Naționala de baba oarba

Problema nu-i doar că jucăm foarte prost fotbal, ci că o facem în modul cel mai urât cu putință.

Ca spectatori, știți ce facem noi, de fapt, la meciurile naționalei? Sperăm ca adversarii să facă vreo trei-patru greșeli în lanț, iar ai noștri să nu lufteze din careul de șase metri ori să nu se accidenteze mortal încercând să împingă mingea în poartă.

Uneori, te gândești că scopul acelor 90 de minute nici nu mai e introducerea balonului în plasă, ci parte din rutina de relaxare dinaintea meciului. Plimbarea prin parc, mersul la Mall, vizionarea unui film la cinema, apoi o fugăreală prin iarbă.  Continue reading

Maradona. De ce nimeni nu va fi ca el

Printre filmele mele favorite de pe YouTube sunt secvențele “Best of Maradona”. La atâția ani de la retragerea lui, tot răsar scene noi, tremurate și șterse, ca niște mici dovezi de geniu înfruntând uitarea. Chiar și fazele cunoscute mă surprind cumva de fiecare dată. Conțin o perfecțiune tumultuoasă, ceva care cumva împacă și grația, și geometria, descoperind un drum mai scurt între două puncte decât linia dreaptă.

Maradona a avut ce altora le-a lipsit: nu doar o dragoste orbitoare pentru minge, dar și furia, acea calitate pe care italienii o denumesc “grinta”, o combinație între determinare, curaj și voință. Cine i-a spus “Butoiașul atomic” a fost un poet. Maradona nu pleca la atac: se prăvălea peste adversari, exact ca un butoiaș plin cu praf de pușcă. Era de parcă împlinea o răzbunare de familie aflată pe teren de câteva generații.  Continue reading

Freestyle

Acest gen sportiv exprimă nevoia omului modern de a fi singur, totuși admirat de către ceilalți

De câțiva ani buni, din unele discipline sportive – de pildă, schiul, ciclismul, motociclismul, snowboardingul sau fotbalul – s-au dezvoltat noi ramuri, mai apropiate de domeniul artistic, denumite generic freestyle.

Indiferent despre ce disciplină sportivă discutăm, aș constata mai întâi că freestyling-ul e ceva destul de puțin „free”. Ceea ce în rap, de pildă, e o probă de improvizație și-un semn al creativității în sport este de obicei un număr în care pui cap la cap diferite elemente repetate anterior până la atingerea perfecțiunii. Aidoma gimnasticii ori patinajului artistic, aceste elemente au și denumiri: ele nu sunt improvizate. Pe scenă – căci e mai degrabă o scenă – se manifestă 99 de procente de transpirație, doar restul rămânând pentru improvizație.  Continue reading

Hagi va veni

Problema e că, de vreo 30 de ani, noi credem că e asta e suficient.

Am „făcut istorie” încă o dată, jucând finalul de campionat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Știți ce înseamnă asta? Că am căzut mai jos decât cei slabi, făcând acel pas suplimentar spre răutatea gratuită. Asta e obsesia oamenilor mici, să-i tragă și pe ceilalți în jos.

În lume, unii au dat tactica, sistemele de joc, antrenori precum Bearzot ori Marcello Lippi. Alții, pe Michels, Cruyff și Van Basten. Alții, pe Maradona și pe Messi. Noi, de la un timp, dăm fotbalului mare cazuri de judecat și o tipologie deja patologică: omul de fotbal.

Mă fascinează ce a povestit Adrian Porumboiu la Dolce Sport. “Eram la Dumitru Sechelariu. Mai era acolo Pinalti. Jucam poker, cu glume, șprițuri. Și la un moment dat, Dumitru a prins royală. De bucurie, a scos un pistol cu gaze și a tras în sus. Normal că noi am fugit pe scări. El țipa după noi: «am royală, am royală!»”.  Continue reading

Prințul acela discret

Cum de-a rezistat Gilles Müller în fața lui Nadal și a publicului londonez?

Foto: EPA

Interesantă desfășurarea partidei Nadal – Müller de la Wimbledon, câștigată de ultimul după aproape cinci ore de joc, în ciuda faptului că publicul l-a încurajat frenetic pe favoritul spaniol. Sunt de acord cu explicația lui Tolo, dar nu în toate cele. De pildă, argumentul numărului de autografe nu stă în picioare. Sunt mai mulți amatori de semnături la Nadal decât la Gilles Müller din același motiv pentru care s-ar strânge mai mulți doritori la Beyonce decât la Diamanda Galas: e doar o măsură a popularității.  Continue reading

Orașul care te omoară cu zile

Promisa înviere a Rapidului e ultima coțcărie politică a aleșilor din București

Există lucruri mai triste decât dispariția și rapidiștii sunt pe cale să afle acest lucru. Poți să iubești o echipă care nu mai există în acte, dar e imposibil să ții cu un club care, odată readus din morți, și-ar devora singur istoria și identitatea.  Continue reading