Patru seriale noi și interesante din vara lui 2018

Aceste producții vor apărea în curând și par de văzut.

1. Sharp Objects (8 iulie 2018, HBO). Din distribuția fac parte Amy Adams, Patricia Clarkson, Matt Craven și Chris Messina, iar regizorul este Jean-Marc Vallée, cel care anul trecut a regizat și seria Big Little Lies. Amy Adams este un reporter care se întoarce în orașul natal pentru a relata despre două crime petrecute acolo. Este ecranizarea romanului de debut al lui Gillian Flynn, care a scris Gone Girl.

Continue reading

Ursul printre câini

Cu Angelique Kerber, cu Muguruza și mai ales în ultima parte a finalei cu Sloane Stephens, Simona Halep a fost deseori în acea stare de grație în care un sportiv pare invulnerabil. Nu știu dacă ați trăit vreodată așa ceva, indiferent de sport sau de nivelul la care l-ați practicat. Ca amator, îți ”merge” un timp; un jucător cu experiență învață însă cum să gestioneze această stare de grație și să-i prelungească efectele cât mai mult. Și Jelenei Ostapenko i-a ieșit tot în finala de anul trecut cu Simona, însă n-a învățat nimic; anul acesta a fost eliminată din primul tur de către Kozlova, numărul 62 WTA. Va rămâne o jucătoare surprinzătoare și atât.  Continue reading

Patru thrillere recente foarte bune

Emily Blunt și Millicent Simmonds în A Quiet Place

1. A Quiet Place (2018). Filmul e regizat și jucat de John Krasinski, iar interpreta rolului principal feminin e soția lui din viața reală, Emily Blunt.

Scenariul scris de Bryan Woods și de Steve Beck este unul foarte bun, premisa postapocaliptică fiind simplă și brutală. Membrii unei familii trebuie să supraviețuiască într-o tăcere deplină, pentru a scăpa de o specie de monștri orbi care au pus stăpânire pe lume, dar care aud foarte bine. Intensitatea și atmosfera amintesc de primele episoade din The Walking Dead și de seria Alien. Primele zece minute din film sunt folosite foarte eficace în a crea tensiunea, dar și pentru a expune datele situației.  Continue reading

Neînfrânții

Îmi place să-i văd pe campionii căzuți cățărându-se la loc spre vechile lor socluri, după cum îmi place să-i ascult pe bătrânii vocaliști încercând să extragă din ei vocea anilor dintâi. Nu atât rezultatul contează, cât străduința, acea călătorie în adâncul propriului eu. Disperarea e poate singura formă de energie care se poate compara cu cea a tinereții.  Continue reading