in Sfatul bătrânilor

Filme bune și puțin cunoscute. Le Trou

Dacă sunteți de părere că un film apărut acum 58 de ani nu vă poate ține cu sufletul la gură, atunci trebuie să-l vedeți pe acesta. Le trou (Gaura) a „îmbătrânit” extraordinar și e la fel de tensionat și astăzi.

Filmul face parte simultan din mai multe categorii care-mi plac:

1. Filme cu evadări. Din punctul de vedere al suspans-ului, poate sta alături de clasice ale genului precum Cool Hand Luke, The Great Escape, Papillon sau The Shawshank Redemption.

2. Filme care se petrec, în cea mai mare parte, în aceeași încăpere.

3. Filme făcute pe baza unui caz real. Această evadare chiar s-a organizat, în 1947.

4. Filme jucate de către actori neprofesioniști. Trei participanți la respectiva evadare au fost consultanți ai filmului și unul a jucat un rol principal. Îl veți recunoaște imediat: e Jean Keraudy, cel care apare chiar la începutul peliculei, vorbind către cameră.

E unul dintre acele filme în care, deși sunt lungi, ai vrea să nu se termine. Inițial, pelicula era mai lungă cu 24 de minute, ajungând până la 140 de minute, dar a fost redusă pentru a fi mai comercială și, din păcate, acele scene au fost pierdute pentru totdeauna. Modul în care se clădește tensiunea, simultan cu construirea personajelor, este de studiat la orice curs de storytelling. Nu simți cum ajungi la puls 200.

Subiectul: într-o celulă de patru deținuți, toți cu pedepse lungi, este adus un al cincilea. Cei patru pregătesc o evadare ingenioasă. Este străinul suficient de încredere astfel încât să-i dezvăluie planul?

Jacques Becker a folosit câteva trucuri interesante pentru a spori senzația de real. E un film fără generic de început – de fapt, începe ca o docudrama – și-n care nu există coloană sonoră până la genericul de sfârșit. Fiecare sunet care se aude este produs de o sursă vizibilă pe ecran. E o secvență lungă de vreo patru minute, nemontată, când deținuții sparg cu rândul podeaua celulei cu o unealtă improvizată, în timp ce un al patrulea supraveghează, cu ajutorul unei oglinjoare, coridorul. Aproape că te dor pe tine brațele când ei lovesc cimentul.

La două săptămâni după terminarea filmului, regizorul Jacques Becker a murit.

Uitați-vă la acest film. Nu veți regreta.

Tu ce zici?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.