in Sfatul bătrânilor

Vei plăti

O rudă îndepărtată de-ale mele s-a internat acum ceva timp într-un spital județean, cu piatră la rinichi. Cum piatra era prea mare, a fost necesară operația chirurgicală. În timpul operației a luat un stafilococ. Alaltăieri, ruda mea a murit din cauza acelui stafilococ. Era o femeie de 31 de ani.

Medicii au spus că stafilococul era „ascuns” în piatra de la rinichi și că nu l-a luat din spital. Nu mă pricep la medicină: poate e așa, poate nu. Mai există însă spitale în România unde nu ești nevoit să semnezi înaintea unei operații că îți asumi riscul de-a lua o bacterie, un stafilococ sau un streptococ anume?

În acest moment, România e într-o cădere liberă. Nu e nevoie de un cutremur, de un război, de o inundație, de un dezastru nuclear să ne pună cruce definitiv. E mai grav de-atât: ne omorâm unii pe alții, căci fiecare om nepregătit pus într-o funcție care presupune salvarea unei vieți poate ajunge, într-un anume context, să omoare.

După cum spunea purtătorul de cuvânt de la CNAS, instituția plătită să te însănătoșească, „Oamenii mor și cu un sistem, și fără un sistem”. Când martorii își feresc privirea sau le găsesc alibiuri criminalilor, ei devin în primă instanță complici, dar ceea ce uită ei este că vor ajunge, la rândul lor, cândva victime.

În fața acestei realități, cei mai mulți își trag capul între umeri ori și-l îngroapă cât mai adânc în nisip, sperând că pe el și pe apropiații lui deficiențele grave ale statului român nu-i vor atinge. Sau că au suficiente relații astfel încât să iasă la suprafață. Sau că, pur și simplu, vor avea noroc.

Știu mulți oameni care se mint astfel. Mai ales printre cei care lucrează la stat e un adevărat concurs între struți. „Ei, ce să zic!, eu sunt cea mai mare problemă a României, că l-am angajat pe fiu-meu pe pile”. „Sunt bacterii în spitale? Și ce? Și la alții sunt”. „De ce să votez ori să ies în stradă? Parcă ăia din opoziție nu-s la fel”. E incredibil: indiferent ce le-ai spune acestor oameni, întorc lateral o privire iritată și găsesc o metodă de-a nu privi lucrurile în față.

În România se poartă un război civil nedeclarat și fără tabere precise. Ne-a îngrozit numărul publicat zilele trecute, de aproape 6 milioane, al românilor plecați din țară? Îmi imaginez cât ne-ar îngrozi numărul celor dispăruți în accidente de mașină cauzate de lipsa autostrăzilor, al crimelor comise de către cei puși în libertate pentru acoperirea parlamentarilor. Sau al copiilor care se sinucid pentru că n-au un părinte alături, întrucât acesta e nevoit să muncească la 4.000 de kilometri distanță. Sau al bătrânilor morți singuri în case pentru că nu există nici 5% din numărul necesar de centre de îngrijire care să-i primească. Asta, după ce au plătit o viață impozite și taxe statului român.

Cel pe care-l plătești să te apere te lasă pe mâna ucigașului.

Cel pe care-l plătești să te vindece te lasă pradă bacteriilor.

Cel pe care-l plătești să-ți trimită o ambulanță te lasă să mori.

Cel pe care-l alegi să conducă îi conduce doar pe aceștia de mai sus, căci ei sunt stratul lui de protecție în fața ta.

Tu? Nu contezi. Iar dacă știi asta și totuși nu reacționezi, până la urmă vei plăti.

Tu ce zici?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. E o societate cancer si tu bagi basini de paseist devenit hipster. Poti sa mai scrii n-ai inteles nimic din viata asta .

Webmentions

  • mihai vasilescu blog | Ce mi-a plăcut (săptămâna 177) iulie 31, 2019

    […] Vei plăti; […]