Maradona. De ce nimeni nu va fi ca el

Printre filmele mele favorite de pe YouTube sunt secvențele “Best of Maradona”. La atâția ani de la retragerea lui, tot răsar scene noi, tremurate și șterse, ca niște mici dovezi de geniu înfruntând uitarea. Chiar și fazele cunoscute mă surprind cumva de fiecare dată. Conțin o perfecțiune tumultuoasă, ceva care cumva împacă și grația, și geometria, descoperind un drum mai scurt între două puncte decât linia dreaptă.

Maradona a avut ce altora le-a lipsit: nu doar o dragoste orbitoare pentru minge, dar și furia, acea calitate pe care italienii o denumesc “grinta”, o combinație între determinare, curaj și voință. Cine i-a spus “Butoiașul atomic” a fost un poet. Maradona nu pleca la atac: se prăvălea peste adversari, exact ca un butoiaș plin cu praf de pușcă. Era de parcă împlinea o răzbunare de familie aflată pe teren de câteva generații.  Continue reading

Aşteptându-l pe Messi

Dacă FRF ar organiza o căsătorie, mireasa nici n-ar mai trebui furată, căci mirele s-ar întâlni cu ea tocmai la Nunta de Aur. Dacă ar pregăti lansarea unei navete spaţiale, aceasta ar fi aşezată cu vârful în jos. Presupunând totuşi că situaţia s-ar remedia în timpul numărătorii inverse, imediat după aprinderea cu torţa a motoarelor, din mijlocul organizatorilor s-ar auzi un urlet: “Băăă, am uitat să le dăm băieţilor sacoşa cu sandvişuri!”.

Da, Naţional Arena este un important şi necesar pas înainte, ţinând cont că meciul lui Bute a fost organizat într-un borcan, iar concertele se ţin la Sala Palatului, unde basul vibrează ca bormaşina vecinului. Românii s-au săturat însă ca orice lucru firesc să le fie prezentat drept un cadou zvârlit din milă, purtând la vedere semnătura unui ctitor. De aceea, e bine ca şi primarul general, şi Mircea Sandu să ştie: de se vor tăia panglici, printre artificii şi urşi dansatori, de se vor recita poezii la centru, huiduielile încasate de Elena Udrea la Romexpo vor fi, prin comparaţie, un strănut.

Asta înseamnă organizarea făcută pe cel din urmă centimetru al ultimei sute de metri. Când s-a lansat fan clubul echipei naţionale (de fapt, un fel de “fun club”), conferinţa de presă a semănat cu o petrecere-surpriză pentru nepoţii lui Mircea Sandu, la care au fost aduşi “domnii de la Holograf şi domnii Răzvan şi Dani”. “Toate acuzaţiile care s-au adus şi se vor mai aduce vor trebui dovedite”, aşa stă scris în comunicatul prin care, culmea!, FRF îşi cere scuze publicului pentru proasta organizare. E de parcă naşul mare s-ar afla în proces cu invitaţii, prezentaţi ca nişte cârcotaşi profesionişti, cu plicuri prea subţiri. Or, lucrurile sunt simple, numai nepricepuţii le complică. Avem un stadion, unde omul vrea să stea alături de prieteni sau de rude. Pentru asta, nu e suficient să cumpere bilete, ci trebuie să dea mailuri, să se agite, să dovedească, să solicite, să precizeze. Se întâmplă de parcă FRF organizează o ediţie festivă a emisiunii “Surprize, surprize”, cu familii reunite în mod neaşteptat, în minutul 90+34. Spectatorii vor face valuri pe toată durata partidei, strigând însă nu “Hai România!”, ci “Violetooo, unde eşti?” sau “Gică, mă vezi prin binoclu?”.

Ce aşteaptă, de fapt, spectatorii? În principiu, să-l vadă pe Messi, fiind convinşi că pe Tănase vor mai avea ghinionul să-l urmărească. Or, taman asta e marea incertitudine printre atâtea false certitudini ale unui preşedinte depăşit. Dacă pe 10 august Lionel va fi absent, Mircea Sandu, în afara faptului că ar anunţa o economie de 200.000 euro, i-ar trage de urechi pe plătitori: “De ce n-aţi trimis mailuri în care să ne spuneţi că-l vreţi pe Messi?”.