Pisoarul fără apă

pisoar-fara-apa2Eram la McDonald’s-ul din Piața Romană și mă uitam la “pisoarul fără apă”, o enigmă mai profundă decât statuile din Insula Paștelui. Vorba lui Seinfeld: “Cum poate să existe spălare uscată?”. Cum în spatele meu erau doar doi puști de 7-8 ani care se îmbrânceau pentru dreptul de-a fi primul care să folosească uscătorul de mâini, am profitat de ocazie și am fotografiat discret această minunată invenție. Cine face o poză din acel unghi și din acea poziție este suspect, orice-ar explica el ulterior.

E ceva interesant legat de dejecțiile noastre. Cât încă fac parte din noi, ne sunt simpatice. De-aia și simțim poate nevoia să le diminutivizăm: pipilică, șușu, căcuță. Cum ne-au părăsit, devin însă cele mai scârboase chestii de pe lume și trebuie să le trimitem rapid cât mai departe de noi. Sunt, cumva, ca foștii iubiți sau iubite: ieri era “puiuțu’”, azi e “porcu’ ăla”.  Continue reading

Telespectatorii unei crime

asasin02Pe fundal se văd două tablouri. În ambele, turlele unor biserici înțeapă cerul albastru. În fața lor – deci mai aproape de noi decât orice ar putea însemna acele imagini – e bărbatul cu pistolul. E subțire, chipeș și bine îmbrăcat. Țintește înainte, cu arma ridicată la nivelul ochilor și spune ceva. Unde am mai văzut această imagine? În orice film polițist, din oricare vremuri. Chiar unghiul la care e înclinată imaginea pare chibzuit ca pentru un afiș de thriller. Și este un thriller: ultimul mare succes al anului în curs.  Continue reading

Selfiștii extremi

selfie9Dacă nu știați, numărul celor care mor pe această planetă în timp ce-și fac selfie-uri a crescut amețitor în ultimii ani. În 2014, au fost 15; în 2015 au ajuns la 39, în timp ce doar primele în opt luni ale acestui an ne-au părăsit 73 de astfel de temerari.

Există și o distribuire geografică a selfiștilor extremi. De pildă, în India predomină călcații de tren, iar în SUA și-n Rusia împușcații, cei care confundă declanșatorul mobilului din mâna stângă cu cel al armei din dreapta. Unii ne-au părăsit dizolvați în izvoare termale, alții electrocutați sau înecați. Cei mai mulți au făcut-o însă căzând de la mari înălțimi, unde urcaseră supți de magia unei poze cu fundal amețitor.  Continue reading

România moare zilnic

Ce lucru important credeți că n-am făcut în acest peste un sfert de secol care a trecut de la Revoluție și musai ar fi trebuit să-l facem?

evolutie1 Unii, poate, ar zice că nu avem încă o autostradă care să străbată România de la un capăt la altul. Alții, că, având speranța de viață cea mai scăzută din Uniunea Europeană, nu ne-am îngrijit de sistemul medical.  Vor fi și dintre cei care cred că Iliescu ar fi trebuit judecat pentru crimele de la mineriadă.

Toți ar avea dreptate, dar părerea mea e că marea noastră greșeală a fost că am lăsat baltă sistemul de educație. Dacă ne-am fi preocupat de acesta, n-am mai fi avut nici zece ani de Iliescu, nici zece ani de Băsescu. Educația e cel mai bun antivirus pe termen lung pentru un sistem corupt, iar ei știu asta. De-aia au și neglijat-o mereu.  Continue reading

Lumea atentatelor zilnice

terrorism1Actele de terorism aproape că au ajuns o rubrică fixă în telejurnale, asemenea știrilor sportive sau a celor meteo. Deocamdată, deschid jurnalele, dar frecvența cu care se petrec le-ar putea arunca, în curând, în zona faptului divers. De câteva zile, poate ați observat, nici nu se mai întrerupe emisiunea pentru atentate; știrile apar mai întâi pe scroll-uri, ca panglicile de pe buchetele de la înmormântări, pe care nu le citește nimeni, întrucât toți știm ce scrie acolo. „Explozie în Germania – 12 răniți”. „Nu vă vom uita niciodată”. „Atentat în Kabul. 80 de morți”. „Regrete eterne”.  Continue reading

Portugalia, campioana plictiselii

ronaldo1Înțelegem de ce s-a făcut un turneu final cu 24 de echipe în loc de 16 echipe: mai multe formații la start, mai multe meciuri – 51 față de 31 -, mai mulți suporteri, deci încasări mai mari. Asta e: unora le place vinul îndoit.

Putem înțelege și de ce echipa gazdă, pentru încasări cât mai consistente, trebuie să meargă cât mai departe, iar pentru asta i se scot în cale adversari cât mai slabi, arbitri amabili ori meciurile ei sunt programate în același oraș. A fost cazul la multe turnee finale, la CM1990 pentru Italia, la CM 1994 pentru Statele Unite, a CM2002 pentru Coreea de Sud și în multe alte ocazii.  Continue reading

Țara celor care luptă

_90097303_ash2Printre primele amintiri pe care le am despre fotbal sunt golurile de la distanță ale lui Arie Haan de la Campionatul Mondial din 1978; primul, împotriva Italiei (în poartă, Zoff), cel de-al doilea împotriva Germaniei (în poartă, Sepp Maier, care deținea și un record de invincibilitate de 7 ore și jumătate la Cupa Mondială). Până astăzi, olandezul a rămas reperul personal în domeniu, deși în clasorul sentimental al tunarilor s-au adăugat Sameș, Hagi, Dorinel, Koeman, Rivaldo, Ronaldinho, Sinișa Mihailovici, Steven Gerrard, Andrea Pirlo, Cristiano Ronaldo sau Zlatan Ibrahimovici.  Continue reading

România este o echipă mică

1474542_605925316111303_1189298655_n (1)“În fotbalul actual nu mai există echipe mici”. Ați auzit deseori această butadă, prin care vorbitorul își propune, de obicei, să scuze în avans o contraperformanță.

Este, de pildă, Ungaria o echipă mică? Am considerat-o astfel, mai ales în ultimii ani. Am râs de izmenele cenușii ale bunicului Gabor Kiraly, de faptul că au doar trei fotbaliști buni în echipa națională, restul jaloane. Am greșit. Ungaria e o echipă care, la această competiție, și-a propus mai mult decât să nu se facă de râs. De fapt, ce obiectiv e acela să te duci la o competiție încercând să nu te faci de râs? E ca și cum la interviul de angajare ți-ai propune un singur lucru: să nu-ți torni cafeaua în cap.  Continue reading