu un fost fotbalist cunoscut – din care nu lipsesc întrebările „vă mai amintiți de meciul X?” și „ce spuneți de Hagi?” – se amestecă minciuna de sine și cerșetoria de atenție. Am fi în stare să-l sunăm pe Traian să-l întrebăm dacă-și amintește de Decebal. „Da, cum să nu?”, ar zice împăratul, după ce i-ar face semn vreunui consilier militar să-i aducă dosarul de cuceriri de pe la începutul anilor 100. „Mare conducător de oști. Păcat că s-a sinucis”.

Pe de altă parte, la așa prezent, n-ai cum să nu fii nostalgic. Mă uitam la meciul dintre Generația de Aur și FC Barcelona. Dac-ar avea voie la cam șapte schimbări pe meci, tricolorii de acum un sfert de secol ar câștiga lejer campionatul românesc. De aceea, mă întreb și vă întreb: de ce ne mai chinuim? N-ar trebui oare să încremenim sportul național în basoreliefuri cu fotbaliști, ca pe Columna lui Traian?

Ar trebui să participăm cu Generația de Aur la toate preliminariile. Cât încă văd, aud și pot sta în picioare, acești fotbaliști sunt oricum peste ce avem și ce-am avut în ultimii 20 de ani. Ce zarvă ar fi! „Hei, sunt românii ăia nebuni care folosesc de juma de secol aceeași echipă!”. Poate n-am ajunge nici așa la turneele finale, dar măcar ne-ar iubi toată lumea.

Pe bune, preferați să-l vedeți jucând pe Hagi sau pe Bogdan Stancu?

La o adică, putem băga în teren duhuri sau amintiri. Am putea fi o excelentă țară de reluări. Punem și R-ul acela când mare, când mic, din colțul de stânga sus al ecranului, apoi vocea lui Ovidiu Ioanițoaia cerând molcom un zoom, să ne lămurim o dată ce-a fost, fotbal sau simulare.

Oricum, la ritmul în care îmbătrânește populația României, în curând chiar vom fi nevoiți să trimitem în teren o reprezentativă de old-boys.

Tu ce zici?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. La o adica, nu mi-ar fi rusine nici cu echipa din 1970/Mexic:
    Din lotul selecționatei române au făcut parte 22 de jucători: trei portari (Necula Răducanu, Stere Adamache și Gheorghe Gornea), opt fundași (Ludovic Sătmăreanu, Nicolae Lupescu, Mihai Mocanu, Cornel Dinu, Dan Coe, Mihai Ivăncescu, Augustin Deleanu și Niculae Pescaru), șase mijlocași (Emerich Dembrovszky, Nicolae Dobrin(pe banca), Radu Nunweiller, Vasile Gergely, Ion Dumitru și Alexandru Neagu) și cinci atacanți (Florea Dumitrache, Mircea Lucescu, Gheorghe Tătaru, Marin Tufan și Flavius Domide). Cel mai vârstnic component al lotului era fundașul Lupescu, de 29 de ani, iar cel mai tânăr jucător român era Ion Dumitru, care avea pe atunci 20 de ani. Purtătorul tricoului cu numărul 10 a fost Radu Nunweiller. Mircea Lucescu a fost căpitanul reprezentativei României.