Cum a fost pe Camino (V). Galicia

Este cea mai melancolică regiune a Spaniei și cea mai depopulată. E ca  o povestire a lui Borges sau ca un fado.

În biserica Sobrado dos Monxes

Intrarea în Galicia e dură, mai ales pentru cei cu rău de înălțime, de parcă această regiune ar vrea să-ți spună de la început că trebuie să fii atent. Trebuie să traversezi pe jos un pod, Puente dos Santos, lung de peste 600 de metri, la o înălțime de peste 30 de metri față de ocean.

Puente dos Santos din Ribadeo

În Galicia, chiar mai mult decât în Asturias sau în Țara Bascilor, animalul cel mai des întâlnit e vaca. Aproape oriunde ai fi, miroase a balegă, ceea ce mie îmi place la nebunie (îl consider a fi, alături de cel al mării, unul dintre cele mai liniștitoare mirosuri). Și aceste zeități tutelare leneșe au ce să mănânce: sunt pajiști nesfârșite cu iarbă grasă, plouate la intervale rezonabile, căci vântul bate de obicei cu putere și vremea aici e foarte schimbătoare: acum e senin, peste un sfert de oră cerul s-a umplut de nori și începe furtuna.  Continue reading

Cum a fost pe Camino (2). Cantabria

Nimeni nu știe, astăzi, cu siguranță ce înseamnă “Cantabria”. Acel “cant” pare că vine din cuvântul celtic ce înseamnă “piatră” și, împreună cu sufixul “abr”, ar putea să-i desemneze pe “cei care trăiesc pe stânci”. Povestea Cantabriei e strâns legată de munții lor înalți și de oceanul căruia, în nemărginita lor mândrie, îi spun “Mar Cantabrico”.

Castro Urdiales – vedere din port

Continue reading

Cum a fost pe Camino (1). Țara Bascilor

Anul acesta, am parcurs pe jos El Camino del Norte, rută străveche a pelerinilor prin nordul extrem al Spaniei, care leagă Irun de Santiago de Compostela pe distanța a 840 de kilometri.

Acum patru ani, când am făcut primul Camino del Norte, ne-am însoțit cu cinci basci care ne-au plăcut foarte mult. De atunci, am rămas cu o părere tare bună despre acești oameni. Sunt muncitori, ospitalieri, deschiși, direcți în a spune ce au de spus și, peste toate, au simțul umorului.  Continue reading

Ce voi lua cu mine pe Camino de Santiago

Când am fost prima oară pe El Camino del Norte, bagajul meu cântărea cam 15 kilograme. Nu pare greu la citit, dar după zece kilometri aveai senzația că duci 30 de kilograme. Aveam inclusiv un castronaș și cănuță de inox pentru servit masa :) . După vreo patru etape, înaintea unui urcuș lung, în plin soare, am oprit într-un orășel, în fața unui ghișeu poștal, și am trimis acasă un colet de două kilograme (erau și castronașul și cănuța acolo). Evident, după aia tot greu a fost, dar nu atât de greu.  Continue reading