Cele mai mari nedreptăți din sport

1.  Gluma proastă de la CM 2002 de fotbal, Coreea de Sud – Italia, este înfățișată aici.

2. Eva Klobukowska. În anii ’60, poloneza era una dintre cele mai rapide femei din lume. Împreună cu formația țării sale, câștigase aurul la ștafeta de 4×100 metri și bronzul la 100 metri plat individual, la JO din 1964. În anul următor, a bătut recordul mondial la aceeași probă. În 1967, ea a fost supusă unui test, nou introdus, de stabilire a genului, care a determinat, potrivit IAAF, că atleta avea “un cromozom X în plus”, deci că era bărbat. Ca urmare, toate titlurile câștigate i-au fost retrase și recordurile anulate.

Un an mai târziu, testul efectuat a fost înlocuit cu un altul, pe care, dacă l-ar fi efectuat, Eva l-ar fi trecut cu succes. Numai că, deposedată de palmares și umilită într-un mod nejustificat, Klobukowska se retrăsese din atletism și, ce ironie!, născuse un copil.

Continue reading

Recorduri (aproape) imposibil de bătut (I)

super-athleteSunt momente în istoria sportului în care semenii noștri s-au înălțat deasupra condiției umane și au realizat performanțe uluitoare. Uneori, aceste performanțe sunt depășite (de pildă, recordul la săritura în lungime al lui Bob Beamon – 8,90 metri la Olimpiada din 1968 – a fost bătut în 1991, de către Mike Powell, cu 8,95 metri). Alte performanțe vor rămâne însă, în vremurile noastre și-n cele ce vor fi, extrem de greu de depășit.

Nu credeți? Citiți mai jos!

Cele 9 titluri consecutive ale lui Sebastien Loeb în Campionatul Mondial de Raliuri. Credeți că recordul lui Michael Schumacher de 7 titluri mondiale în Formula 1 e imposibil de depășit? Ce spuneți însă de performanța lui Loeb? Între 2004 și 2012, francezul a ucis orice boare de vânt în WRC, asta după ce în 2003 – primul an în care Citroen a participat la toate cursele din sezon -, pierduse titlul la un singur punct în fața lui Petter Solberg.

Dacă doriți să pariați despre cine va fi noul campion mondial din Formula 1, înaintea cursei finale de la Abu Dhabi, aici aveți cotele și informațiile necesare.

Continue reading

Sam Langford

350px-Sam_Langford_LOC

Nu-i vedea. Auzea doar vâjâitul coşmarurilor învelite în piele îndreptându-se spre tâmplele sale, dar, de cele mai multe ori, el dădea stingerea în ring. Lumina i-a părăsit ochiul stâng în 1917 şi, cinci ani mai târziu, cataracta i-a lăsat în dreptul numai umbre. În 1924 intra totuşi în sala în care se antrena campionul mondial al greilor, Jack Dempsey, cerând să lupte cu acesta. Avea 41 de ani, 11 kilograme mai puţin decât Jack şi era aproape orb. Dempsey a refuzat, explicând apoi, peste ani: “Singurul om de care m-am temut a fost Sam Langford, pentru că m-ar fi aplatizat”.

Revista Ring, “Biblia boxului”, l-a aşezat pe locul 2 în topul celor mai buni pugilişti ai tuturor timpurilor, după Joe Louis. Avea o deviză simplă – “nu-l lăsa pe ăl’lalt să-ţi facă ce-ar vrea” -, doar 1,7 metri înălţime, dar şi un spate lat de un metru şi braţe incredibil de lungi, la capătul cărora erau montate două bombe ce găseau bărbia adversarului cu uşurinţa cu care fulgerul descoperă metalul.

Intrând în ring în cea de-a opta rundă a unui meci, şi-a ciocnit mănuşile cu adversarul. “Sam, nu-i ultima repriză!”, a spus acesta uimit. “Fiule, pentru tine e”, i-a răspuns Langford şi în câteva secunde s-a ţinut de cuvânt, aşa cum a făcut şi în cazul unui alt oponent, căruia i-a arătat în ring locul unde îl va doborî.  După ce un jurnalist a scris că un adversar de-al lui merita victoria, la revanşă Sam i l-a aruncat, dintr-un pumn, peste corzile ringului, drept în poală: “Ia-ţi campionul!”.

Forţa, îndemânarea şi culoarea pielii l-au transformat într-un paria. Înfrânt în singurul meci de titlu mondial pe care l-a susţinut, i s-a refuzat apoi orice şansă, la orice categorie. A fost silit să lupte de zeci de ori cu boxeri negri, pentru ca albii să fie feriţi de izbitura pumnilor săi, a fost nevoit să se lase învins în ring pentru a avea ce mânca.

“Nu trebuie să-i plângeţi de milă bătrânului Sam”, i-a spus ziaristului care l-a descoperit, cu puţin înainte de a muri, singur, sărac şi orb, într-un azil. “Am purtat peste 600 de lupte şi fiecare din ele a fost o plăcere”.

Astăzi, domeniul SamLangford.com, ani de zile aflat în posesia urmașilor, este de vânzare.

Notă: despre Sam puteţi citi aiciaici şi, de ce nu?, aici.