În atenția doamnei Gabriela Firea. Cum au rezolvat alții problema traficului

Circulația prin București devine, pe zi ce trece, tot mai grea. Iată câteva dintre măsurile luate în alte mari orașe pentru rezolvarea acestei probleme.

1. Stockholm. Taxă pe mașină în centru, de luni până vineri, de la 06:30 până la 18:30. Excepții: autobuze, taxi-uri, mașini eco, ambulanțe, mașini de pompieri și de poliție. La începutul lui 2006, a fost introdus sistemul spre testare, timp de 7 luni, apoi s-a făcut un referendum în rândul locuitorilor. Pe 1 august 2007 a fost introdus. În primii doi ani, traficul în perioadele de vârf a scăzut cu un sfert, iar numărul mediu al vehiculelor care au dispărut zilnic a fost de un milion. Pe 1 ianuarie 2016, taxa a fost majorată.  Continue reading

Cele mai suprinzătoare rezultate din Champions League

psg_4_barcelona_0

După ce PSG a învins marți Barcelona cu 4-0, s-a spus că a fost cea mai mare surpriză din istoria competiției. Cine mai crede că Barca e capabilă să întoarcă rezultatul și să meargă mai departe – mă număr printre cei puțini care cred că e posibil – poate câștiga enorm la pariuri. Iată și alte surprize, mai mari sau mai mici, petrecute în aceeași competiție. După părerea mea, tot un scor de 4-0 a fost cea mai mare surpriză din UCL: e rezultatul ultimului meci descris în articol.

Continue reading

Fotbalul va zâmbi mai puțin

ronaldinho-005O generație de mari fotbaliști este gata să se retragă. Zanetti şi Inzaghi deja au făcut-o, Xavi, Gerrard şi Pirlo și alții vor urma în curând. La 40 de ani fără câteva zile, Francesco Totti încă joacă pentru AS Roma – singurul club pentru care a evoluat vreodată – și încă marchează. Are fuga aceea de „nene”, ce încă participă la miuțe cu puștii, dar nu se lasă. Zlatan, la United, are și el 35 de ani. Va veni o zi în care va El Însuși va decreta că fotbalul pe planetă s-a stins, odată cu plecarea sa. Asta e: ne putem măsura vârsta asemenea copacilor: fiecare inel din secțiune reprezintă un mare fotbalist cu care am fost contemporani.  Continue reading