Zile cu bile

Nu știu cum sunteți dumneavoastră, dar eu, de mulți ani, asociez din punct de vedere sportiv sărbătorile pascale cu Campionatul Mondial de snooker. Aș putea zice cu ușurință „pas” unui Viitorul – Dinamo, dar n-aș rata sub nicio formă călătoria anuală a argonauților cu vestă și tac după Lâna de Aur, pe cele două canale Eurosport.

Snookerul este unul dintre foarte puținele sporturi capabile să ne ofere, orice-ar fi, dramă, adică o proiecție a vieții reale prin conflicte puternice și complexe. În ce disciplină cel recunoscut unanim drept cel mai bun este și rebelul suprem, care se ia de guler cu forul diriguitor? Unde se mai petrec asemenea recuperări (excluzând, desigur, FC Barcelona :) ) precum a fost cea a lui Marco Fu, care, condus fiind de către Luca Brecel cu 7-1, a învins cu 10-9?  Continue reading