There are 3 posts tagged dragoste (this is page 1 of 1).
21. “Ochii tăi sunt minunați, știai asta? N-ar trebui să-i ții niciodată închiși, nici măcar noaptea” – Olivier Martinez către Diane Lane (Unfaithful – 2002)
20. “Se spune că ne folosim doar zece la sută din creier. Eu cred că ne folosim doar zece la sută din inimă” – Owen Wilson (Wedding Crashers – 2005)
O piesă fără succes
de Adrian Georgescu
Când ne referim la complotul ce are ca scop cuplarea unor prieteni sau cunoştinţe, deseori folosim expresia „a face lipeala”. Cuvântul în cauză nu se află în dicţionar şi îşi exprimă singur limitele: „lipeala” e o lipitură ce nu prea funcţionează. E ca atunci când foloseşti un adeziv nepotrivit. Cureţi suprafeţele, le ţii câteva minute în contact, apoi descoperi că, deşi ai respectat modul de utilizare, părţile rămîn totuşi separate.
Dar chiar dacă vrei să “lipești” doi oameni compatibili s-ar putea să nu-ți iasă. Chimia sentimentelor funcţionează după alte legi decât cea a materialelor. Ceea ce vezi din exterior şi ştii despre două persoane nu se potriveşte cu acea energie subtilă de apropiere care acţionează în mod misterios, de multe ori sfidând chiar logica.
De-a lungul anilor, am asistat la asemenea puneri în scenă. Oricât de subtil ar fi fost regizate, n-a ieşit nimic. Nu îmi dau seama de ce, probabil pentru că naturalul dispare din această ecuaţie. Ambele persoane ştiu sau îşi dau seama pe parcurs care e ideea şi deja se prezintă ca la un interviu de angajare, hotărâţi să prezinte cea mai bună versiune a lor. Scânteia dragostei şi actul natural al seducţiei nu pot fi însă stimulate sau ajutate. Nu ne îndrăgostim niciodată de variante prefabricate, de clone politicoase şi parfumate, ci de oameni, uneori chiar şi de părţile lor mai puţin fermecătoare.
Iar asta se întâmplă atunci când piesa se joacă sub bagheta singurului regizor capabil să pună în scenă o întâmplare: Cel de Sus ori Destinul sau cum vreți să-i spuneți.
Pentru ce sunt prietenii?
de Elena Georgescu
Printre cele mai mari probleme ale societăţii noastre sunt înstrăinarea şi singurătatea. Pentru mulţi oameni – şi mai ales pentru o femeie -, o dată cu trecerea anilor, sunt goluri e din ce în ce mai greu de umplut.
În România, nu prea există locuri în care oamenii singuri, mai ales cei trecuţi de o anumită vârstă, să se întâlnească. Aşadar, ai 50 de ani, eşti singur, dar unde să cauţi persoana potrivită, unde ai putea să o întâlneşti? Acasă, între patru pereţi? În staţia de metrou? Pe scurtul drum dintre maşină şi poarta locului de muncă? La serviciu?
Şi de aceasta există prieteni. Ce e rău în a le face cunoştinţă unor oameni singuri, majori şi vaccinaţi? Pentru ei, poate fi o şansă. Problemele pot apărea din alte motive. De pildă, avem un prieten care, de 15 ani, regretă faptul de a le fi făcut cunoştinţă unui amic şi unei vecine. Astăzi, mariajul merge prost, iar el se simte vinovat pentru funcţionarea proastă a cuplului, asumându-şi nefericirea celor doi ca pe propriul eşec. Nu e doar o atitudine nepotrivită, ci şi una arogantă. Dacă respectivul mariaj ar fi mers bine, probabil prietenul nostru, din aceleaşi raţiuni, şi-ar fi asumat meritele.
Astfel eşuează, în general, un demers bine intenţionat: prin exagerarea rolului personal. Cel care face cunoştinţă nu este nici naş, nici garant al stabilităţii, nici judecător, nici psihoterapeut de cuplu. E doar un om care încearcă să-şi ajute prietenii. Restul e treaba lor.
A doua şansă
de Elena Georgescu
Căsătoria este forma prin care doi oameni aduc la un loc emoţia şi raţiunea, iubindu-se, făurind planuri şi acordându-şi reciproc încredere. Dacă una din aceste componente dispare sau se estompează, relaţia începe să se deterioreze şi să aducă suferinţă.
Pentru doi oameni care s-au iubit dar care, în timp, au descoperit că dragostea s-a dus, despărţirea nu trebuie să fie un capăt de drum, ci o dezlegare. Ideal este să te separi numai de ceea ce te-a făcut să suferi, nu şi de ceea ce-ai iubit.
Dacă iubirea este oarbă, prietenia se acordă în mod voluntar şi conştient. În dragoste, ca şi în despărţire, e nevoie de doi. Să-l scoţi pe celălalt definitiv afară doar pentru că nu a putut să-ţi aducă fericire e o greșeală. În fond, indiferent de cine a greşit mai mult, eșecul aparține amândurora. Să-i acorzi înţelegere şi iertare te poate ajuta să mergi înainte şi să-ţi clarifici sentimentele, altfel e posibil să îţi greşeşti ţie mai mult decât a făcut-o celălalt.
Când la mijloc se află şi un copil, menţinerea unei relaţii de prietenie după divorţ este foarte importantă: un soţ rău poate fi un tată bun, chiar şi de la distanţă. Altfel, un copil nevinovat va plăti pentru lipsa de maturitate a doi adulţi, iar acesta ar fi, de fapt, adevăratul şi ireparabilul eşec.
Rana cu fermoar
de Adrian Georgescu
Nu cred că dragostea se poate transforma pe loc în prietenie. Dacă se întâmplă, înseamnă ori că nu a fost dragoste, ori că unul dintre cei doi joacă teatru.
Sunt ca două substanţe diferite legate printr-o transformare chimică ireversibilă. Invers, desigur, se poate. Uneori, prietenia se transformă în dragoste, dar cred că şi aici e vorba de un sentiment care exista încă de la început, ascuns adânc în faldurile fiinţei şi care n-a fost recunoscut sau corect interpretat.
Această trecere este recomandabilă, este convenabilă și, de asemenea, e imposibilă. Dragostea înseamnă pasiune, să simţi că nu poţi trăi fără acea persoană, în timp ce pe amici poţi să-i vezi şi o dată pe lună. Una arde, cealaltă doar încălzeşte. Apoi, dragostea presupune unicitatea subiectului. Nu cred că poţi fi îndrăgostit de mai multe persoane în acelaşi timp, pentru că sufletul e ca o teacă în care nu încap simultan două săbii, însă poţi avea, bineînţeles, o sumedenie de prieteni.
Dragostea e „totul sau nimic”, nu ia prizonieri şi nu semnează tratate. Se poate transforma în ură, sau mai bine zis în fugă, pentru că, dacă poate doborî orice zid, îl poate şi ridica. E o săgeată intrată adânc în carne, imposibil de extras fără sfâşierea ţesuturilor. Dacă o scoţi, rana nu se va închide cuminte, pe loc, ca şi cum ar avea fermoar. De-abia după ce lecuirea s-a produs te mai poţi, eventual, împrieteni cu respectiva persoană.
Politica de confidențialitate Termene și condiții Politica de cookies
