Stăpânul

Nu știu cum să mă refer la echipa din Liga 1 cunoscută anterior drept Steaua. Unii îi zic FCSB, după cum s-a decis în instanță. Cei din media fac tot posibilul să-i spună Steaua, ei înțelegând foarte bine că e ultima resursă a unui fotbal muribund.

Poate ar trebui să folosim ambele nume, așa cum unele doamne își afișează și numele de domnișoare, ca semn de nostalgie, dar și pentru a fi mai lesne identificabile pe Facebook. Un fel de Vasilica Beauchamp (fostă Dulău).  Continue reading

Straniile noastre legături cu fotbalul mare

Nicușor Stanciu e dat ca sigur plecat de la Anderlecht. După cum anunță presa noastră, există două posibilități pentru clubul belgian: fie să-l împrumute, fie să-l vândă în pierdere. E ca-n bancul cu studiul științific în care diverși cetățeni sunt închiși într-o cameră cu două bile. După o săptămână, cu ajutorul celor două bile, neamțul inventase o mașină, iar chinezul calculase traiectoria planetei Marte. Românul însă nu mai avea nicio bilă și ridica din umeri: “Una s-a stricat, pe cealaltă am pierdut-o”.

Mai rămâne, așadar, Chipciu.

Continue reading

Avem siglă, căutăm echipă

Ne-am fi calificat la World Cup 2018 doar dacă ne anexa Rusia. Așadar, sistemul trebuia schimbat, nu insigna.

Pentru a face o nouă siglă a echipei naționale ar trebui, mai întâi, să avem o echipă națională. Ce-am văzut pe gazon la intonările de imn din ultima campanie de calificare au fost niște ghetuțe pregătite pentru venirea lui Moș Nicolae. Din ele ar fi trebuit să crească niște jucători. Dar Moș Nicolae ăsta, de vreo patru ani, tot întârzie să apară. Cu alura-i discretă de acordor de piane și de prinț al frizeriilor de pe vremuri, domnul președinte ne bântuie din când în când acvariile electronice, emițând bule, apoi dispare.  Continue reading

România, muzeul veșniciei

Pentru a organiza patru meciuri la Euro 2020, trebuia să facem niște lucruri de care oricum aveam mare nevoie. Nu le vom face.

Cam o dată pe an, apare știrea asta că nu suntem în grafic cu pregătirea pentru Euro 2020, competiție la care România trebuie să găzduiască trei meciuri din faza grupelor și unul din optimi. Dar care-i știrea?

Caietul de sarcini al României pentru Euro 2020 cuprindea, deloc întâmplător, lucrurile de care aveam nevoie și fără această competiție și de care vom avea în continuare nevoie și după ea.

Știți ce vor zice când – nu peste mult timp – UEFA va da organizarea acestor meciuri unei alte țări? “Foarte bine! Cum să vină străinul la mine-n țară și să-mi spună el mie ce să fac eu pentru românii mei?”. Iar “românii mei” vor chiui și vor aplauda ca focile, de bucurie că “străinul rău” a mai luat una peste bot. Nu ne vindem țara ca s-o fure șeful, insulă cu insulă. N-ar trebui să-i spună “sindromul Stockholm”, ci “sindromul România”, bucuria absurdă și continuă de a-ți alege ca un hoț ca stăpân. Continue reading

Cei care împachetează fumul

Pentru reclădire, propun o soluție modernă ca fotbalul românesc: un sfat al bătrânilor.

În Liga 1, ați observat?, de câte ori un fotbalist se ceartă cu antrenorul, e trimis să joace în divizia a III-a sau într-a IV-a. Asta arată și rolul acestor eșaloane în mentalul nostru: ca locuri de exil, unde se rup corecțional oase, un fel de purgatorii pentru îndreptarea minților rătăcite și revenirea la turmă.  Continue reading

Naționala de baba oarba

Problema nu-i doar că jucăm foarte prost fotbal, ci că o facem în modul cel mai urât cu putință.

Ca spectatori, știți ce facem noi, de fapt, la meciurile naționalei? Sperăm ca adversarii să facă vreo trei-patru greșeli în lanț, iar ai noștri să nu lufteze din careul de șase metri ori să nu se accidenteze mortal încercând să împingă mingea în poartă.

Uneori, te gândești că scopul acelor 90 de minute nici nu mai e introducerea balonului în plasă, ci parte din rutina de relaxare dinaintea meciului. Plimbarea prin parc, mersul la Mall, vizionarea unui film la cinema, apoi o fugăreală prin iarbă.  Continue reading