in Gazeta Sporturilor

Mondialul: o serbare de sfârșit de an

De câțiva ani ni se tot spune că nu mai există echipe mici; când colo, adevărata problemă e că s-au dus echipele mari. Nemții parcă nici n-au fost la Mondial: e ca și cum o trupă mare și-a trimis cărătorii de scule pe scenă să cânte. Italienii și olandezii au preferat să se facă de râs în preliminarii, argentinienii au jucat mai previzibil ca o reluare a unui episod din „Dallas”. Spania parcă ar fi trimis lotul secund de la Albacete. 

Paradoxal, singurele echipe care au oferit palpitații au fost cele de truditori: nordicii și asiaticii, adică acei japonezi ce încă aleargă, precum iepurașii Duracell, sau sud-coreenii care au trimis acasă Germania, deși n-aveau nicio șansă la calificare.

Singura linie tradițională care se păstrează e că echipa gazdă e ajutată ca-n codru.

Este un campionat mondial spectaculos ca explicațiile post factum ale maestrului Stoichiță. Nu vi se pare că toți joacă la fel, de parcă ar avea același antrenor? Cu excepția nigerienilor, trimiși acasă de o greșeală de arbitraj, și a senegalezilor, scoși din joc de cartonașele galbene (apropo, când va introduce FIFA și criteriul de departajare al like-urilor pe Facebook?). A, și a Spaniei, care încearcă – fără succes – să imite ce făcea când era Xavi în teren, dar fără Xavi.

Vin fotbaliștii la campionatul mondial entuziaști ca la munca patriotică, după ce au tras 50-60 de meciuri în sezon. Ce să le mai ceri?

Să vă spun ceva: la edițiile trecute, până acum vreo cinci jucători ar fi plecat acasă cu picioarele în valize. N-o zic pentru că aș aprecia fotbalul violent, ci ca o măsură a acelei determinări ce a dispărut din fotbal. Au fost meciuri la care am avut senzația că adversarii făceau schimb de rețete culinare la cornere.

Cartonașele roșii se dau după niște gâdilături, descoperite de arbitrul central la a treia vizionare, pentru că suntem oameni și toți vrem să ne acoperim regulamentar în fața cuiva. Acest arbitraj video va schimba fotbalul și fiecare decide dacă în sens bun sau rău. Cineva îmi spunea că vom avea mai mulți „fundași tehnici”, ceea ce, de la Baresi și Belodedici încoace, mi se pare cumva o contradicție în termeni. Eu cred, mai degrabă, că fundașii vor deveni afabili și sperioși ca bodyguarzii din farmacii.

Se aleargă mult, dar asta e tot o măsură a dorinței de acoperire, de data asta a antrenorilor. Cei buni, de ceva timp încoace, sunt la echipele mari de club, unde sunt și sumele mari de bani. Ca urmare, selecționerii au ajuns ca meditatorii: cei ieșiți la pensie și cei care vor să muncească în sistem part-time antrenează echipe naționale. Poate și de-asta fotbalul de Mondial este bătrânicios. Asta cu „echipa națională nu se refuză” a rămas doar la noi și, mai nou, la englezi, după ce au vânturat niște pensionari de lux pe la echipa națională.

Dar mai e ceva. Cu excepția lui Mbappe, căruia nimeni încă nu i-a spus că poate lua TGV-ul între localități, n-a apărut încă acel fotbalist definitoriu pentru această ediție de Mondial. Cum a fost Maradona în 1986 sau Schillaci în 1990. Există vreun fotbalist care v-a surprins ori încântat?

Nu. Parcă toți recită o poezie la serbarea de sfârșit de an.

Aproape nimeni nu mai riscă nimic și e păcat.

Tu ce zici?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

13 Comments

  1. Japonia sau Coreea de Sud cu Messi (sau Ronaldo) între titulari ar fi fost pretendente serioase la titlu.

  2. Messi sau Ronaldo la o competitie cu VAR sunt 50% din cei care sunt la club. Aici fundasii au avut posibilitatea sa-i atace, fara sa fie penalizati cu penalty pentru orice apropiere de vedete.

  3. Parca Neymar se diferentiaza ceva mai mult. A si inscris (din nou) cu Mexic. Dar e departe d-alde Schillaci si Maradona. Daca in seara asta ii mai scoate pe englezi in ultimul minut, as mai spune si Kane. Daca nu, nu.

  4. Cavani e cunoscut ca „generos.” Mai mult a surprins Suarez pasandu-i lui Cavani.
    Sa speram ca El Generoso se recupereaza pana vineri si poate juca. Statisticieni experti si mult respectati au dat Uruguayului 33% sanse sa bata Franta– aceiasi care au prezis ca Arabia Saudita sa va califica in sferturi… Pe malul de Est al lui Rio de la Plata toti au rasuflarea taiata saptamana asta pentru aici futbolul nu e important. E TOTUL. Identitatea nationala, argumentul sa fie bagati in seama. Poate, poate candva BBC cand da buletinul meteorologic pentru America de Sud va incepe sa includa si Montevideo si nu se va mai opri la Buenos Aires!

  5. De acord, jucatorii de la echipele mari nu mai au nici o tragere cind ajung la Mondial. Dupa cite meciuri ai precizat ca joaca si dupa in cazul unor jucatori de la Spania si Germania de exemplu care au cistigat tot ce se poate deja, cum poti sa ii mai stimulezi?
    Daca ajung in faze inaintate la Mondial mai raman si fara vacanta de vara. Mondialul se termina pe 15 Iulie, iar cam din 20 Iulie toate echipele mari sint deja la Cupa Internationala prin SUA si Asia sa mai faca un banut.

  6. Vad ca jucatori de la PSG fac fata si baga goluri :Neymar, Cavani, Mbappe, Di Maria.
    Eu nu prea sunt cu echipele nationale.
    Mai bine un meci cu PSG.

  7. Eu nu mai am rabdare sa urmaresc fotbalul din ziua de azi. E prea fitos, dupa cum ai scris, nu mai exsita aceasi determinare, cad la prima atingere ca seceratii, simuleaza aproape non-stop, arbitrii fluiera la aproape orice deposedare prin alunecare, etc…

    Snt fan al Anglei si al fotbalului englez dar si acesta s-a stricat, din cauza banilor, televiziunii, globalizarii si „pussy-ficarii” lumii in care traim. Urmaresc si hocheiul din NHL si odata era un sport dur jucat de barbati adevarati…in ultimii 15 ani s-a schimbat total.

    Offtopic. Recomand un film interesant, despre fotbalul englez, 89 se cheama, https://www.imdb.com/title/tt7614404/?ref_=nv_sr_2. Filmul descrie cum Arsenal a reusit sa castige campionatul Angliei, in ultimul minut al ultimului meci din sezon. Inreressant de revazut atmosfera de pe stadioanele engleze de acu 30 de ani.

  8. Scrii ca vasile cabulea pe vremea lui ciosi .Niciun fior , nici o tandrete , rien de rien . Ai ajuns din jim morrison un justin bieber .

  9. Doliu national in Uruguay. Nici nu s-a distribuit posta in asteptarea partidei.
    Nu e o jelanie zgomotoasa, nu-si smulg parul ci doar sunt sumbru tacuti.
    Partea buna e ca spre desobire de fratii lor de peste gârla nu-si vor intâmpina echipa cu insulte si furie ci vor insista sa la arate lealitate afectuoasa si sa-i felicite ca au facut „tot ce se putea infruntand o echipa tare” si au de ce sa tina capul sus. Tristete sfasietoare am vazut doar la copiii cu obrajii pictati albastru care plangeau in hohote. La TV comentatorii sportivi l-au laudat cu recunostinta pe Griezmann ca n-a strigat „Gooool” nici n-a dansat de bucurie cand a marcat, aratand astfel respect tarii pe care insista ca o iubeste si ca se simte „casi-Uruguayan”— bea mate si mananca dulce de leche– si prietenilor lui apropiati (cum ar fi Godin).
    Brazilia invinsa de Belgia… alt vecin eliminat, dar nimanui nu-i mai pasa aici pentru ca pentru Urugiay Cupa s-a terminat.